DECIZIA nr. 169 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi ale art. 49 alin. (2), ale art. 51 lit. f) şi ale art. 139 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Ionița Cochințu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și ale art. 49 alin. (2), ale art. 51 lit. f) și ale art. 139 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Georgian Davidoiu în Dosarul nr. 23.768/3/2018 al Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.328D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, arătând în acest sens că dispozițiile criticate sunt norme de procedură, legiferarea acestora intrând în competența legiuitorului. Menționează că art. 4 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004 a mai fost supus controlului de constituționalitate, reținându-se că prin excluderea actelor administrative cu caracter normativ din sfera de control, pe calea excepției de nelegalitate, se urmărește un scop legitim, respectiv asigurarea securității raporturilor juridice și respectarea competenței instanțelor specializate. Cu privire la organizarea și funcționarea colegiilor de conducere ale instanțelor, arată că dispozițiile criticate din Legea nr. 304/2004 prevăd componența acestora, în funcție de gradul instanței, și competența adunărilor generale ale judecătorilor de a alege și de a revoca membrii colegiilor de conducere ale instanțelor judecătorești. Având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, precizează că Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești este un act de reglementare secundară, emis în executarea legii, care nu adaugă la lege, act care nu conferă autorității administrative (Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii care aprobă acest regulament) o competență de legiferare cu privire la funcționarea colegiilor de conducere.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 15 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 23.768/3/2018, Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale art. 49 alin. (2), ale art. 51 lit. f) și ale art. 139 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Georgian Davidoiu într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 304/2004.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 4 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 21 și art. 52 din Constituție, în condițiile în care invocarea unei excepții de nelegalitate vizează un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual, excepție care urmărește înlăturarea din ordinea juridică normativă a unor dispoziții din cuprinsul actului administrativ, însă nu prin anularea acestora, ci numai prin neaplicarea lor într-un înțeles care contravine prevederilor din legea organică în temeiul căruia a fost adoptat actul administrativ cu caracter normativ, respectiv cu încălcarea competențelor autorității administrative de legiferare în domeniul rezervat strict legiuitorului organic - referitor la aspecte esențiale care vizează organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, în componenta acestora referitoare la alegerea membrilor în colegiile de conducere care exercită o serie de atribuții esențiale pentru organizarea și funcționarea completelor de judecată, dar și la alte aspecte importante în funcționarea instanțelor de judecată. Prin urmare, dispozițiile legale antemenționate sunt neconstituționale, în măsura în care nu permit invocarea excepției de nelegalitate a unor dispoziții dintr-un act administrativ cu caracter normativ în cadrul unui litigiu vizând un alt act administrativ cu caracter individual și pe care acesta din urmă s-ar întemeia. Dispozițiile art. 49 alin. (2), ale art. 51 lit. f) și ale art. 139 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu modificările ulterioare, sunt neconstituționale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție, în condițiile în care, în virtutea acestora din urmă, îi revine exclusiv legiuitorului competența să stabilească, prin legi organice, principalele aspecte legate de organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, în componenta vizând organizarea și funcționarea colegiilor de conducere ale acestora, sub aspectul modalității concrete privind alegerea membrilor acestor colegii de conducere. Astfel, aspecte esențiale privind condițiile de cvorum de prezență și de vot în alegerea în cadrul adunărilor generale ale instanțelor judecătorești a membrilor colegiilor de conducere ale acestora ar trebui stabilite în mod expres și exclusiv numai prin lege organică, nefiind permisă în materie adoptarea unor reglementări având forță juridică inferioară legii. De altfel, în ceea ce privește alegerea și desemnarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, această procedură este reglementată strict prin Legea nr. 317/2004, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile art. 10 și art. 14 ale acestei legi stabilesc regulile speciale pentru cvorumul de prezență și de vot, însă acestea din urmă nu pot fi aplicate, prin analogie, în situația alegerii membrilor colegiilor de conducere ale instanțelor judecătorești. Prin urmare, în lipsa stabilirii condițiilor de cvorum de prezență și de vot necesare pentru alegerea membrilor colegiilor de conducere ale instanțelor judecătorești, sunt încălcate și cerințele de previzibilitate și claritate ale dispozițiilor criticate din Legea nr. 304/2004. În contextul criticilor de neconstituționalitate, sunt menționate prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și jurisprudența Curții Constituționale în materia statutului judecătorilor și procurorilor, cu referire la Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură și la aspectele esențiale privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea posturilor de judecător și procuror - cum sunt regulile generale privind constituirea comisiilor de concurs, tipul etapelor și probelor de concurs, modalitatea de stabilire a rezultatelor și posibilitatea de contestare a fiecărei probe, care trebuie să fie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice acestor proceduri să fie explicitate și detaliate prin regulament al Consiliului Superior al Magistraturii (Decizia nr. 121 din 10 martie 2020). 6. Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile criticate sunt în acord cu prevederile constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate.7. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (1) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, precum și ale art. 49 alin. (2), ale art. 51 lit. f) și ale art. 139 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: – Art. 4 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004:(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
(...)(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege.– Art. 49 alin. (2) din Legea nr. 304/2004:(2) Colegiile de conducere sunt formate dintr-un număr impar de membri și au următoarea componență:a) la curțile de apel și tribunale: președintele și 6 judecători, aleși pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor;b) la tribunale specializate și judecătorii: președintele și 2 sau 4 judecători, aleși pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor.– Art. 51 lit. f) din Legea nr. 304/2004: „Adunările generale ale judecătorilor, prevăzute la art. 50 alin. (1), au următoarele atribuții: (...) f) aleg și revocă membrii colegiilor de conducere;“;– Art. 139 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 304/2004:(1) Prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se stabilesc: (...) d) organizarea și modul de desfășurare a activității colegiilor de conducere ale instanțelor judecătorești și a adunărilor generale ale judecătorilor;
(...) (2) Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se aprobă de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.11. Ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile Legii nr. 304/2004 au fost abrogate prin art. 168 alin. (5) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile în discuție în redactarea criticată.12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalității, ale art. 21 - Accesul liber la justiție, ale art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și ale art. 73 alin. (3) lit. l) referitor la reglementarea prin lege organică a organizării și funcționării Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 fac parte din capitolul I - Dispoziții generale (capitol care circumscrie aspecte legate de subiectele de sesizare a instanței judecătorești, semnificația unor termeni în contextul legii, tutela administrativă, excepția de nelegalitate, actele nesupuse controlului și limitele controlului, actele administrativ-jurisdicționale), prin care sunt reglementate condițiile în care poate fi invocată excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, precum și că actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate, întrucât controlul judecătoresc al acestor tipuri de acte administrative se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de lege. 14. De asemenea, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate formulează critici din perspectiva pretinsei încălcări a principiului legalității, a accesului liber la justiție și a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, în măsura în care, în virtutea normelor criticate, nu se poate invoca excepția de nelegalitate a unor dispoziții dintr-un act administrativ cu caracter normativ în cadrul unui litigiu vizând un alt act administrativ cu caracter individual și pe care acesta din urmă s-ar întemeia.15. Or, din examinarea cadrului legal în materia contenciosului administrativ, în jurisprudența sa, Curtea a observat că, în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc, actele administrative se clasifică în acte administrative cu caracter normativ și acte administrative cu caracter individual. Actele administrative cu caracter normativ conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, iar actele administrative cu caracter individual produc efecte, de regulă, față de o persoană sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în cuprinsul acestor acte. Curtea a reținut că actele administrative cu caracter normativ sunt supuse controlului judecătoresc direct la instanța de contencios administrativ, pe calea acțiunii în anulare, care, potrivit prevederilor art. 11 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004, poate fi promovată oricând. Așadar, datorită efectelor lor juridice normative, aceste categorii de acte beneficiază de un regim juridic diferit sub aspectul controlului de legalitate (a se vedea Decizia nr. 602 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 29 ianuarie 2020, paragraful 21, și Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, paragraful 24).16. Totodată, Curtea a învederat că prin excluderea actelor administrative cu caracter normativ din sfera de control, pe calea excepției de nelegalitate, se urmărește un scop legitim, respectiv asigurarea securității raporturilor juridice și respectarea competenței instanțelor specializate. De asemenea, admiterea acțiunii în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte juridice erga omnes, spre deosebire de excepția de nelegalitate care produce efecte inter partes. Astfel, admiterea unei excepții de nelegalitate produce efecte doar între părțile litigiului, actul administrativ producându-și în continuare efectele față de terți, pe când admiterea unei acțiuni în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte erga omnes, profitând tuturor subiectelor de drept (Decizia nr. 32 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022, paragraful 19, și Decizia nr. 526 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 12 decembrie 2014, paragraful 28).17. De asemenea, în jurisprudența sa referitoare la accesul liber la justiție, în mod constant, Curtea Constituțională a statuat că acest principiu semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, în temeiul dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție (Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005). Astfel, tocmai în considerarea caracterului important al actelor administrative cu caracter normativ, legiuitorul, dând eficiență prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (2), a atribuit competența materială pentru soluționarea acestor cereri în anulare, care pot fi promovate oricând, instanței de contencios administrativ (în structura prevăzută de lege), așa încât accesul liber la justiție este garantat (Decizia nr. 646 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2015, paragraful 22).18. Referitor la invocarea prevederilor constituționale privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, Curtea a reținut că exercitarea controlului de legalitate poate fi realizată fie pe calea acțiunii directe, fie pe calea incidentală a excepției de nelegalitate. Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, prin lege, ceea ce înseamnă că normele de procedură nu sunt de nivelul Legii fundamentale, ci al actelor normative subsecvente, infraconstituționale. Materia contenciosului administrativ este reglementată, potrivit art. 73 alin. (1) lit. k) din Constituție, prin lege organică, astfel că stabilirea competenței materiale de judecată este rezultatul voinței legiuitorului în acest sens. Or, în cazul de față, legea organică - Legea nr. 554/2004 - a fost modificată tot prin voința legiuitorului. Intervenția legiuitorului nu contravine însă normelor fundamentale, din moment ce exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităților publice se realizează în continuare sub garanția prevederilor art. 52 și ale art. 126 alin. (6) din Constituție de către o instanță judecătorească. Prin urmare, și această modificare a Legii nr. 554/2004 în sensul stabilirii de către legiuitor a competenței instanței de contencios administrativ de verificare a actelor administrative cu caracter normativ, prin intermediul acțiunii în anulare, reprezintă tot o garanție a prevederilor art. 52 și ale art. 126 alin. (6) din Constituție (Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, precitată).19. Considerentele mai sus menționate sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză și, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de Curte prin deciziile menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză, astfel că, din perspectiva mai sus redată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004 urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.20. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (2) și ale art. 51 lit. f) din Legea nr. 304/2004, Curtea reține că în cauză sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele cuprinse în Decizia nr. 620 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, prin care instanța de contencios constituțional a arătat că dispozițiile art. 41, art. 46, art. 47, art. 49, art. 50 și art. 52 din Legea nr. 304/2004 se referă la modul de organizare și funcționare a instanțelor de judecată, fiind adoptate de legiuitor în aplicarea prevederilor art. 124-126 din Constituție, care cuprind principiile generale potrivit cărora se organizează instanțele judecătorești și se realizează justiția, fără să conțină nicio prevedere contrară textelor constituționale de referință. Legiuitorul constituant a lăsat la latitudinea legiuitorului ordinar modul concret de reglementare a problemelor care privesc organizarea instanțelor judecătorești.21. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 304/2004, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, care prevede că unica autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul, acesta a adoptat Legea nr. 304/2004, lege organică ce reglementează organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, în conformitate cu art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție. Potrivit art. 139 din Legea nr. 304/2004, prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se stabilește, printre altele, organizarea administrativă a curților de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate și a judecătoriilor, iar instanța de contencios constituțional a constatat că regulamentul menționat nu conține dispoziții normative referitoare la organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, astfel încât dispozițiile de lege criticate care dau în competența Consiliului Superior al Magistraturii aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești nu contravin dispozițiilor art. 73 alin. (1) și alin. (3) lit. l) din Constituție. Prin urmare, s-a constatat că susținerile de neconstituționalitate potrivit cărora normele legale criticate deleagă în mod neconstituțional competențele de reglementare și de legiferare din sarcina Parlamentului în cea a Consiliului Superior al Magistraturii sunt neîntemeiate (Decizia nr. 1.588 din 13 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 3 februarie 2012). Aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză. 22. În ceea ce privește celelalte chestiuni învederate de autorul excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că acestea privesc o comparare a normelor criticate cuprinse în Legea nr. 304/2004, referitor la modul de stabilire, de formare, de alegere, de organizare și de funcționare a colegiilor de conducere ale instanțelor judecătorești, cu cele cuprinse în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, în prezent abrogată, cu referire, spre exemplu, la modul de alegere, cvorum și votare a membrilor acestei autorități care are consacrare constituțională, statutul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii fiind reglementat prin art. 133 din Legea fundamentală, cu denumirea marginală „Rolul și structura“. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor situații juridice diferite și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele (Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20).23. Având în vedere că nu s-a constatat încălcarea prevederilor constituționale menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, nu se poate reține nici pretinsa nerespectare a dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Georgian Davidoiu în Dosarul nr. 23.768/3/2018 al Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 4 alin. (1) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și ale art. 49 alin. (2), ale art. 51 lit. f) și ale art. 139 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
pentru MARIAN ENACHE,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu
-------