DECIZIA nr. 138 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Ionița Cochințu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, excepție ridicată de Kurt Albert Neuschitzer în Dosarul nr. 3.847/3/2020 al Tribunalului București - Secția a VII-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.597 D/2020.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, avocat Corina Popescu, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost invocată, și învederează că dispozițiile criticate sunt contrare art. 44 din Constituție, întrucât: deși art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 stabilește că, în contextul dat, contestațiile pot fi făcute până la închiderea procedurii, dispozițiile art. 113 alin. (2) din aceeași lege prevăd o limită suplimentară, ceea ce reprezintă o ingerință în dreptul prevăzut de art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; garantarea dreptului de proprietate operează doar în condițiile în care dobândirea dreptului de proprietate se face cu respectarea dispozițiilor legale, or, în cauză, este vorba despre o situație în care dobândirea dreptului de proprietate (înscrierea în tabelul definitiv) s-a realizat, prin ipoteză, prin fals, dol sau eroare esențială; creditorul aflat în situația antereferită nu poate beneficia de garantarea dreptului de proprietate care este dobândit prin fraudă; ingerința în dreptul debitorului sau al persoanei interesate să formuleze contestația în cauză nu este proporțională. Cu privire la celelalte prevederi constituționale menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, precizează că: dispozițiile criticate, prin instituirea termenului de 15 zile în care se poate depune contestația în discuție, reprezintă o excepție de la regulile generale privind izvoarele de drept, fiind de neconceput ca un creditor, care a obținut admiterea creanței sale la masa credală ca urmare a unui fals, dol sau eroare esențială, să poată pretinde drepturi asupra patrimoniului debitorului; sintagma „de la data la care ar fi trebuit să cunoască“ este echivocă, generând situații de incoerență și instabilitate, fiind subiectiv momentul la care se poate cunoaște existența celor antereferite. În final, învederează că, în cauza de față, raportat la jurisprudența Curții Constituționale în materie, motivarea excepției de neconstituționalitate diferă de celelalte situații prin substanța drepturilor constituționale pretins a fi încălcate.4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât normele criticate: stabilesc date clare în care se pot formula contestații la tabelul de creanțe și care curg de la momentul când persoanele îndrituite de lege cu posibilitatea de a formula contestațiile în discuție au cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația ce determină promovarea contestației; nu reglementează cu privire la îngrădirea dreptului de proprietate, ci stabilesc anumite norme procedurale cu privire la termenele în care se pot formula contestațiile antereferite și, chiar dacă ar avea o consecință asupra averii debitorului, acestea sunt norme de procedură și nu reglementează cu privire la dreptul de proprietate, acesta nefiind afectat prin textul criticat; stabilesc anumite termene pentru formularea contestațiilor și reprezintă tocmai o măsură pentru eficientizarea accesului la justiție, în componentele sale, pentru ca procedura respectivă să se desfășoare într-un anumit interval de timp și pentru a asigura stabilitatea circuitului civil. Cu privire la celelalte aspecte învederate precizează că acestea țin de aplicarea legii de la caz la caz, aspect ce nu poate constitui obiectul controlului de constituționalitate.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 1 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.847/3/2020, Tribunalul București - Secția a VII-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, excepție ridicată de Kurt Albert Neuschitzer într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2014.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, deoarece instituirea unui termen-limită de 15 zile pentru formularea contestației împotriva creanțelor înregistrate în tabelul definitiv/tabelele actualizate conduce la imposibilitatea sesizării judecătorului-sindic ulterior acestui termen cu privire la existența unui fals, dol sau a unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, ceea ce reprezintă garantarea și ocrotirea proprietății private pentru creditor, deși dreptul de proprietate este dobândit cu nerespectarea prevederilor legale, ca urmare a deținerii unei creanțe viciate, și în același timp, în detrimentul dreptului de proprietate privată al debitorului în insolvență pe care îl deține în mod legal, cu încălcarea art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție. Astfel, dacă ulterior expirării termenului prevăzut de lege este formulată o contestație, aceasta va fi respinsă ca tardivă și măsurile administratorului judiciar dispuse în contextul respectiv rămân definitive, aspect ce conduce la afectarea art. 1 alin. (3), a art. 21 alin. (3) și a art. 124 alin. (3) din Constituție, precum și a principiului legalității, în componenta privind calitatea legii, întrucât termenul curge de la un moment subiectiv, neexistând posibilitatea aplicării normelor Codului de procedură civilă cu privire la căile de atac, în cazul în care sunt descoperite situații în care creditorul a obținut fraudulos admiterea creanței sau a dreptului de preferință. În contextul criticilor de neconstituționalitate este menționată jurisprudența Curții Constituționale în materia insolvenței și cu privire la principiile invocate în susținerea acesteia.7. Tribunalul București - Secția a VII-a civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât este competența legiuitorului să stabilească anumite termene de decădere în care pot fi introduse anumite acțiuni, în diferite materii, normele criticate instituind o măsură ce asigură siguranța circuitului civil, iar nu o măsură de natură să încalce dreptul de proprietate și nici alte drepturi fundamentale reglementate de Constituție.8. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 113 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins: „(2) Contestația se depune în termen de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația ce determină promovarea contestației.“ 12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și principiul legalității în componenta privind calitatea legii, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată și ale art. 124 alin. (3) referitor la independența judecătorilor.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 113 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2014 fac parte din secțiunea a 4-a - Primele măsuri. Întocmirea tabelului de creanțe. Contestațiile, secțiune care prevede mai multe etape de contestare a tabelului de creanțe și în care legiuitorul a instituit anumite termene în interiorul cărora poate avea loc această operațiune de contestare, tocmai pentru a fi pe deplin respectat principiul legalității prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, în virtutea căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.14. Astfel, o primă etapă este prevăzută la art. 111 din Legea nr. 85/2014, care reglementează că debitorul, creditorii și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestații față de tabelul de creanțe, cu privire la creanțele și drepturile trecute sau, după caz, netrecute de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în tabel. În această fază a procedurii insolvenței, contestațiile trebuie depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar, atât în procedura generală, cât și în procedura simplificată [art. 111 alin. (2) din Legea nr. 85/2014].15. O a doua etapă este stabilită la art. 113 din Legea nr. 85/2014 care prevede că, ulterior, după expirarea termenului de depunere a contestațiilor prevăzut la art. 111 alin. (2) din aceeași lege și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva înscrierii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe ori în tabelele actualizate, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale, care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute, aspecte ce constituie a doua etapă de contestare [art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014]. Astfel, în acest context, această contestație se depune în termen de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația ce determină promovarea contestației [art. 113 alin. (2) din Legea nr. 85/2014].16. Având în vedere cele menționate, Curtea observă că soluția legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, sens în care este Decizia nr. 480 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Cu acel prilej, având în vedere etapele în care pot fi formulate contestații în contextul dat, prin decizia precitată, paragraful 22 și următoarele, Curtea a reținut că dispozițiile art. 113 prevăd o contestație specială, care poate fi promovată numai în ipoteza în care în tabelul definitiv de creanțe sau în tabelele actualizate s-a înscris o creanță ori o cauză de preferință prin fals, dol, eroare esențială sau în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare, care până atunci nu erau cunoscute și care conduc la înlăturarea creanței respective ori a cauzei de preferință din tabel. Termenul de formulare a contestației în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau a unei erori esențiale împotriva înscrierii unei creanțe ori a unei cauze de preferință în tabelul definitiv sau într-un tabel actualizat este de 15 zile și curge de la data la care partea a cunoscut ori ar fi trebuit să cunoască situația ce determină promovarea contestației. Până la judecarea definită a contestației, judecătorul-sindic va putea declara creanța sau dreptul de preferință contestat ca admis numai provizoriu, cu consecința eliminării provizorii a creditorului respectiv de la distribuiri de sume, dar cu menținerea celorlalte drepturi.17. Față de conținutul normativ al prevederilor art. 113 din Legea nr. 85/2014, Curtea a observat că acestea instituie, ca o măsură suplimentară de protecție a părților implicate în procedura insolvenței, tocmai posibilitatea ca, după expirarea termenului de depunere a contestațiilor prevăzut la art. 111 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 și până la închiderea procedurii, orice parte interesată să poată face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol ori unei erori esențiale, care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute, care conduc la înlăturarea creanței respective sau a cauzei de preferință din tabel. Așadar, prevederile art. 113 din Legea nr. 85/2014 instituie două momente ale curgerii termenului de 15 zile, respectiv un moment ce are în vedere data la care a luat cunoștință partea interesată efectiv de situația ce a determinat promovarea contestației și un moment ce are în vedere data la care persoana îndreptățită trebuia să cunoască existența situației ce determină formularea contestației. Prin urmare, normele criticate au o exprimare cu caracter general și au rolul de a da posibilitatea celor care aplică legea să aprecieze situația concretă a fiecărei spețe în parte, fiind chestiuni de fapt care se apreciază de la caz la caz, cu încadrarea situațiilor particulare în ipoteza prevăzută de normele criticate. Aceste contestații formulate în temeiul art. 113 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 se soluționează cu respectarea prevederilor ce reglementează contestația la tabelul preliminar, respectiv cu respectarea cerințelor art. 111 alin. (4), care dispun că partea care formulează contestația trimite, cu confirmare de primire, câte un exemplar al contestației și al documentelor ce o însoțesc administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, creditorului a cărui creanță se contestă, precum și administratorului special. Legitimitatea prevederilor criticate care reglementează anumite cazuri speciale este dată de situația de excepție în care o anumită creanță sau un anumit drept de preferință al acestei creanțe a fost admis și menținut în tabelul de creanțe ori în tabelele actualizate în temeiul unor condiții care, practic, atrag nulitatea absolută sau relativă a acestora. Prin urmare, această stare determină și necesită o reconsiderare a situației înscrise în tabelul de creanțe ca urmare a descoperirii unui fals, dol sau a unei erori esențiale, precum și descoperirea unor titluri hotărâtoare care până atunci erau necunoscute. Așadar, în acest cadru procesual se pot prezenta probele cu privire la descoperirea existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, inclusiv unele situații în care se invocă autoritate de lucru judecat și se pot formula apărările părților interesate, rămânând ca, în virtutea rolului său activ de aflare a adevărului și de stabilire a legalității, judecătorul-sindic să soluționeze cauza.18. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate în raport cu art. 21 și art. 124 din Constituție, prin Decizia nr. 480 din 25 iunie 2020, paragrafele 31-38, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere considerentele mai sus expuse, precum și faptul că principiul accesului liber la justiție consacrat de Legea fundamentală implică între altele adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 307 din 5 aprilie 2006), astfel încât să fie reglementată respectarea pentru toate părțile a garanțiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil, iar înfăptuirea justiției, în numele legii, are semnificația că actul de justiție izvorăște din normele legale, iar forța lui executorie derivă tot din lege (a se vedea Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012).19. Astfel, prevederile criticate sunt norme de procedură stabilite prin Legea nr. 85/2014 și sunt o aplicare a dispozițiilor constituționale ale art. 126, în virtutea cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1), potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, iar unele aspecte prevăzute de normele care reglementează în materie de insolvență își găsesc justificarea în specificul acestei proceduri (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 367 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2009), considerente care sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește dispozițiile criticate din Legea nr. 85/2014. Or, tocmai caracterul distinct al procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, astfel cum este și termenul în interiorul căruia se depune contestația, respectiv aceasta se depune în termen de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația ce determină promovarea contestației.20. Prin urmare, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele de procedură, iar prevederile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 sunt o aplicare a dispozițiilor constituționale mai sus menționate, care sunt transpuse la nivel infraconstituțional. Specificul procedurii insolvenței a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, respectiv crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență (a se vedea Decizia nr. 182 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, sau Decizia nr. 169 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 10 aprilie 2013), cadru legislativ în care se înscriu și dispozițiile criticate.21. Referitor la termenele procedurale, Curtea a reținut că în cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen s-a procedat astfel exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării drepturilor constituționale prevăzute de art. 21 și art. 24, iar nu în sensul restrângerii accesului liber la justiție sau a dreptului la apărare (în acest sens, a se vedea și Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013), fiind expresia principiului celerității judecării procedurilor specifice insolvenței. Prin urmare, termenele în care se pot introduce contestații la creanțele înscrise în tabelul definitiv nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, dreptul la apărare sau înfăptuirea justiției, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, să îl faciliteze, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestor drepturi constituționale, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile, dar, totodată, se creează posibilitatea îndepărtării din tabelul definitiv a unor creanțe pentru cauză de eroare esențială, dol, fals sau în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare care nu erau cunoscute.22. Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, se observă că aceasta nu poate fi reținută, întrucât dispozițiile criticate nu reglementează în mod concret aspecte ce țin de dreptul de proprietate, ci stabilesc aspecte legate de termenele procedurale pentru depunerea unor contestații la tabelul de creanțe, dar care, în contextul dat, ar putea avea incidență asupra averii debitorului și a îndestulării creditorilor. Prevederile constituționale statuează că „proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular“, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului fiind garantate, însă conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege, astfel că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții, care, dacă nu sunt respectate, fac ca valorificarea respectivului drept să nu mai fie posibilă. Curtea a constatat că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, precum și drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire în egală măsură (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 523 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017, paragraful 23). De altfel, și jurisprudența Comisiei Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunțată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenței, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanță cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în acest sens, a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2003, pronunțată în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67, și Decizia Curții Constituționale nr. 40 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, paragraful 32).23. Având în vedere că nu s-a constatat încălcarea principiilor și valorilor constituționale, astfel cum acestea sunt consacrate de Constituție, nu se poate reține nici încălcarea art. 1 alin. (3) privind statul de drept, care asigură supremația Constituției, corelarea tuturor legilor și a actelor normative cu aceasta, prin prisma principiului legalității prevăzut la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Kurt Albert Neuschitzer în Dosarul nr. 3.847/3/2020 al Tribunalului București - Secția a VII-a civilă și constată că dispozițiile art. 113 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VII-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 27 martie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu
-----