LEGELAZI.RO
Legislația actuală din România
DECIZIE

DECIZIA nr. 653 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

Emitent
Curtea Constituțională
Publicat
Monitorul Oficial nr. 311 din 20 aprilie 2026
Data publicării
20.04.2026
Vigoare
20 aprilie 2026


Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Omnilogic - S.R.L. Unipersonală, cu sediul în Ruse, Bulgaria, în Dosarul nr. 2.938/118/2012 al Tribunalului Constanța - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.491D/2021.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea nr. 204 din 14 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.938/118/2012, Tribunalul Constanța - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Omnilogic - S.R.L. Unipersonală, cu sediul în Ruse, Bulgaria, într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006, în contextul formulării de către judecătorul-sindic, din oficiu, a unei sesizări privind înlocuirea lichidatorului judiciar.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 nu respectă cerințele de calitate a legii, întrucât: nu se poate stabili în concret care este înțelesul sintagmei „motive justificative“ (motive temeinice) și ce anume constituie această noțiune de care se ține seama pentru a se dispune înlocuirea practicianului în insolvență; simpla admitere a uneia sau mai multor contestații împotriva măsurilor luate de practicianul în insolvență în exercitarea acestei calități constituie „motiv justificativ“ (motiv temeinic) pentru a se dispune înlocuirea de către judecătorul sindic; nu se cunoaște la care dintre cele două sancțiuni prevăzute de art. 22 alin. (2) și (3) din Legea nr. 85/2006 se expune practicianul în insolvență în situația în care conduita sa este calificată ca fiind neconformă, principiul clarității presupunând cunoașterea ab initio a sancțiunii la care persoana se expune; textul art. 22 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 prevede că sancțiunea ce urmează să fie aplicată practicianului în insolvență în situația în care, „din culpă sau cu rea-credință, nu își îndeplinește sau îndeplinește cu întârziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic“ este amenda judiciară și utilizează sintagma „va sancționa“, în timp ce art. 22 alin. (2) din aceeași lege utilizează noțiunea de „poate“; nu este clar dacă există vreun raport între dispozițiile coroborate ale art. 22 alin. (2) și (3) din Legea nr. 85/2006, ceea ce conduce la imposibilitatea evaluării cu privire la întinderea modalității de exercitare a puterii de apreciere a judecătorului-sindic pentru a fi în prezența unei protecții adecvate împotriva arbitrarului, respectiv pentru a permite instanței de control judiciar să analizeze legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorului-sindic.6. Tribunalul Constanța - Secția a II-a civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât sunt respectate exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv condițiile de claritate, precizie și previzibilitate, soluția legislativă criticată nefiind contrară dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, prin prisma exigențelor stabilite de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În sensul acestor susțineri este menționată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66) și a Curții Constituționale în materie (spre exemplu, Decizia nr. 635 din 27 octombrie 2016 și Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010).7. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: „(2) În orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunță în camera de consiliu, de urgență, cu citarea administratorului judiciar și a comitetului creditorilor.“ Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost abrogată expres prin art. 344 lit. a) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere dispozițiile art. 343 din Legea nr. 85/2014, în conformitate cu care „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date“, și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor legale cu care a fost sesizată.11. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitor la principiul statului de drept și la principiul legalității, în componenta privind calitatea legii.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 fac parte din cap. II - Participanții la procedura insolvenței, secțiunea a 5-a - Administratorul judiciar. Astfel, potrivit art. 5 din aceeași lege, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul și acestea trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Cu privire la administratorul judiciar, în virtutea art. 21 alin. (1) din aceeași lege, practicianul în insolvență, care a preluat poziția de administrator judiciar în dosarul de insolvență, va depune lunar, la dosarul cauzei, un raport cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, precum și o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Prevederile art. 22 din Legea nr. 85/2006 instituie posibilitatea judecătorului-sindic de a lua măsuri împotriva administratorului judiciar, sens în care, potrivit art. 22 alin. (3) și (4) din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar poate fi sancționat cu amendă judiciară dacă, din culpă sau rea-credință, nu își îndeplinește ori îndeplinește cu întârziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic, iar, dacă prin aceste fapte s-a cauzat un prejudiciu, judecătorul-sindic va putea, la cererea oricărei părți interesate, să îl oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs. De asemenea, în virtutea art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, criticat în prezent cauză, în orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice.13. Față de acest cadru legislativ, autoarea excepției de neconstituționalitate apreciază că normele criticate nu ar îndeplini cerințele de calitate a legii, întrucât nu este clar care sunt și ce înseamnă motivele temeinice care pot conduce la înlocuirea administratorului judiciar și dacă sancțiunile prevăzute la art. 22 - amendă judiciară și/sau înlocuire sunt aplicabile de drept sau instanța judecătorească poate aprecia asupra aplicării acestora.14. Cu privire la cerințele de calitate a legii, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit că cerința de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluției legislative alese și a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii privește scopul și consecințele pe care le antrenează, respectiv faptul că actul normativ trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat, iar accesibilitatea, din punct de vedere formal, are în vedere aducerea la cunoștința publică a actelor normative de rang infraconstituțional și intrarea în vigoare a acestora, care se realizează prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20 și 26). Prin urmare, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a-i permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Având în vedere principiul generalității legilor, Curtea reține că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, precitată, paragrafele 16-18, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).15. Aplicând considerentele de principiu la normele criticate, Curtea observă că excepția este neîntemeiată, având în vedere că, prin Decizia nr. 635 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 12 ianuarie 2017, paragraful 19, a reținut că „motivele temeinice“ ce pot fi avute în vedere pentru înlocuirea administratorului judiciar sunt elemente obiective, verificabile, care vizează modul de îndeplinire a atribuțiilor stabilite prin lege în sarcina acestuia. Împrejurarea că, din motive care îi sunt imputabile administratorului judiciar, acesta poate fi înlocuit din dosarul de insolvență, în orice stadiu al procedurii, nu poate fi interpretată ca o îngrădire nejustificată a dreptului de a-și exercita activitatea profesională, soluția aleasă de legiuitor fiind una clară, aceste dispoziții aplicându-se tuturor practicienilor în insolvență aflați în situații similare, fără discriminare (a se vedea și Decizia nr. 802 din 4 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 29 martie 2021, paragraful 20).16. De altfel, art. 22 din Legea nr. 85/2006 reglementează sancțiunile ce pot fi aplicate administratorului judiciar, în mod singular sau cumulat, în funcție de gravitatea faptelor, aspect care, în practică, ține de interpretarea și aplicarea legii, fiind atributul judecătorului-sindic sau/și al instanțelor judecătorești ierarhic superioare să aprecieze care sunt motivele temeinice care pot conduce la o asemenea măsură/sancțiune. De altfel, dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, însă, pe baza principiilor aplicabile sistemului de drept, acesta lasă posibilitatea persoanelor îndrituite într-un anumit domeniu să interpreteze legea și îi recunoaște judecătorului competența de a tranșa ceea ce a scăpat atenției legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conținutului legii se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice în cazul concret. Astfel interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicație corectă înțelesului, scopului și finalității acesteia, însă legiuitorul nu poate și nu trebuie să prevadă totul. În concret, orice normă juridică, ce urmează să fie aplicată pentru rezolvarea unui caz concret, urmează să fie interpretată de subiecții de drept dintro anumită materie, precum și de instanțele judecătorești (interpretare judiciară și cazuală) pentru a emite un act de aplicare legal (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 158 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 2 septembrie 2024, paragraful 24).17. În acest context, este de învederat faptul că încheierea de înlocuire a administratorului judiciar se pronunță în camera de consiliu, de urgență, cu citarea administratorului judiciar și a comitetului creditorilor, și poate fi atacată și cenzurată potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 de către instanța ierarhic superioară. Într-un atare context, practicianul în insolvență are posibilitatea de a-și expune punctul de vedere cu privire la cererea de înlocuire și de a formula apărări, măsura respectivă și analiza îndeplinirii condițiilor necesare luării unei astfel de măsuri nefiind lăsate la aprecierea exclusivă și pur subiectivă a judecătorului-sindic (a se vedea Decizia nr. 802 din 4 noiembrie 2020, precitată, paragrafele 19 și 22). De altfel, specificul procedurii insolvenței a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție.18. Ca atare, Curtea nu poate reține pretinsa încălcare a principiului legalității, în componenta privind calitatea legii, ținând seama de considerentele mai sus enunțate și de faptul că administratorul judiciar este practician în insolvență, care este un profesionist în domeniul respectiv și care poate și trebuie să cunoască din însuși textul normei juridice aplicabile în materie care sunt actele, faptele sau omisiunile ce pot atrage sancțiunile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 85/2006, în situația în care nu și-a îndeplinit sau își îndeplinește defectuos ori cu întârziere sarcinile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic ori dacă a cauzat un prejudiciu.19. Având în vedere faptul că nu s-a constatat încălcarea principiilor și valorilor constituționale, astfel cum acestea sunt consacrate de Constituție, Curtea subliniază că nu este afectat nici art. 1 alin. (3) privind statul de drept, care asigură supremația Constituției, corelarea tuturor legilor și a actelor normative cu aceasta, prin prisma principiului legalității.20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂÎn numele legiiDECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Omnilogic - S.R.L. Unipersonală, cu sediul în Ruse, Bulgaria, în Dosarul nr. 2.938/118/2012 al Tribunalului Constanța - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Constanța - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 25 noiembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALEELENA-SIMINA TĂNĂSESCUMagistrat-asistent,Ionița Cochințu
------