DECIZIA nr. 422 din 24 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Marian Enache	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Daniela Ramona Marițiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 253 alin. (5) și (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea MFS AGROWEST - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 9.626/30/2017 al Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.135D/2019.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă Decizia nr. 572 din 1 octombrie 2019.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 14 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 9.626/30/2017, Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 253 alin. (5) și (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea MFS AGROWEST - S.R.L. din Timișoara într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unei contestații la executare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că, pentru a fi incidente cotele de impozitare reglementate de art. 253 alin. (2) din Codul fiscal, trebuie respectată cerința întocmirii unui raport de evaluare la intervale regulate de 3 ani. Cu toate acestea, nici prevederile Codului fiscal, nici cele ale normelor metodologice date în aplicarea acestui act normativ nu reglementează obligația persoanei juridice de a depune la organul fiscal local raportul de evaluare din care rezultă valoarea impozabilă. Susține că această obligație a fost reglementată de art. 460 alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.6. Așa fiind, apreciază că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, fiind lipsite de claritate și previzibilitate, deoarece nu conțin dispoziții exprese privind obligația de depunere a raportului de reevaluare la organul fiscal. Încălcarea cerințelor de claritate și previzibilitate a legii determină insecuritate juridică, aducând, în același timp, atingere prevederilor art. 139 din Constituție. Invocă jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, Decizia nr. 681 din 27 iunie 2012 și Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016.7. Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate vizează, în realitate, interpretarea normelor de drept, ca atribut al instanțelor judecătorești. Or, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că, în temeiul art. 126 din Constituție, aspectele ce vizează interpretarea și aplicarea legii țin de competența exclusivă a instanțelor judecătorești (Decizia nr. 624 din 4 noiembrie 2014).8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 253 alin. (5) și (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Curtea observă că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Având însă în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că a fost legal sesizată și este competentă să verifice constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate. Dispozițiile criticate au următorul conținut:(5) În cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului - persoană juridică.(6) În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al Municipiului București între:a) 10% și 20% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință;b) 30% și 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referință.12. Autoarea excepției susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul clarității și previzibilității legii și art. 139 referitor la impozite, taxe și alte contribuții.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate reglementează modalitatea de calcul al impozitului datorat de persoanele juridice atât în cazul clădirilor care au fost reevaluate, conform reglementărilor contabile, cât și în cel al clădirilor care nu au fost reevaluate. Prin Decizia nr. 341 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 27 octombrie 2016, paragraful 22, Curtea a observat că stabilirea unui anumit cuantum al impozitului, în ipoteza reglementată de norma legală criticată, este realizată în temeiul art. 56 din Constituție, care prevede că cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice, iar sistemul legal de impuneri asigură așezarea justă a sarcinilor fiscale, fiind interzise doar alte prestații, în afara celor stabilite prin lege. Potrivit dispozițiilor constituționale, impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc numai prin lege, în sensul că este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească impozitele datorate bugetului de stat, precum și cuantumul acestora.14. De asemenea, Curtea a subliniat că nu se poate ignora scopul esențial al reglementării, și anume stabilirea obligației contribuabilului de a-și reevalua clădirile și de a plăti impozitul aferent diferenței rezultate din recalculare, dispozițiile legale criticate având și rolul să disciplineze contribuabilul.15. În continuare, Curtea apreciază că îndeplinirea obligației de reevaluare a clădirilor și depunerea sau nedepunerea rezultatului acestei reevaluări la organele fiscale competente nu reprezintă o chestiune ce ține de constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate, ci aceste aspecte țin de modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor de lege criticate de către organele fiscale și cele judiciare. Or, interpretarea normelor de lege este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii în situația de fapt concretă din cauză, instanța de judecată fiind ținută să aplice legea folosind metodele de interpretare a normelor juridice. Așa cum a stabilit Curtea Constituțională, în mod constant, în jurisprudența sa, interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind o fază indispensabilă procesului de aplicare a legii. Oricât de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza C.R. împotriva Regatului Unit, paragraful 34) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară (a se vedea, în același sens, și Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, sau Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010).16. O asemenea solicitare nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Modificarea conținutului unei norme juridice, în sensul adaptării ei la realitățile sociale, este o prerogativă exclusivă a autorității legislative în lumina dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“. Curtea Constituțională, potrivit competenței sale înscrise în art. 146 din Constituție și în Legea nr. 47/1992, verifică, în cadrul controlului de constituționalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispozițiile constituționale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De aceea, Curtea Constituțională nu se poate substitui Parlamentului pentru a modifica normele procesual penale criticate, în sensul stabilirii criteriilor care trebuie avute în vedere atunci când judecătorul de cameră preliminară solicită parchetului să remedieze neregularitățile constatate în privința rechizitoriului, procedura pe care procurorul trebuie să o urmeze în această situație, actul procesual prin care procurorul procedează la remedierea neregularităților rechizitoriului, precum și condițiile de formă și de fond pe care trebuie să le îndeplinească acest act (în același sens, Decizia nr. 657 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 18 aprilie 2024, paragraful 14). 17. De altfel, în virtutea prezumției cunoașterii legii, rezultantă a principiului nemo censetur ignorare legem, autoarea excepției avea obligația să cunoască normele fiscale în vigoare referitoare la modalitatea de calcul al impozitului datorat de persoanele juridice, precum și obligațiile ce îi incumbă potrivit legii, astfel încât nu se poate prevala de necunoașterea legii pentru a susține neconstituționalitatea dispozițiilor criticate. Regula nemo censetur ignorare legem consacră o obligație a cetățeanului, în sensul că acesta trebuie să cunoască legea pe care statul o adoptă, principiul invocat consacrând o obligație socială născută din publicarea legii în Monitorul Oficial al României (Decizia nr. 129 din 21 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 29 iunie 2023, paragraful 15). 18. În ceea ce privește invocarea în susținerea criticilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 460 alin. (6) din Legea nr. 227/2015, Curtea observă că, în mod constant, în jurisprudența sa, a constatat că neconstituționalitatea unei norme juridice are un caracter intrinsec și autonom, ce rezidă în însuși conținutul său normativ și nu poate fi dedusă prin coroborarea sau compararea mai multor texte cuprinse în același sau alte acte normative. Astfel, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele.19. Totodată, Curtea a arătat, în jurisprudența sa, că neconstituționalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia și nu poate fi dedusă pe calea unei interpretări per a contrario, operație care presupune a atribui legiuitorului ceea ce acesta nu a prevăzut in terminis (Decizia nr. 122 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2004, Decizia nr. 592 din 24 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 21 aprilie 2023, și Decizia nr. 129 din 21 martie 2023, precitată).20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 253 alin. (5) și (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea MFS AGROWEST - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 9.626/30/2017 al Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
-------