HOTĂRÂRE14.07.2022Guvernul
HOTĂRÂRE nr. 879 din 6 iulie 2022 privind radierea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri imobile aflate în administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Naţională "Apele Române", ca urmare a dublei înregistrări
HOTĂRÂRE13.07.2022Guvernul
HOTĂRÂRE nr. 840 din 29 iunie 2022 privind modificarea valorilor de inventar ale unor bunuri aparţinând domeniului public al statului, trecerea din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale în domeniul privat al statului a unor bunuri concesionate Societăţii "Conpet" - S.A. Ploieşti, înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a bunurilor rezultate ca urmare a investiţiilor prevăzute prin programele de reabilitare, modernizare şi dezvoltare realizate din surse proprii de finanţare, puse în funcţiune în perioada 2002-2018, amortizate integral, actualizarea valorilor de inventar a mijloacelor fixe din domeniul public al statului modernizate în perioada 2005-2013, precum şi aprobarea Actului adiţional nr. 4 la acordul petrolier de concesiune a activităţii de exploatare a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, inclusiv a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe, aferente sistemului, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Comercială "Conpet" - S.A. Ploieşti, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 793/2002
HOTĂRÂRE13.07.2022Guvernul
HOTĂRÂRE nr. 866 din 6 iulie 2022 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Varianta ocolitoare a municipiului Arad - Est", aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional
HOTĂRÂRE13.07.2022Guvernul
HOTĂRÂRE nr. 880 din 6 iulie 2022 privind modificarea descrierii tehnice şi a codului de clasificaţie, precum şi actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Administraţia Naţională de Meteorologie, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a executării lucrărilor de cadastru sistematic, a actualizării legislaţiei specifice şi a reevaluării