DECIZIA nr. 124 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 386 cu referire la cele ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal și ale art. 386 cu referire la cele ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Traian Miclăuș, Societatea Universal Agrozootehnica - S.R.L. din București și Societatea Software Hardware - S.R.L. din București în Dosarul nr. 40.494/3/2014 al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.866 D/2020.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3 decembrie 2024, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul art. 57 și al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 28 ianuarie 2025. La data de 28 ianuarie 2025, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 27 februarie 2025, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Decizia penală nr. 866/A din 18 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 40.494/3/2014, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal și ale art. 386 cu referire la cele ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Traian Miclăuș și de Societatea Universal Agrozootehnica - S.R.L. din București și Societatea Software Hardware - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea apelurilor declarate de mai mulți participanți la procesul penal, printre care și de autorii prezentelor excepții de neconstituționalitate, împotriva unei sentințe penale prin care aceștia au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu și, respectiv, de înșelăciune. 4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, cu privire la dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, se susține că, în urma pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, prin care s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională, dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, în redactarea rămasă aplicabilă ca efect al deciziei anterior menționate, sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, fiind contrare standardelor de calitate a legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituție și la art. 7 din Convenție. Se arată că aceeași decizie a produs efectele juridice prevăzute la art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal nemaiputând fi aplicate. Prin urmare, chiar dacă, ulterior momentului antereferit, au fost îndeplinite acte de procedură în anumite cauze penale, acestea nu au determinat întreruperea cursului prescripției răspunderii penale și, implicit, nu au început să curgă noi termene de prescripție. Așadar, se susține că la data invocării excepției de neconstituționalitate erau aplicabile termenele generale de prescripție prevăzute la art. 154 din Codul penal care nu mai puteau fi întrerupte. Se arată că, în sensul interpretării anterior arătate, este întreaga jurisprudență a instanțelor naționale. Este invocată jurisprudența Curții Constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 și Decizia nr. 31 din 27 ianuarie 2016. 5. În ceea ce privește dispozițiile art. 386 cu referire la cele ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, se arată, în esență, că acestea sunt neconstituționale întrucât, în ipoteza schimbării încadrării juridice în faza apelului, prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală nu prevăd obligativitatea trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță (ca urmare a schimbării încadrării juridice), cu consecința neasigurării dublului grad de jurisdicție în materie penală. În acest sens, se arată că schimbarea încadrării juridice determină o nouă judecare a cauzei pentru o altă infracțiune decât cea pentru care a fost sesizată prima instanță de judecată, care, în ipoteza analizată, are loc în apel; însă judecata în primă instanță nu poate fi înlocuită cu judecata în apel decât cu încălcarea dreptului la două grade de jurisdicție în materie penală. Se susține, totodată, că, deși apelul este o cale de atac integral devolutivă, în cadrul căreia instanța de control judiciar are plenitudine de jurisdicție și poate aprecia și statua asupra vinovăției inculpatului, acest efect nu implică statuarea în primă și în ultimă instanță asupra situației de fapt reținute în cadrul acțiunii penale. Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală. 6. Curtea de Apel București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Referitor la dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal se arată, în esență, că, deși dispozitivul Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu este specific unei soluții interpretative, acesta trebuie coroborat cu considerentele acestei decizii, operațiune de interpretare din care rezultă că soluția pronunțată prin decizia anterior menționată este una interpretativă, potrivit căreia cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a statuat că atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor sale de admitere sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță juridică tuturor subiectelor de drept. În ceea ce privește dispozițiile art. 386 cu referire la cele ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, se arată că nu orice aspect al cauzei penale supus dezbaterilor părților este suspus cerinței dublului grad de jurisdicție, ci doar acelea care pun în discuție vinovăția sau nevinovăția inculpatului. Or, încadrarea juridică nu vizează vinovăția inculpatului, ci constituie un element tehnic care are în vedere încadrarea situației de fapt, în condițiile în care doar stabilirea acesteia este supusă exigenței dublului grad de jurisdicție în materie penală. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal și ale art. 386 cu referire la cele ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, care, la data invocării prezentei excepții de neconstituționalitate, aveau următorul cuprins: – Art. 155 alin. (1) din Codul penal: Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.;– Art. 386 din Codul de procedură penală: (1) Dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.(2) Dacă noua încadrare juridică vizează o infracțiune pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, instanța de judecată cheamă persoana vătămată și o întreabă dacă înțelege să facă plângere prealabilă. În situația în care persoana vătămată formulează plângere prealabilă, instanța continuă cercetarea judecătorească, în caz contrar dispunând încetarea procesului penal.;– Art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală: (1) Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții: (…) 2. admite apelul și: (...) b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.11. Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. I pct. 46 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023.12. Având însă în vedere cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanța de contencios constituțional a reținut că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate dispozițiile art. 386 din Codul de procedură penală, în redactarea lor în vigoare la data invocării prezentei excepții.13. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 21 - Acces liber la justiție, precum și prevederilor art. 6 și 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și la legalitatea incriminării și a pedepsei și ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție referitor la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, în ceea ce privește dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, Curtea reține că, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale. Prin această decizie, Curtea a reținut, în esență, că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018. Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare, de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale. În consecință, Curtea a constatat că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, precitată, ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.15. Curtea a constatat că o astfel de consecință este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligațiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale și al pasivității sale, chiar și în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenției legislative. De asemenea, Curtea a subliniat că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal la exigențele constituționale. Astfel, Curtea a observat că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din Codul penal nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale.16. În acest context, Curtea a reținut că situația creată prin pasivitatea legiuitorului în urma publicării deciziei de admitere amintite reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum și supremația Constituției. Aceasta, deoarece prevalența Constituției asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremației Legii fundamentale este însăși Curtea Constituțională, prin deciziile pe care le pronunță, astfel că neglijarea constatărilor și dispozițiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituționale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (a se vedea, în același sens, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022, paragraful 20).17. Așadar, Curtea a constatat că legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav, generat de aplicarea neunitară a textului de lege „cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea“, care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.18. Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ și ținând cont de faptul că Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, precitată, a fost publicată ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal a devenit inadmisibilă.19. Nu în ultimul rând, Curtea reține că, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate, pronunțată prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, le va profita și autoarelor prezentei excepții, aceasta putând constitui temei de revizuire, conform dispoziției procesual penale anterior menționate.20. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 cu referire la cele ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea constată că autoarele excepției, prin argumentele formulate, solicită, în realitate, Curții Constituționale modificarea dispozițiilor legale ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, în sensul reglementării unei soluții legislative distincte care să poată fi pronunțată în faza apelului, soluție care să constea în obligativitatea trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului de către instanța de apel. Autoarele prezentei excepții apreciază că doar astfel poate fi asigurat standardul dublului grad de jurisdicție în materie penală, astfel cum acesta este reglementat la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 21. Însă modificarea și completarea dispozițiilor Codului de procedură penală este de competența exclusivă a Parlamentului, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, excedând competenței Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 22. Pentru aceste motive, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 cu referire la cele ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUÈšIONALÄ‚ÃŽn numele legiiDECIDE:
1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Traian Miclăuș în Dosarul nr. 40.494/3/2014 al Curții de Apel București - Secția I penală.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 cu referire la cele ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Universal Agrozootehnica - S.R.L. din București și Societatea Software Hardware - S.R.L. din București în Dosarul nr. 40.494/3/2014 al Curții de Apel București - Secția I penală.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALEMARIAN ENACHEMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop
------