Cele mai noi acte normative
COMUNICAT din 23 februarie 2021 privind interpretarea şi aplicarea principiului ierarhizării pe verticală şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate
COMUNICAT din 23 februarie 2021 privind posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani
NORMĂ nr. 3 din 16 februarie 2021 pentru modificarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 28/2015 privind funcţionarea asigurătorilor supravegheaţi conform regimului naţional
HOTĂRÂRE nr. 50 din 22 februarie 2021 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2006
DECIZIA nr. 892 din 15 decembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, şi în special ale art. 11 din acest act normativ
RECTIFICARE nr. 3 din 17 februarie 2021 referitoare la Hotărârea Parlamentului României nr. 3/2021
RAPORT nr. 853 din 14 ianuarie 2021 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale candidatului independent Roşca Cristian, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020
RAPORT nr. 33.520 din 30 decembrie 2020 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale candidatului independent Smăntănă Romeo-Titi, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020
RAPORT nr. 33.394 din 30 decembrie 2020 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale candidatului independent Tudor Prundar Petru, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020
RAPORT nr. 33.389 din 30 decembrie 2020 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale candidatului independent Székely Lászlo, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020
RAPORT nr. 33.378 din 30 decembrie 2020 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale candidatului independent Sánta László-Ervin, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020
RAPORT nr. 33.355 din 30 decembrie 2020 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale candidatului independent Sinka István, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020