DECIZIA nr. 111 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Daniela Ramona Marițiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nelu Roseti Cercel în Dosarul nr. 3.444/229/2020 al Judecătoriei Fetești. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.054D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care, invocând Decizia nr. 473 din 25 iunie 2020, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Textul criticat este în acord cu textele constituționale și convenționale invocate.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea nr. 5 din 7 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.444/229/2020, Judecătoria Fetești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nelu Roseti Cercel într-o cauză penală în care instanța judecătorească a fost sesizată cu propunerea de arestare preventivă a autorului excepției.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că textul criticat este lipsit de claritate și previzibilitate în condițiile în care sintagma „cu cel puțin“ are un înțeles diferit în funcție de articolul din Codul de procedură penală care o conține. Susține că dispozițiile criticate încalcă dreptul la apărare și dreptul acuzatului de a dispune de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale, în măsura în care se interpretează că termenul de 6 ore conținut de art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală este un termen de recomandare, iar nu unul imperativ, care să atragă incidența prevederilor art. 268 alin. (1) din același act normativ. Apreciază că sunt aplicabile cele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 și Decizia nr. 473 din 25 iunie 2020.6. Judecătoria Fetești apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, în cazul propunerii de luare a măsurii arestării preventive, nerespectarea sesizării judecătorului de drepturi și libertăți „cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii“ nu are niciun efect, arestul preventiv putându-se dispune după expirarea duratei reținerii, având în vedere că reținerea și arestul preventiv sunt două măsuri autonome. În continuare, invocă Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016, Decizia nr. 316 din 17 mai 2016, Decizia nr. 54 din 2 februarie 2017, Decizia nr. 696 din 8 noiembrie 2018 și Decizia nr. 473 din 25 iunie 2020.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „Procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii acestuia.“11. Autorul excepției susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la cerințele de calitate a legii și în art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 3 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală au mai format obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici identice, Curtea Constituțională respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, sunt Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2016, Decizia nr. 316 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 9 august 2016, Decizia nr. 54 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 12 mai 2017, Decizia nr. 696 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 26 martie 2019, și Decizia nr. 473 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1025 din 3 noiembrie 2020.13. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că măsura reținerii este reglementată în cuprinsul art. 209 și 210 din Codul de procedură penală, fiind o măsură privativă de libertate ce se caracterizează, printre altele, prin faptul că poate fi dispusă exclusiv în cursul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea a constatat că în analiza criticilor de neconstituționalitate formulate trebuie pornit de la coroborarea dispozițiilor art. 209 și 210 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 203, 204 și 223-227 din același act normativ. Astfel, potrivit art. 209 alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală, organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reținerea, pentru cel mult 24 de ore, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 202 din același cod. Totodată, conform art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii acestuia.14. Așa fiind, Curtea a constatat că procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, întocmește o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, cu indicarea temeiului de drept, propunere care, împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripție se află locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. Potrivit art. 225 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți sesizat stabilește termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă, fixând data și ora la care soluționarea va avea loc, în cazul inculpatului aflat în stare de reținere, termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă trebuind fixat înainte de expirarea duratei reținerii. Judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului și dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, iar dacă apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reținut [a se vedea art. 226 alin. (1) și art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Împotriva acestor încheieri inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare, potrivit art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală.15. În ceea ce privește soluționarea contestației, Curtea a constatat că prevederile art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală reglementează astfel: contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-au dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Or, din conținutul acestui articol reiese că, spre deosebire de situația respingerii propunerii de prelungire a arestării preventive, în situația respingerii propunerii luării măsurii arestării preventive, soluționarea contestației formulate de procuror nu este ținută să se realizeze înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, adică înainte de expirarea măsurii reținerii.16. Având în vedere argumentele invocate, Curtea a reținut că, din punct de vedere temporal, în cazul soluționării propunerii luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, obligațiile ce incumbă procurorului și instanței judecătorești, din perspectiva criticilor de neconstituționalitate, sunt cele referitoare la sesizarea instanței judecătorești și la fixarea termenului de soluționare a propunerii înainte de expirarea duratei reținerii. Astfel, pronunțarea efectivă asupra propunerii luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, prin admiterea sau respingerea acesteia, precum și soluționarea contestației formulate de procuror împotriva respingerii acestei propuneri pot interveni, în funcție de circumstanțele cauzei, și după încetarea duratei reținerii.17. Prin urmare, avocatul inculpatului poate solicita el însuși un termen pentru studierea dosarului și formularea apărării, în cazul în care consideră că timpul scurs între momentul la care a luat cunoștință de data și ora la care soluționarea propunerii va avea loc și soluționarea acesteia nu este suficient pentru realizarea unei apărări eficiente și adecvate. Totodată, instanța de judecată, dacă apreciază că este necesar, poate amâna pronunțarea în scopul studierii dosarului cauzei, pentru a putea delibera și dispune în cunoștință de cauză cu privire la propunerea luării măsurii privative de libertate, astfel încât să fie înlăturat arbitrarul din soluția sa.18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior analizate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nelu Roseti Cercel în Dosarul nr. 3.444/229/2020 al Judecătoriei Fetești și constată că dispozițiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Fetești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
------