LEGE30.06.2023Parlamentul
LEGE nr. 188 din 28 iunie 2023 privind stabilirea unor măsuri în vederea finalizării procedurilor administrative de soluţionare a cererilor aflate pe rolul comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 şi a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 şi pentru modificarea Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative
ORDONAN?Ă DE URGEN?Ă30.06.2023Guvernul
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 62 din 30 iunie 2023 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/1.999 al Parlamentului European şi al Consiliului privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 şi (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE şi 2013/30/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE şi (UE) 2015/652 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, precum şi a Regulamentului (UE) 2022/2.299 al Comisiei din 15 noiembrie 2022 de stabilire a normelor de punere în aplicare în ceea ce priveşte structura, formatul, detaliile tehnice şi procedurile pentru rapoartele naţionale intermediare integrate privind energia şi clima
HOTĂRÂRE30.06.2023Guvernul
HOTĂRÂRE nr. 563 din 30 iunie 2023 privind acordarea finanţării, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru proiectele de dezvoltare locală (alimentare cu apă, canalizare, sisteme de apeduct etc.) "Satul European - lucrări publice şi infrastructură" propuse de Republica Moldova în baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Chişinău în 11 februarie 2022
ORDONAN?Ă DE URGEN?Ă30.06.2023Guvernul
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 30 iunie 2023 pentru efectuarea plăţii anuale, în baza Acordului privind achiziţia publică în comun pentru preluarea RINA, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale în calitate de autoritate contractantă, din bugetul propriu, pentru instituţiile naţionale beneficiare
ORDIN30.06.2023Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene
ORDIN nr. 2.665 din 30 iunie 2023 privind modificarea Schemei de ajutor de stat "Granturi pentru investiţii în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniile industriei alimentare şi construcţiilor, precum şi alte domenii în legătură cu acestea, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă", în cadrul axei prioritare 4 - "Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 şi al consecinţelor sale sociale şi asupra pregătirii unei redresări verzi, digitale şi reziliente a economiei", prioritatea de investiţii "Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 şi consecinţelor sale sociale şi pregătirea unei redresări verzi, digitale şi reziliente a economiei", obiectivul specific 4.1 "Consolidarea poziţiei pe piaţă a IMM-urilor afectate de pandemia COVID-19", acţiunea 4.1.1 "Investiţii în activităţi productive" din Programul operaţional Competitivitate, aprobată prin Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 2.734/2022
ORDIN30.06.2023Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene
ORDIN nr. 2.664 din 30 iunie 2023 pentru modificarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijin prin granturi pentru investiţii necesare capacităţilor de prestare de servicii pentru refacerea capacităţii de rezilienţă", în cadrul axei prioritare 4 "Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 şi al consecinţelor sale sociale şi asupra pregătirii unei redresări verzi, digitale şi reziliente a economiei", prioritatea de investiţii "Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 şi consecinţelor sale sociale şi pregătirea unei redresări verzi, digitale şi reziliente a economiei", obiectiv specific "Consolidarea poziţiei pe piaţă a IMM-urilor afectate de pandemia de COVID-19", acţiunea 4.1.1 "Investiţii în activităţi productive" din Programul operaţional Competitivitate 2014-2020, aprobată prin Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 1.981/2022
HOTĂRÂRE30.06.2023Guvernul
HOTĂRÂRE nr. 562 din 30 iunie 2023 privind acordarea finanţării, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru proiectul "Dezvoltarea transportului şcolar în instituţiile de învăţământ general din Republica Moldova", propus de Republica Moldova în baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova
DECIZIE29.06.2023Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
DECIZIE nr. 75 din 19 iunie 2023 privind modificarea, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional, a remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzute în Metodologia privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzută în Hotărârea arbitrală din 30 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 266/2011, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 121A din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 198/2012
DECIZIE29.06.2023Înalta Curte de Casație și Justiție
DECIZIA nr. 34 din 24 aprilie 2023 referitoare la interpretarea sintagmei "indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime" din art. 85 alin. (2) al Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare
ORDIN29.06.2023Ministerul Sănătății
ORDIN nr. 2.161 din 28 iunie 2023 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative
DECIZIE29.06.2023Curtea Constituțională
DECIZIA nr. 339 din 21 iunie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3), art. 10 alin. (2) şi (3), art. 11 alin. (4), art. 16 alin. (2) şi (6), art. 20 alin. (1), art. 36 alin. (4), art. 67 alin. (2), art. 96, art. 122 alin. (1), art. 128 alin. (3), art. 149 alin. (3) lit. g) şi art. 240 alin. (3) din Legea învăţământului superior, precum şi a legii, în ansamblul său