LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
DECIZIE

DECIZIA nr. 110 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) şi ale art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală

Emitent
Curtea Constituțională
Publicat
Monitorul Oficial nr. 763 din 14 august 2025
Data publicării
14.08.2025
Vigoare
14 august 2025

Marian Enache - președinte
Mihaela Ciochină - judecător
Cristian Deliorga - judecător
Dimitrie-Bogdan Licu - judecător
Laura-Iuliana Scântei - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Elena-Simina Tănăsescu - judecător
Varga Attila - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) și ale art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Ionescu în Dosarul nr. 782/46/2020 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.965D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În ceea ce privește dispozițiile art. 72 alin. (1) din Codul de procedură penală arată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, instanța judecătorească reținând că autorul excepției nu a depus o cerere de strămutare a cauzei care să fie înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ceea ce privește dispozițiile art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală arată că pentru a avea legătură cu soluționarea cauzei judecătorul de cameră preliminară ar fi trebuit învestit pentru a doua oară cu o cerere de confirmare a unei soluții de renunțare la urmărirea penală în același dosar. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 213 din 7 aprilie 2022 și Decizia Curții Constituționale nr. 270 din 17 mai 2022.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 15 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 782/46/2020, Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) și ale art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Ionescu într-o cauză penală având ca obiect confirmarea renunțării la urmărirea penală.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală vin în contradicție flagrantă cu cele ale art. 3 alin. (1^1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și cele ale art. 64 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Susține că organul de urmărire penală are sarcina de a demonstra întrunirea elementelor de tipicitate ale faptei penale, ceea ce, în anumite circumstanțe, poate fi extrem de dificil. Totodată, intimatul-suspect/inculpat, într-o procedură de confirmare a renunțării la urmărirea penală, poate prezenta judecătorului de cameră preliminară mijloace de probă, care să facă necesară aprofundarea cercetărilor. Or, acest lucru îl poate conduce pe procuror la aceeași concluzie ca și în primul ciclu procesual, și anume că soluția pe care o consideră legală și temeinică pentru cauză este cea de renunțare la urmărirea penală. În continuare, autorul excepției susține că dispozițiile art. 72 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale deoarece nu permit suspectului sau inculpatului față de care procurorul a solicitat confirmarea renunțării la urmărirea penală să solicite strămutarea cauzei.6. Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile art. 72 alin. (1) din Codul de procedură penală dispun că strămutarea poate fi cerută de părți, de persoana vătămată sau de procuror. Făcând referire la art. 32 și 33 din Codul de procedură penală, instanța judecătorească apreciază că autorul excepției are calitatea cerută de lege pentru a promova o cerere de strămutare în procesul penal pendinte, aceea de intimat-suspect. Consideră că textul criticat nu îngrădește dreptul intimatului-suspect, citat în această calitate în procedura reglementată de art. 318 din Codul de procedură penală, de a solicita strămutarea cauzei, atâta vreme cât solicitarea de confirmare a ordonanței de renunțare la urmărirea penală se judecă cu citarea persoanei care a făcut sesizarea, a părților, a suspectului, a persoanei vătămate și a altor persoane interesate. Instanța judecătorească menționează că intimatul-suspect nu a depus o cerere, potrivit art. 72 alin. (2) din Codul procedură penală, care să fie înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță competentă să analizeze atât chestiunea în discuție, cât și temeinicia unei atari cereri.7. În continuare, susține că din economia dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură penală se deduce că soluția de renunțare la urmărirea penală poate fi dispusă de procurorul de caz atunci când se apreciază, în raport cu criteriile expres și limitativ prevăzute de art. 318 alin. (2) lit. a)-f) și alin. (3) din același act normativ, că nu există un interes public în urmărirea faptei. O astfel de soluție este supusă verificării, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, cât și instanței competente - judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, a apreciat - în baza acelorași criterii - că există un interes public în urmărirea faptei. Odată tranșată această chestiune, o nouă soluție de renunțare nu ar mai putea fi dispusă, întrucât urmează să se procedeze conform art. 318 alin. (15) lit. a) sau b) din Codul de procedură penală - fie se dispune clasarea, fie se trimite cauza procurorului, pentru a începe sau a completa urmărirea penală. Dacă ar exista posibilitatea ca, după respingerea cererii de confirmare, să fie dispusă o nouă soluție de renunțare, conform art. 318 din Codul procedură penală, dosarul nu ar putea fi definitiv soluționat într-un termen rezonabil și atunci ar fi încălcat dreptul părților la un proces echitabil, consfințit de Constituție. Primind dosarul după finalizarea acestuia de către procurorul de caz, instanța va putea dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 80 din Codul penal.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 72 alin. (1) și ale art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:– Art. 72 alin. (1): „Strămutarea poate fi cerută de părți, de persoana vătămată sau de procuror.“;– Art. 318 alin. (16) teza a doua: „Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (15) este definitivă. În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, o nouă renunțare nu mai poate fi dispusă, indiferent de motivul invocat.“12. Autorul excepției susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la cerințele de calitate a legii, art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție și art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare.13. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceasta a fost invocată într-o cauză penală al cărei obiect îl constituie confirmarea soluției de renunțare la urmărirea penală. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la urmărirea penală pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate și, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. De asemenea, potrivit art. 72 alin. (2) și (5) din Codul de procedură penală, cererea de strămutare se depune la instanța de unde se solicită strămutarea și trebuie să cuprindă indicarea temeiului de strămutare, precum și motivarea în fapt și în drept; aceasta se înaintează de îndată Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel competente împreună cu înscrisurile anexate. Procedura de soluționare a unei astfel de cereri este reglementată de dispozițiile art. 73 și 74 din Codul de procedură penală, competența revenindu-i Înaltei Curți de Casație și Justiție în cazul în care instanța de unde se solicită strămutarea este o curte de apel.14. Așa fiind, Curtea observă că soluționarea unei cereri prin care se solicită strămutarea cauzei la o curte de apel învecinată curții de la care se solicită strămutarea, inclusiv analiza condițiilor de admisibilitate referitoare la persoanele care pot formula o astfel de cerere intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.15. Astfel, ținând seama de exigențele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești care au legătură cu soluționarea cauzei, Curtea constată că dispozițiile art. 72 alin. (1) din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, respectiv confirmarea soluției de renunțare la urmărirea penală.16. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (16) fraza a doua din Codul de procedură penală, Curtea observă că acestea prevăd imposibilitatea dispunerii unei noi soluții de renunțare la urmărirea penală în ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară a respins anterior o cerere de confirmare a unei astfel de soluții.17. Cu privire la cadrul procesual în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, Curtea observă că, în cauză, judecătorul de cameră preliminară a fost învestit pentru prima dată cu o cerere de confirmare a unei soluții de renunțare la urmărirea penală. Or, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (...) privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei (...)“. Întrucât, în speță, judecătorul de cameră preliminară nu a fost sesizat pentru a doua oară cu o cerere de confirmare a unei ordonanțe de renunțare la urmărirea penală, Curtea constată că dispozițiile art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluționarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă (în același sens, a se vedea, Decizia nr. 270 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 1 septembrie 2022, paragrafele 27 și 28, Decizia nr. 213 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 26 septembrie 2022, paragrafele 14 și 15, Decizia nr. 20 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 16 iunie 2022, paragrafele 12 și 13, Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019, paragrafele 39 și 40).18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) și ale art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Ionescu în Dosarul nr. 782/46/2020 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
----