LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
RAPORT

RAPORT nr. 11.405 din 15 mai 2025 privind verificarea respectării prevederilor legale privind destinaţia cheltuielilor angajate şi a plăţilor efectuate, atât din surse private, cât şi din subvenţiile acordate de la bugetul de stat, de către Partidul Uniunea Salvaţi România, în perioada 1.01.2025-16.04.2025

Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat
Monitorul Oficial nr. 676 din 18 iulie 2025
Data publicării
18.07.2025
Vigoare
18 iulie 2025


- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 16.04.2025-15.05.2025 s-a desfășurat misiunea de control ce a avut ca obiectiv principal verificarea respectării prevederilor legale privind destinația cheltuielilor angajate și a plăților efectuate, atât din surse private, cât și din subvențiile acordate de la bugetul de stat, de către Partidul Uniunea Salvați România, în perioada 1.01.2025-16.04.2025.I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că Partidul Uniunea Salvați România nu a respectat în totalitate prevederile Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, cu modificările ulterioare.II. Sancțiuni aplicate ca urmare a controlului
Partidul Uniunea Salvați România a fost sancționat cu amendă de 20.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 36 alin. (4) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 25 alin. (2) din același act normativ și s-a hotărât confiscarea sumei de 6.248,99 lei.
De asemenea, un membru al formațiunii politice, care deține și calitatea de senator, a promovat în mediul online un alt candidat decât cel propus de către Partidul Uniunea Salvați România, promovând obiectivele politice ale acestuia folosind etichetarea greșită a materialului electoral. Pentru această faptă, contravenientul a fost sancționat de către Autoritatea Electorală Permanentă cu amendă în cuantum de 15.000 lei pentru nerespectarea prevederilor dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2025 și alegerilor locale parțiale din anul 2025.
București, 15 mai 2025.
Nr. 11.405.
-----