LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 5.629 din 25 august 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Anghel Saligny" din municipiul Roşiori de Vede, judeţul Teleorman

Emitent
Ministerul Educației și Cercetării
Publicat
Monitorul Oficial nr. 910 din 03 octombrie 2025
Data publicării
03.10.2025
Vigoare
03 octombrie 2025

Având în vedere prevederile:– Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;– Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;– Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.510/2019 privind reorganizarea rețelei școlare a județului Teleorman, începând cu anul școlar 2019-2020, în ceea ce privește unitățile de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Anghel Saligny“ și Liceul Tehnologic „Emil Racoviță“;– Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 7 din 17.07.2025;– Referatului de aprobare nr. 5.494 din 21.07.2025 pentru proiectul de ordin al ministrului educației și cercetării privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Anghel Saligny“ din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, pentru nivelul de învățământ „postliceal“, domeniul „transporturi“, calificarea profesională „tehnician instructor auto“, domeniul „mecanică“, calificările profesionale „tehnician tehnolog mecanic“ și „tehnician optometrist“, domeniul „agricultură“, calificarea profesională „tehnician protecția plantelor“, respectiv domeniul „servicii“, calificarea profesională „tehnician în activități de secretariat“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență (zi)“,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.Articolul 1Se acordă autorizația de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Anghel Saligny“, cu sediul în Str. Renașterii nr. 15, municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, pentru nivelul de învățământ „postliceal“, domeniul „transporturi“, calificarea profesională „tehnician instructor auto“, domeniul „mecanică“, calificările profesionale „tehnician tehnolog mecanic“ și „tehnician optometrist“, domeniul „agricultură“, calificarea profesională „tehnician protecția plantelor“, respectiv domeniul „servicii“, calificarea profesională „tehnician în activități de secretariat“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență (zi)“, începând cu anul școlar 2025-2026.
Articolul 2Autorizația de funcționare provizorie conferă unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Anghel Saligny“ din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, calitatea de furnizor de educație, respectiv dreptul de organizare și desfășurare a procesului de învățământ pentru nivelul de învățământ, domeniile, calificările profesionale, limba de predare și forma de învățământ menționate la art. 1.
Articolul 3(1) Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Anghel Saligny“ din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, este persoană juridică de drept public, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.(2) Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Anghel Saligny“ din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, are capacitatea maximă de școlarizare de 66 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 33 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 33 de formațiuni de studiu/schimbul 2).
Articolul 4(1) Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Anghel Saligny“ din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, are următoarele obligații: a) de a angaja personal didactic și administrativ pentru formațiunile de studiu școlarizate conform dispozițiilor art. 1, cu respectarea prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, precum și a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare; b) de a solicita acreditarea în termen de maximum doi ani de la absolvirea primei promoții, conform prevederilor legale în vigoare pentru nivelul de învățământ, domeniile, calificările profesionale, limba de predare și forma de învățământ menționate la art. 1;c) de a întocmi și înainta Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar raportul anual de evaluare internă a calității, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an (https://calitate.aracip.eu).(2) Proprietarul imobilului de la adresa menționată, în care se desfășoară activitățile de învățământ, are obligația de a asigura condițiile de funcționare, inclusiv obținerea și menținerea autorizației sanitare și a autorizației de securitate la incendiu.(3) Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.
Articolul 5Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Anghel Saligny“ din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, este monitorizată și controlată periodic de Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și de Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizației de funcționare provizorie.
Articolul 6Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Anghel Saligny“ din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Teleorman și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 7Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației și cercetării,Gigel Paraschiv,secretar de stat
București, 25 august 2025.
Nr. 5.629.
-----