DECIZIA nr. 145 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. (6) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma "contra cost"

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Mihaela Ionescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 alin. (6) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Isai Faur Nistor în Dosarul nr. 9.492/55/2020/a1 al Judecătoriei Arad - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.134D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât motivele de neconstituționalitate formulate privesc interpretarea și aplicarea textului de lege criticat. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că dreptul la asistență medicală este garantat în mod efectiv prin Legea nr. 254/2013, persoanele condamnate având acces gratuit la serviciile medicale din cadrul penitenciarului, în timp ce, în mod firesc, examinarea la locul de deținere, de către un medic din afara sistemului penitenciar, poate avea loc doar contra cost.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 15 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 9.492/55/2020/a1, Judecătoria Arad - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 alin. (6) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de Isai Faur Nistor într-o cauză având ca obiect plângerea formulată, în temeiul art. 56 din Legea nr. 254/2013, prin care autorul invocă, printre altele, încălcarea de către administrația penitenciarului a dreptului la asistență medicală.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prin sintagma „contra cost“, cuprinsă în textul de lege criticat, se încalcă dispozițiile constituționale și convenționale invocate.6. Judecătoria Arad - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că dreptul la asistență medicală al persoanelor aflate în detenție este garantat și reglementat prin prevederile art. 71 și următoarele din Legea nr. 254/2013. Reține că deținuții beneficiază de acces general, efectiv și gratuit la întreaga paletă de servicii medicale de care beneficiază toți cetățenii României în sistemul public de sănătate. În consecință, apreciază că nu se poate reține, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituționalitate care să facă posibilă examinarea textelor de lege criticate în raport cu textele de referință invocate, având în vedere că această prevedere legală nu face altceva decât să aducă o garanție în plus cu privire la respectarea dreptului deținuților la asistență și îngrijire medicală prin oferirea posibilității dublării constatărilor personalului medical din sistemul penitenciar sau din sistemul public cu un examen medical efectuat de către un alt cadru medical ales exclusiv de către deținut, din sistemul public sau privat.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 71 alin. (6) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Având în vedere notele scrise ale autorului excepției, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 71 alin. (6) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma „contra cost“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conținut: „(6) Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate poate solicita, contra cost, să fie examinată, la locul de deținere, de un medic din afara sistemului penitenciar. Constatările medicului din afara sistemului penitenciar se consemnează în dosarul medical al persoanei condamnate.“11. Autorul excepției de neconstituționalitate invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (2) privind forma de guvernământ a statului, ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 22 privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, cât și prevederile art. 2 referitoare la dreptul la viață, ale art. 3 privind interzicerea torturii, ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării și ale art. 46 privind forța obligatorie și executarea hotărârilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dreptul la sănătate este consacrat în art. 34 din Constituție, care, în alin. (1), statuează că „Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat“. La nivel infraconstituțional, dreptul la asistență medicală, tratament și îngrijire în locurile de deținere este reglementat în art. 71-73 din Legea nr. 254/2013, inclusiv în prevederi ale aceluiași act normativ referitoare la carantină, izolare, intervenție, refuz de hrană, deces și altele, ca unul dintre drepturile speciale ale persoanelor condamnate, în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 11 aprilie 2016, la art. 152-166 (Regulamentul din 10 martie 2016 de aplicare a Legii nr. 254/2013), precum și prin Ordinul ministrului justiției și al ministrului sănătății nr. 429/C/125/2012 privind asigurarea asistenței medicale persoanelor private de libertate aflate în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 21 februarie 2012 [în prezent abrogat prin art. 145 alin. (3) din capitolul XI al Ordinului ministrului justiției și al ministrului sănătății nr. 4.858/C/3.363/2022 privind activitatea de acordare a asistenței medicale, a tratamentului și îngrijirilor persoanelor private de libertate aflate în locurile de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1133 din 24 noiembrie 2022]. Art. 71-73 din Legea nr. 254/2013 cuprind norme ce concretizează dreptul la asistență medicală, procedurile pentru menținerea unui nivel adecvat de igienă și sănătate, atribuțiile corpului medical și ale asistenților, asistența medicală în cazuri speciale sau pentru categorii care trebuie avute în atenție în mod deosebit (minori, tineri, femei gravide, bolnavi, infirmi sau deținuți cu handicap).13. Curtea observă că, potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, dreptul la asistență medicală, tratament și îngrijiri al persoanelor condamnate este garantat, fără discriminare în ceea ce privește situația lor juridică. Dreptul la asistență medicală include intervenția medicală, asistența medicală primară, asistența medicală de urgență și asistența medicală de specialitate, iar dreptul la îngrijiri include atât îngrijirile de sănătate, cât și îngrijirile terminale. De asemenea, alin. (2) - (4) ale art. 71 din Legea nr. 254/2013 stabilesc că asistența medicală, tratamentul și îngrijirile în penitenciare se asigură, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii, la cerere sau ori de câte ori este necesar. Curtea observă că persoanele condamnate beneficiază în mod gratuit, potrivit legii, de îngrijiri, tratament medical și medicamente, iar serviciile de asistență medicală, tratament, îngrijiri și medicamentele sunt asigurate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în condițiile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale Normelor metodologice de aplicare a acestuia, din fondurile unităților din sistemul administrației penitenciare, aprobate cu această destinație, și din alte surse, potrivit legii.14. Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 152 alin. (1) - (4) din Regulamentul din 10 martie 2016 de aplicare a Legii nr. 254/2013, dreptul deținuților la asistență medicală, tratament și îngrijiri este asigurat, cu personal specializat, în mod gratuit, potrivit legii. Activitatea de acordare a asistenței medicale, a tratamentului și îngrijirilor deținuților se desfășoară cu respectarea actelor normative în vigoare cu privire la executarea pedepselor privative de libertate și ale Ministerului Sănătății, fiind stabilită prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății. Activitatea de asistență medicală primară, dentară, spitalicească și de specialitate acordată în cabinetele medicale din penitenciare și penitenciare spital se asigură din subvenții acordate de la bugetul de stat, din venituri proprii și din alte surse, după cum urmează: a) deținuții beneficiază gratuit de servicii de asistență medicală, tratament, îngrijiri și medicamente asigurate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în condițiile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale Normelor metodologice de aplicare a acestuia, partea de contribuție personală fiind asigurată de la bugetul de stat, precum și de alte medicamente și materiale sanitare, necesare în funcție de patologia și adresabilitatea deținuților; b) în situația în care, pentru cabinetele medicale din penitenciare, veniturile proprii constituite din fondurile obținute ca urmare a furnizării de servicii medicale, în baza contractului încheiat de penitenciarul spital la care sunt arondate cu casa de asigurări sociale de sănătate, nu acoperă necesarul de medicamente și materiale sanitare stabilit în funcție de patologia și adresabilitatea deținuților, acestea se asigură în completare din subvenții acordate de la bugetul de stat, precum și din alte surse; c) serviciile de asistență medicală, tratamentul, îngrijirile și medicamentele necesare desfășurării activității medicale în penitenciarele-spital se asigură potrivit Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale Normelor metodologice de aplicare a acestuia, coroborate cu actele normative în vigoare privind executarea pedepselor privative de libertate. Pentru asigurarea asistenței medicale, în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor funcționează o rețea sanitară proprie formată din: a) cabinete de medicină de familie; b) cabinete de medicină dentară; c) farmacii și oficine locale de distribuție; d) staționare; e) cabinete și ambulatorii de specialitate; f) penitenciare-spital.15. Norma criticată de autor prevede că persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate poate solicita, contra cost, să fie examinată, la locul de deținere, de un medic din afara sistemului penitenciar, iar constatările medicului din afara sistemului penitenciar se consemnează în dosarul medical al persoanei condamnate. Curtea reține că ceea ce îl nemulțumește pe autor este faptul că solicitarea unei opinii medicale suplimentare din partea unui medic din afara sistemului administrației penitenciare implică niște costuri, plata urmând să se facă de către persoana privată de libertate, contrar dispozițiilor constituționale și convenționale invocate.16. Curtea constată că susținerile autorului sunt neîntemeiate, în condițiile în care dreptul deținuților la asistență medicală, tratament și îngrijiri este asigurat în cadrul sistemului administrației penitenciare cu personal specializat, în mod gratuit, potrivit legii. Curtea constată că prevederile legale sunt deosebit de cuprinzătoare atunci când sunt reglementate asistența medicală și drepturile privind aplicarea măsurilor igienico-medicale și de asigurare a sănătății persoanelor condamnate. Mai mult, Curtea constată că asigurarea sănătății persoanelor condamnate, în anumite domenii, excedează asigurării medicale a sănătății persoanelor libere, în condițiile în care toate prevederile legale confirmă gratuitatea serviciilor, tratamentelor și medicamentelor necesare.17. Curtea reține că dreptul persoanei condamnate de a fi examinată, la locul de deținere, de un medic din afara sistemului penitenciar excedează asistenței medicale, tratamentului și îngrijirilor asigurate în cadrul sistemului administrației penitenciare cu personal specializat din cadrul acestui sistem și implică niște costuri care, în mod firesc, urmează să fie suportate de persoana privată de libertate ori de aparținătorii acesteia.18. De altfel, chestiunile referitoare la tratamentul medical acordat deținuților au fost examinate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului din perspectiva art. 2 (dreptul la viață), art. 3 (interzicerea torturii) și a art. 8 (dreptul la respectarea vieții private) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța europeană reținând obligația statului de a acorda asistența medicală necesară și adecvată persoanelor private de libertate, statuând că tratamentul medical acordat în penitenciar trebuie să fie la un nivel comparabil cu cel al tratamentului medical din afara penitenciarului, însă nu implică dreptul la același nivel de tratament medical care este disponibil în cele mai bune unități medicale din afara penitenciarelor.19. Astfel, în jurisprudența sa, instanța de la Strasbourg a statuat că persoanele private de libertate se află într-o situație vulnerabilă și că autoritățile au îndatorirea să le protejeze (în acest sens fiind Hotărârea din 31 ianuarie 2019, pronunțată în Cauza Rooman împotriva Belgiei, paragraful 143). Totodată, instanța europeană a reținut că statul are îndatorirea să le ofere persoanelor private de libertate asistența medicală necesară (în acest sens fiind Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 94; Hotărârea din 10 martie 2009, pronunțată în Cauza Paladi împotriva Moldovei, paragraful 71, Hotărârea din 23 martie 2016, pronunțată în Cauza Blokhin împotriva Rusiei, paragraful 136, Hotărârea din 2 octombrie 2018, pronunțată în Cauza Krivolapov împotriva Ucrainei, paragraful 76). Curtea și-a rezervat suficientă flexibilitate în definirea nivelului necesar de asistență medicală, hotărând de la caz la caz, atât timp cât nivelul este „compatibil cu demnitatea umană“ a unui deținut, luând în considerare „cerințele practice ale privării de libertate“ (Hotărârea din 23 martie 2016, pronunțată în Cauza Blokhin împotriva Rusiei, paragraful 138; Hotărârea din 22 decembrie 2008, pronunțată în Cauza Aleksanian împotriva Rusiei, paragraful 140; Hotărârea din 23 iulie 2015, pronunțată în Cauza Patranin împotriva Rusiei, paragraful 69).20. De asemenea, instanța europeană a reținut că, în fapt, caracterul „adecvat“ al asistenței medicale impune ca autoritățile să se asigure că se ține o evidență detaliată cu privire la starea de sănătate a deținutului și la tratamentul acestuia în timpul detenției (Hotărârea din 26 octombrie 2006, pronunțată în Cauza Hudobin împotriva Rusiei, paragraful 83), că diagnosticul și asistența medicală sunt prompte și corecte (Hotărârea din 28 martie 2006, pronunțată în Cauza Melnik împotriva Ucrainei, paragrafele 104-106) și, în cazul în care acest lucru este necesar din cauza naturii unei afecțiuni medicale, supravegherea este periodică și sistematică și implică o strategie terapeutică cuprinzătoare menită să trateze în mod adecvat problemele de sănătate ale deținutului ori să prevină agravarea acestora (Hotărârea din 27 noiembrie 2014, pronunțată în Cauza Amirov împotriva Rusiei, paragraful 93). De asemenea, cu privire la caracterul „adecvat“ al tratamentului medical acordat în penitenciar, instanța de la Strasbourg a statuat că tratamentul medical acordat în penitenciar trebuie să fie la un nivel comparabil cu cel al tratamentului medical din afara penitenciarului, însă nu implică dreptul la același nivel de tratament medical care este disponibil în cele mai bune unități medicale din afara penitenciarelor (Hotărârea din 23 martie 2016, pronunțată în Cauza Blokhin împotriva Rusiei, paragraful 137; Hotărârea din 7 februarie 2012, pronunțată în Cauza Cara-Damiani împotriva Italiei, paragraful 66). În ceea ce privește recomandările medicale obținute pe baza unei opinii medicale de specialitate independente/suplimentare, Curtea Europeană a statuat că trebuie respectat și trebuie demonstrat că deținutului i s-a administrat tratamentul corespunzător bolii (bolilor) diagnosticate (Hotărârea din 7 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Holomiov împotriva Moldovei, paragraful 117, și Hotărârea din 1 septembrie 2016, pronunțată în Cauza Wenner împotriva Germaniei, paragraful 57).21. Având în vedere toate cele reținute anterior, Curtea constată că norma legală criticată nu aduce atingere dispozițiilor constituționale și din Convenție invocate de autor.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Isai Faur Nistor în Dosarul nr. 9.492/55/2020/a1 al Judecătoriei Arad - Secția penală și constată că dispozițiile art. 71 alin. (6) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma „contra cost“, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Arad - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 27 martie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
------