DECIZIE
DECIZIA nr. 540 din 24 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său
|
Marian Enache |
- președinte |
|
Mihaela Ciochină |
- judecător |
|
Cristian Deliorga |
- judecător |
|
Dimitrie-Bogdan Licu |
- judecător |
|
Laura-Iuliana Scântei |
- judecător |
|
Gheorghe Stan |
- judecător |
|
Livia Doina Stanciu |
- judecător |
|
Elena-Simina Tănăsescu |
- judecător |
|
Varga Attila |
- judecător |
|
Cristina-Cătălina Turcu |
- magistrat-asistent |
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 23 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 10.526/281/2020, Judecătoria Ploiești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, și a articolului unic pct. 2-8 din Legea nr. 52/2020. Excepția a fost ridicată de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații împotriva unei notificări de dare în plată.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea arată, în esență, că legea criticată este neconstituțională pentru că a fost adoptată în lipsa unor studii de impact și fără să fi fost solicitat avizul Băncii Naționale a României, ceea ce încalcă art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României și art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. Lipsa de previzibilitate a normelor care reglementează prezumțiile de impreviziune duce la încălcarea principiului securității juridice.6. Cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse prevederilor art. 4 alin. (1^1) - (1^3) din Legea nr. 77/2016 astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 52/2020 prin raportare la art. 44 și 53 din Constituție, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale coroborat cu art. 11 și 20 din Constituție, precum și la art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, se arată că procentul de 52,6% nu se încadrează în sfera impreviziunii, ci reprezintă o ingerință nejustificată în dreptul de proprietate al creditorului. O asemenea soluție legislativă nu duce la o reechilibrare contractuală, ci la mutarea riscului inerent în sarcina exclusivă a creditorului, ipoteză care se constituie întro încălcare a dreptului de proprietate.7. Prezumția criticată nu răspunde nici exigențelor stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 731 din 6 noiembrie 2019, ce țin de problema persistenței „în timp a riscului valutar în sensul caracterului său constant, continuu, ireversibil“. Menținerea pragului valoric în discuție pentru ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată, în condițiile unor contracte de credit încheiate pe o durată de 25-30 de ani, nu poate fi considerat că ar răspunde condițiilor persistenței, continuității și ireversibilității.8. Potrivit art. 4 alin. (1^1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 introdus prin Legea nr. 52/2020 „pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă“. Procentul de 50% stabilit prin textul de lege criticat este stabilit în mod arbitrar, fără o evaluare temeinică în care să se țină cont de perioada lungă pentru care se încheie contractele, ceea ce aduce atingere dreptului de proprietate al creditorului.9. Termenul de 6 luni în care fluctuația trebuie să se mențină nu îndeplinește exigențele de consistență, continuitate și persistență, evidențiate anterior în Decizia Curții Constituționale nr. 731 din 6 noiembrie 2019. Fluctuațiile circumstanțiale nu pot constitui impreviziune pentru un contract cu o asemenea durată.10. Cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse prevederilor art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 77/2016 prin raportare la art. 16, 53, 57, 135 și art. 147 alin. (4) din Constituție, se arată că textul criticat instituie prezumții absolute în favoarea consumatorilor, fără posibilitatea găsirii punctului de echilibru contractual. În aceste condiții, excluderea controlului judecătoresc al contractului prin introducerea unor prezumții absolute de impreviziune apare în mod evident ca o măsură disproporționată care aduce atingere, în mod nejustificat, dreptului de proprietate și dreptului de acces la o instanță.11. Impreviziunea nu presupune mutarea riscurilor către creditor, ci găsirea punctului de echilibru, aspect care nu se regăsește în reglementare. Creditorul, parte la contract, este plasat într-o situație de inegalitate, fiind obligat la preluarea unui bun în contul unei creanțe superioare. Impunerea unei prezumții automate raportate strict la un prag valoric, cu ignorarea restului circumstanțelor contractuale și factuale de după încheierea contractelor, se constituie și într-o ipoteză de restrângere a drepturilor creditorilor. Se aduce atingere și art. 135 din Constituție în condițiile în care o instituție de credit este obligată să devină gestionar și vânzător de imobile.12. Imixtiunea în dreptul de creanță încă din momentul simplei transmiteri a unei notificări și suspendarea automată prin lege a obligațiilor debitorului și a restului consecințelor neîndeplinirii obligațiilor sale (inclusiv neînscrierea în Biroul de credit) reprezintă o ipoteză de încălcare a dreptului de proprietate al creditorului care nu respectă testul proporționalității și o încălcare a egalității în fața legii.13. Art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 prin raportare la art. 44, 53 și 135 din Constituție, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale coroborat cu art. 11 și 20 din Constituție, precum și la art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, este neconstituțional deoarece instituie o prezumție de impreviziune fără a pune problema unei obligații excesiv de oneroase sau găsirii unui punct de echilibru contractual, singurul efect al aplicării sale fiind exonerarea debitorului de obligațiile sale. Nu sunt respectate nici exigențele proporționalității ingerinței în dreptul de proprietate al creditorului și este încălcată libertatea comerțului creditorului deoarece, în cazul în care executarea sa produs într-o perioadă de scădere a prețurilor, creditorul este acela care suportă toată pierderea în condițiile în care obiectul contractului de împrumut este o sumă de bani, iar imobilul constituie doar garanția acestei sume.14. Judecătoria Ploiești - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este parțial întemeiată deoarece Legea nr. 52/2020 califică prezumțiile de impreviziune ca fiind prezumții absolute, ceea ce limitează accesul la justiție al creditorului, dreptul de proprietate privată și libertatea economică.15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.16. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată întrucât legea a fost adoptată fără avizul Băncii Naționale a României. Prin urmare, legea este neconstituțională în ansamblul său, fiind contrară art. 1 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Constituție.17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.19. Obiectul excepției de neconstituționalitate astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile articolului unic pct. 2-8 din Legea nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, precum și Legea nr. 52/2020, în ansamblul său. Având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit căruia „Dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, și motivarea excepției de neconstituționalitate, se rețin ca obiect al excepției dispozițiile art. 4 alin. (1^1) - (1^3), alin. (3) și (4) (condițiile impreviziunii și prioritatea echilibrării contractului de credit), ale art. 5 alin. (3) și (3^1) (termenele de convocare la notarul public și suspendarea plăților către creditor fără consecința înscrierii în Biroul de credit, precum și suspendarea oricăror proceduri judiciare sau extrajudiciare), ale art. 7 alin. (4) și (5^1) (suspendarea plăților către creditor și suspendarea oricăror proceduri judiciare sau extrajudiciare până la soluționarea definitivă a contestației, precum și obligarea debitorului de rea-credință la plata penalităților și daunelor-interese în cazul admiterii contestației) și ale art. 8 alin. (5) (dreptul consumatorului de a cere instanței stingerea obligațiilor în cazul în care a fost supus unei executări silite) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și Legea nr. 52/2020, în ansamblul său.20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că în cauza de față contractul de credit a fost încheiat între o societate și Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca, iar persoana care a formulat notificarea de dare în plată este garant al societății.21. Referitor la situația în care parte la contractul de împrumut a fost o societate, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 570 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2018, Decizia nr. 807 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 martie 2018, Decizia nr. 25 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, și Decizia nr. 160 din 26 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 18 iulie 2019, respingând, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate.22. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, „prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor“. Potrivit art. 1 alin. (2) din lege, noțiunea de consumator, în înțelesul acesteia, nu este una autonomă, ci este cea prevăzută în art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007 („consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale“), și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 3 august 2012 („prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale“).23. Prin urmare, Curtea a reținut că o persoană juridică, în sensul dreptului comun al acestei noțiuni, nu poate fi consumator (a se vedea, în acest sens, dispozițiile art. 187 din Codul civil, potrivit cărora „Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general“).24. Raportând aceste aspecte la condiția de admisibilitate referitoare la legătura cu soluționarea cauzei, se reține că aceasta „presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului“ (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragraful 23, Decizia nr. 540 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, paragraful 26, Decizia nr. 376 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 7 august 2015, paragraful 26, sau Decizia nr. 108 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 20).25. Întrucât Legea nr. 77/2016 nu privește situația persoanelor juridice, se reține că actul normativ nu este aplicabil contractelor de credit încheiate de acestea, indiferent că a fost constituită o garanție de către garanți persoane fizice.26. În concluzie, Curtea reține că dispozițiile legale criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât excepția de neconstituționalitate ridicată urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) - (1^3), (3) și (4), ale art. 5 alin. (3) și (3^1), ale art. 7 alin. (4) și (5^1) și ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, în ansamblul său, excepție ridicată de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 10.526/281/2020 al Judecătoriei Ploiești - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Ploiești - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Cristina-Cătălina Turcu
-----