ORDIN
ORDIN nr. 267 din 8 august 2025 pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind organizarea muncii persoanelor private de libertate, aprobate prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 500.165/2017
Luând în considerare dispozițiile art. 173 alin. (6) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.518/2024 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor,
directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor emite prezentul ordin.Articolul IInstrucțiunile privind organizarea muncii persoanelor private de libertate, aprobate prin Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500.165/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 și 904 bis din 17 noiembrie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 5 alineatul (2), litera f) se abrogă.2. La articolul 5 alineatul (4), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) distribuie, cu cel puțin 24 de ore înainte de întrunirea comisiei, tabele, în format electronic, membrilor comisiei de selecționare la muncă, precum și structurii de prevenire a criminalității și terorismului;3. La articolul 10 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) dovada bonității financiare certificată prin ultimul bilanț contabil și achitarea unui avans lunar care nu poate fi mai mic de 40%, în cazul penitenciarelor, respectiv 50%, în cazul centrelor educative sau de detenție, din valoarea lunară a prestației de servicii, cu regularizarea lunară a acestuia, avans ce va fi folosit pentru plata veniturilor din prestări servicii ale persoanelor private de libertate. Prin excepție de la obligația de achitare a avansului lunar, acoperirea cotei de cel puțin 40%, în cazul penitenciarelor, și cel puțin 50%, în cazul centrelor educative sau de detenție, se poate realiza prin plata facturilor emise la jumătate de lună, în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii, numai în cazul beneficiarului persoană juridică pentru care, în urma verificărilor efectuate, se constată că în ultimele 24 de luni nu a înregistrat obligații de plată lunare restante față de unitate;4. La articolul 10, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Beneficiarii persoane fizice sunt obligați să prezinte actul de identitate și să achite în avans contravaloarea estimată a serviciilor, în cazul în care perioada de derulare a contractului este mai mică de o lună. Pentru contractele ce urmează să se deruleze pe o perioadă mai mare de o lună, beneficiarul va achita în avans, în luna în curs, contravaloarea estimată a lucrărilor ce urmează a fi realizate în luna următoare. Beneficiarul persoană fizică poate fi contractat dacă nu are debite restante față de unitate.5. La articolul 11, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În cazul în care beneficiarul nu a achitat factura de prestări servicii, contractul se reziliază începând cu data de 21 a lunii în care trebuia efectuată plata. Contractul se poate derula în continuare atât timp cât avansul constituit poate asigura plata cotei de 40% ce revine persoanelor private de libertate, dar nu mai târziu de ultima zi lucrătoare a lunii în care trebuia efectuată plata. În caz contrar, contractul se reziliază.6. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 14(1) Administrația locului de deținere întreprinde demersurile necesare pentru identificarea posibilităților de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de deținuți.(2) În raport cu tipul regimului de executare, deținuților li se poate cere să muncească.(3) Deținuții pot fi folosiți la activități lucrative, în regimurile de prestare a muncii prevăzute la art. 83 alin. (1) lit. a)-e) din Lege, în spații din interiorul sau exteriorul penitenciarului.(4) Munca prestată de deținuți urmărește menținerea și creșterea capacității acestora de a-și câștiga existența după liberare și realizarea unor venituri, care se pot folosi la îmbunătățirea condițiilor de detenție prevăzute în cap. IV din Lege și pentru susținerea acțiunilor de reintegrare socială a persoanelor condamnate.(5) Selecționarea la muncă a deținuților se face în funcție de regimul de executare, cu aprobarea directorului locului de deținere, la propunerea unei comisii formate din reprezentanții sectorului reintegrare socială, regim penitenciar, medical, evidență și organizarea muncii, sub coordonarea directorului adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, în calitate de președinte. Comisia poate fi completată cu personal de specialitate, în vederea verificării deprinderilor profesionale sau abilităților practice ale deținuților.(6) Comisia își desfășoară activitatea, de regulă, săptămânal. Secretariatul comisiei va fi asigurat de persoana desemnată de directorul locului de deținere, din cadrul structurii de organizare a muncii.(7) Procedura privind selecționarea la activități lucrative a persoanelor private de libertate este următoarea:a) identificarea locurilor de muncă disponibile;b) afișarea în format fizic, electronic sau prin intermediul InfoChioșc din cadrul secțiilor de deținere a locurilor disponibile de muncă, cu prezentarea activității prestate, precum și a beneficiilor obținute;c) comisia este convocată în baza nevoilor identificate, a solicitărilor motivate înaintate de către persoanele coordonatoare ale sectorului de activitate și a cererilor formulate de persoanele private de libertate;d) identificarea persoanelor private de libertate apte pentru a presta activități lucrative și care nu sunt repartizate sau nu au refuzat participarea la activități lucrative;e) în cazul cererilor formulate de persoanele private de libertate, acestea sunt analizate după aprobarea de către directorul adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar, cu avizul personalului din cadrul structurii medicale, reintegrării sociale și secretarului comisiei de disciplină; f) analizarea persoanelor private de libertate în cadrul comisiei de selecționare la muncă;g) constituirea unei rezerve de persoane private de libertate eligibile pentru a presta muncă. (8) La selecționarea persoanelor private de liberate la muncă, în situațiile prevăzute la art. 83 alin. (1) lit. a)-f) din Lege, comisia are în vedere următoarele criterii:a) calificarea;b) deprinderile și aptitudinile fiecăruia;c) vârsta;d) starea de sănătate;e) asigurarea măsurilor de siguranță specifice fiecărui regim de executare;f) programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora;g) interdicțiile ce decurg din hotărârea de condamnare;h) situația disciplinară, atitudinea manifestată în relaționarea cu personalul angajat și alți deținuți, precum și interesul față de activitățile de reintegrare socială și muncă;i) cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată care pot influența comportamentul persoanei private de libertate;j) timpul avut la dispoziție pentru cunoașterea suficientă a persoanei private de libertate;k) alte aspecte relevante.(9) Fiecare membru analizează situația persoanelor private de libertate și formulează o propunere motivată. Hotărârea comisiei se menționează în procesul-verbal de selecționare la muncă.(10) Deținuții selecționați la muncă semnează un angajament care cuprinde drepturile, obligațiile și interdicțiile prevăzute de Lege în perioada desfășurării activităților lucrative și care se păstrează la dosarul individual.(11) Angajamentul prevăzut la alin. (10) cuprinde și referiri cu privire la posibilitatea încheierii unui contract de asigurare privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (2) din Lege.(12) Participarea deținuților la activități lucrative într-un anumit regim de prestare a muncii nu exclude repartizarea acestora și la alte activități, în interiorul sau în exteriorul penitenciarului, cu condiția respectării programului de lucru și a dispozițiilor legale privind durata muncii prestate.(13) Încredințarea responsabilităților persoanei private de libertate se va face gradual.(14) În măsura posibilităților, a cerințelor de disciplină din locurile de deținere și în limite rezonabile, deținuții pot opta pentru un anumit loc de muncă sau pot solicita schimbarea acestuia dacă posedă calificarea sau deprinderile necesare noului loc de muncă.(15) Prestarea muncii se face individual sau în grupuri organizate, în interiorul sau în exteriorul locului de deținere.(16) În situația refuzului de a munci, comisia prevăzută la alin. (5) întocmește un proces-verbal care se depune la dosarul individual, fiind avut în vedere la evaluarea conduitei deținutului și a eforturilor depuse în cadrul muncii prestate.(17) Procesul-verbal prevăzut la alin. (16) este avut în vedere la analiza efectuată în vederea schimbării regimului de executare de către comisia prevăzută de art. 32 din Lege, comisia prevăzută la art. 98 alin. (2) din Lege, precum și în cadrul comisiei pentru liberare condiționată.(18) Pe parcursul cercetării disciplinare, deținutul căruia i-a fost întocmit raport de incident poate fi suspendat temporar de la muncă în situațiile în care continuarea activității la locul de muncă ar putea afecta starea de ordine și disciplină ori siguranța locului de deținere.(19) După încheierea cercetării disciplinare, deținutul care a fost suspendat temporar de la muncă, în condițiile alin. (18), este reanalizat în cadrul comisiei.7. Articolul 15 se abrogă.8. La articolul 17, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) La sesizarea medicului unității, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar poate dispune suspendarea, cu caracter temporar, a deținuților care desfășoară activități lucrative și care prezintă afecțiuni medicale ce nu erau cunoscute la momentul analizării în cadrul comisiei de selecționare și repartizare la muncă și care împiedică continuarea activității în bune condiții la punctul de lucru la care au fost repartizați. Ulterior, aceștia vor fi analizați în cadrul comisiei de selecționare și repartizare la muncă, rezoluția fiind retras muncă din motive medicale.9. La articolul 18, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Preselecționarea persoanelor private de libertate în vederea participării la muncă se poate realiza de către administrația locului de deținere de destinație în baza informațiilor consemnate în aplicația informatică IMSWeb și, după caz, a administrației curente. Preselecționarea persoanelor private de libertate se face având în vedere criteriile stabilite la art. 14, precum și cele specifice regimului de muncă ce va fi prestată.10. Articolul 24 se abrogă.11. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 28La selecționarea persoanelor private de libertate la activități de planton pe timp de noapte la nivelul camerei de deținere și de sprijinire și însoțire a persoanelor private de libertate cu afecțiuni invalidante care se încadrează în gradul I de invaliditate sau în grad de handicap grav sau în stare de neputință din cauza vârstei sau a altor afecțiuni medicale sunt avute în vedere criteriile și interdicțiile prevăzute la art. 23, precum și necesitatea respectării regimului de executare și a criteriilor de separare.12. Articolul 29 se abrogă.13. La articolul 31, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 31(1) Serviciul de planton se poate organiza în spațiile de deținere unde sunt cazate cel puțin patru persoane private de libertate, la solicitările prealabile primite din partea personalului medical, psihologilor sau șefilor de secție.14. La articolul 31, alineatul (2) se abrogă.15. La articolul 33, alineatul (4) se abrogă.16. Articolul 35 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 35(1) Atunci când șeful serviciului siguranța deținerii identifică necesitatea folosirii persoanelor condamnate la activități de întărire a supravegherii la punctele de lucru și pe perimetrele locurilor de deținere, întocmește un referat în acest sens, iar la selecționarea și repartizarea acestora are în vedere criteriile generale prevăzute la art. 14, dispozițiile art. 23 și îndeplinirea următoarelor condiții:a) să fie clasificate în regim deschis;b) să nu se fi sustras în orice mod de la executarea pedepselor sau măsurilor privative de libertate;c) să mențină legătura cu membrii familiei;d) să nu fie în curs de cercetare, urmărire penală sau judecată pentru săvârșirea altor infracțiuni.(2) La selecționarea persoanelor condamnate prevăzute la alin. (1) se au în vedere și informațiile de specialitate cuprinse în Dosarul de educație și asistență psihosocială, precum și alte informații din aplicația informatică de evidență a persoanelor private de libertate.(3) Persoanele condamnate folosite la activități de întărire a supravegherii la punctele de lucru și pe perimetrele locurilor de deținere au doar atribuții de alarmare a personalului locului de deținere cu privire la producerea unor evenimente negative, sens în care nu li se stabilesc atribuții care să presupună folosirea mijloacelor de imobilizare, urmărirea persoanelor private de libertate ori intervenția în orice mod.(4) În centrele de detenție și în centrele educative, pentru desfășurarea activităților prevăzute la alin. (1) pot fi folosite numai persoane condamnate cu vârsta de peste 21 de ani, cu respectarea criteriilor de selecționare prevăzute la alin. (1)-(3).17. La articolul 40, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Condamnații cărora li se aplică regimul deschis, atunci când prestează muncă în exteriorul locului de deținere nesupravegheați, se deplasează neînsoțiți la/de la locurile de muncă, pe itinerare stabilite, pe baza documentelor de legitimare eliberate de administrația locului de deținere, prevăzute în anexa nr. 43 la Ordinul ministrului justiției nr. 4.800/C/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranța locurilor de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, de către un reprezentant al serviciului siguranța deținerii.18. La articolul 42 alineatul (4), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) factura se emite în primele 4 zile ale lunii în curs cu data ultimei zile lucrătoare ale lunii în care se prestează serviciile cu persoanele private de libertate. Plata contravalorii serviciilor se efectuează în termen de 20 de zile calendaristice de la data emiterii facturii sau 30 de zile pentru instituțiile publice;19. La articolul 53, alineatul (5) se abrogă.20. La articolul 61, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 61(1) Persoanele față de care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru educativ, într-un centru de detenție sau care continuă executarea măsurii educative în penitenciar pot presta o muncă, în condițiile legislației muncii, potrivită cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele lor, dacă nu le sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea și pregătirea școlară și profesională.
Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor,
Geo-Bogdan Burcu
București, 8 august 2025.
Nr. 267.
------
Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor,
Geo-Bogdan Burcu
București, 8 august 2025.
Nr. 267.
------