DECIZIA nr. 423 din 24 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^18 alin. (3) lit. a^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară Legii nr. 123/2014 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale art. 296^21 alin. (1) lit. d) şi ale art. 296^26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Marian Enache	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Daniela Ramona Marițiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296^18 alin. (3) lit. a^1), ale art. 296^21 alin. (1) lit. d) și ale art. 296^26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Valentin Felician Marius Farcaș în Dosarul nr. 2.407/117/2019 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.330D/2019.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorul excepției prin care acesta solicită admiterea acesteia și judecarea în lipsă.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens invocă Decizia nr. 872 din 15 decembrie 2015.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 27 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.407/117/2019, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296^18 alin. (3) lit. a^1), ale art. 296^21 alin. (1) lit. d) și ale art. 296^26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Valentin Felician Marius Farcaș într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unui act administrativ fiscal.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile criticate sunt neconstituționale prin faptul că obligă contribuabilul persoană fizică ce realizează venituri din profesii libere la plata unei duble contribuții la asigurările sociale, ceea ce contravine prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și ale art. 56 alin. (2). Această dublă contribuție este reprezentată, pe de o parte, de cota de 10,5% pentru contribuție individuală, iar, pe de altă parte, de cota de 20,8% pentru contribuția datorată de angajator, ambele cote fiind aplicate aceleiași baze de impozitare. Susține că, fiind obligat la plata celor două cote de asigurări sociale, contribuabilul persoană fizică ce realizează venituri din profesii libere se află într-o situație discriminatorie față de contribuabilii care au calitatea de angajat sau de angajator, care sunt obligați la plata numai a uneia dintre cele două cote. Situația discriminatorie determină și încălcarea prevederilor art. 47 alin. (1) din Constituție, care obligă statul să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să le asigure cetățenilor un nivel de trai decent. În continuare, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, Decizia nr. 1175 din 17 septembrie 2009, Decizia nr. 1304 din 13 octombrie 2009, apreciază că dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale.6. Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că maniera în care legiuitorul a ales să impună contribuția în discuție persoanelor fizice care desfășoară activități liberale, alături de persoanele aflate în celelalte categorii la care se referă art. 296^21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, este singura de natură să garanteze egalitatea cetățenilor în fața legii și justa așezare a sarcinilor fiscale. Astfel, instanța judecătorească observă că, dacă este privită contribuția de asigurări sociale prin prisma venitului pentru care aceasta se achită, iar nu prin cea a persoanelor obligate la achitarea ei, reiese că orice venit încasat de un salariat care lucrează în condiții normale de muncă este supus unei cote de impozitare de 31,3%, chiar dacă o parte este suportată de angajator și alta de angajat. Situația profesiilor liberale și a celorlalte categorii vizate de art. 296^21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 este una specială, în sensul că aceste persoane nu sunt propriu-zis salariați, ci desfășoară pe cont propriu o activitate din care realizează venituri. Or, este just ca venitul astfel realizat să fie impozitat tot într-o cotă de 31,3%, care urmează să fie achitată integral de persoana care încasează venitul. A proceda în sensul dorit de reclamant ar însemna că, în situația în care două persoane realizează aceeași activitate și obțin același venit, una lucrând, spre exemplu, ca persoană fizică autorizată, iar cealaltă ca angajat al unei societăți comerciale, prima să achite o cotă de contribuție de asigurări sociale de 10,5%, în vreme ce a doua să achite o cotă de 31,3%. Este evident că în această situație venitul obținut de angajat ar fi impozitat mai drastic și discriminatoriu față de venitul obținut de cel care activează ca persoană fizică autorizată.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 296^18 alin. (3) lit. a^1), ale art. 296^21 alin. (1) lit. d) și ale art. 296^26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Dispozițiile art. 296^18 au fost introduse prin art. I pct. 99 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010 a fost aprobată prin Legea nr. 303/2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 19 noiembrie 2013. Dispozițiile art. 296^21 și ale art. 296^26 au fost introduse prin art. I pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011 a fost aprobată prin Legea nr. 106/2012 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2012. Dispozițiile art. 296^18 alin. (3) lit. a^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost modificate prin art. I din Legea nr. 123/2014 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 19 septembrie 2014. Cu toate acestea, Curtea reține că din motivarea excepției de neconstituționalitate rezultă că autorul acesteia critică forma în vigoare înainte de modificările operate de actul normativ anterior menționat. Curtea observă că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Având însă în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că a fost legal sesizată și este competentă să verifice constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 296^18 alin. (3) lit. a^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară Legii nr. 123/2014 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale art. 296^21 alin. (1) lit. d) și ale art. 296^26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Acestea au următorul conținut:– Art. 296^18 alin. (3) lit. a^1): „(3) Cotele de contribuții sociale obligatorii sunt următoarele: (...) a^1) 31,3% pentru condiții normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuția individuală și 20,8% pentru contribuția datorată de angajator;“;– Art. 296^21 alin. (1) lit. d): „(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii și la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, după caz: [...] d) persoanele care realizează venituri din profesii libere;“;– Art. 296^26 alin. (1) lit. a): „(1) Cotele de contribuție pentru contribuabilii prevăzuți la art. 296^21 sunt cele prevăzute la art. 296^18 alin. (3), respectiv: a) cota integrală, pentru contribuția de asigurări sociale, corespunzătoare condițiilor normale de muncă, potrivit legii;“.11. Autorul excepției susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai și art. 56 referitor la contribuții financiare.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că sistemul public de pensii se organizează și funcționează având la bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite (Decizia nr. 506 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 4 octombrie 2017, paragraful 20).13. Astfel, potrivit principiilor obligativității, contributivității și solidarității sociale pe care se întemeiază sistemul unitar de pensii public, persoanele fizice și juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligațiilor. De asemenea, funcționarea sistemului de asigurări publice de pensii se întemeiază pe contribuțiile datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite (Decizia nr. 257 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 26 iulie 2019, paragraful 19).14. În ceea ce privește principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, Curtea observă că, în jurisprudența sa, spre exemplu, Decizia nr. 46 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 1 iulie 2020, paragrafele 65-68, a statuat că acesta trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situații identice. În concordanță cu ceea ce instanța de contencios constituțional a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situații juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când, pentru situații similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea și Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1176 din 13 decembrie 2004). Or, Curtea constată că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidența lor, de la momentul de referință stabilit de legiuitor.15. Principiul justei așezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiții de care legiuitorul este ținut atunci când instituie anumite obligații fiscale în sarcina contribuabililor, întrucât fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele (contribuțiile sociale) pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993, și Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010).16. Curtea, a statuat că, în acord cu prevederile art. 56 și 139 din Constituție, fără a afecta alte drepturi și libertăți fundamentale, instituirea de către legiuitor a unor contribuții financiare are un scop legitim, și anume asigurarea ritmicității și certitudinii alimentării bugetului asigurărilor sociale de stat cu sumele de bani aferente obligațiilor fiscale ce revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecție a bugetului asigurărilor sociale, precum și eficientizarea colectării și, totodată, evitarea unor costuri suplimentare din partea statului pentru proceduri ce țin de recuperarea sumelor datorate cu titlul de contribuții sociale. Ca atare, legiuitorul a urmărit predictibilitatea și eficientizarea încasării impozitelor datorate la bugetul consolidat al statului, respectiv la bugetele locale, pentru protejarea titularului dreptului de creanță, respectiv statul, care este ținut de realizarea funcțiilor și sarcinilor sale constituționale (protecție socială etc.), inclusiv cu privire la menținerea unei discipline fiscale coerente.17. Totodată, Curtea, având în vedere jurisprudența sa anterioară, spre exemplu, Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014, paragraful 44, a reținut că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui „just echilibru“ între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o amplă marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită adoptarea unui act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc“ (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragrafele 41 și 49).18. Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție privind egalitatea în fața legii, Curtea reține că acest principiu presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. De asemenea, art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, ci și necesitatea lui (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, și Decizia nr. 599 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 12 februarie 2018, paragraful 23).19. În acest context, Curtea observă că dispozițiile de lege criticate reglementează cota de contribuție de asigurări sociale obligatorii datorată de persoanele fizice care realizează venituri din profesii libere, aceasta fiind stabilită de către legiuitor, prin dispozițiile art. 296^18 alin. (3) lit. a^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 123/2014, ca procent de 31,3% din baza de calcul prevăzută de lege (pentru condiții normale de muncă). Totodată, Curtea reține că, în ceea ce privește contribuția de asigurări sociale obligatorie datorată de către persoanele care realizează venituri din salarii (pentru condiții normale de muncă), legiuitorul a reglementat aceeași cotă procentuală de 31,3% din baza de calcul prevăzută de lege, modalitatea de plată fiind partajată între angajat și angajator. Faptul că acest procent este divizat într-o contribuție individuală de 10,5% datorată de angajat, pe de o parte, și o contribuție de 20,8% datorată de angajator, pe de altă parte, nu semnifică o reducere a procentului total al contribuției de asigurări sociale datorate de către persoanele care realizează venituri din salarii.20. Astfel, Curtea observă că nu se poate decela o diferențiere a cotei contribuției de asigurări sociale datorate de persoanele care realizează venituri din profesii libere față de cea stabilită în sarcina persoanelor care realizează venituri din salarii; cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter diferențiat în funcție de calitatea celui care o datorează.21. Totodată, Curtea reține că soluția legislativă criticată - stabilirea cotelor de contribuții sociale obligatorii - constituie o opțiune a legiuitorului, expresie a politicii fiscale și bugetare, fără a afecta prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi și nici pe cele ale art. 56 alin. (2) referitoare la justa așezare a sarcinilor fiscale. Prin urmare, modul de calcul al cotei contribuției de asigurări sociale obligatorii nu pune în discuție probleme de constituționalitate a normei legale, ci constituie opțiunea exclusivă a legiuitorului, care intră în larga sa marjă de apreciere în materie fiscală. Astfel, expresie a politicii fiscale și bugetare, legiuitorul are libertatea de a stabili impozite, taxe, contribuții, precum și limite și condiții ale acestora, evident, cu respectarea principiilor și dispozițiilor constituționale. Statul este liber să decidă cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau să aleagă tipul și cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri, cu respectarea principiilor constituționale.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Valentin Felician Marius Farcaș în Dosarul nr. 2.407/117/2019 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 296^18 alin. (3) lit. a^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară Legii nr. 123/2014 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale art. 296^21 alin. (1) lit. d) și ale art. 296^26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
------