DECIZIA nr. 570 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266^3 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Ionița Cochințu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 266^3 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Omega Invest - S.R.L. din Slobozia în Dosarul nr. 350/312/2020 al Judecătoriei Slobozia și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.708D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 90 din 16 februarie 2021, Decizia nr. 306 din 11 mai 2021 și Decizia nr. 614 din 30 septembrie 2021, ale căror considerente sunt aplicabile și în această speță.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 16 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 350/312/2020, Judecătoria Slobozia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 266^3 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Omega Invest - S.R.L. din Slobozia într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare silită/suspendarea executării silite întemeiate pe dispozițiile Codului de procedură fiscală.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 266^3 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 reglementează o categorie de creanțe neprevăzută de dispozițiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, respectiv creanța ce aparține unui creditor fiscal, care izvorăște dintr-o hotărâre judecătorească pronunțată în materie penală și căreia i se acordă drept de preferință în fața creanțelor prevăzute de Legea nr. 85/2014. Prin neîndeplinirea criteriilor de calitate a legii, normele criticate conduc la dificultăți în ceea ce privește interpretarea acestora, în sensul că nu precizează în mod concret dacă aplicabilitatea lor vizează toate creanțele - atât curente, cât și anterioare deschiderii procedurii insolvenței - sau numai pe cele curente. Se învederează că rațiunea executării acestor din urmă creanțe este aceea de a acorda posibilitatea creditorului fiscal ce deține o creanță provenind dintr-o hotărâre judecătorească în materie penală de a proceda la executarea silită a debitorului cu prioritate față de ceilalți creditori numai dacă această creanță are caracter curent și creditorul fiscal nu avea posibilitatea îndestulării creanței sale ca urmare a înscrierii la masa credală. De altfel, potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, organul fiscal nu are rang de preferință față de ceilalți creditori, astfel că atât timp cât actul normativ prevede în mod expres că pot exista creditori care dețin garanții cu rang prioritar față de creditorul fiscal, nu se poate acorda un beneficiu acestuia din urmă doar pentru motivul că deține o creanță ce izvorăște dintr-o hotărâre judecătorească pronunțată în materie penală, fără a se face nicio nuanțare sub acest aspect. Ipoteza în care s-ar executa silit toate categoriile de creanțe ar lipsi de efecte procedura înscrierii la masa credală a creanțelor și ar crea o discriminare vădită față de ceilalți creditori ai debitorului insolvent. Prin urmare, dreptul creditorului fiscal de a-și îndestula creanțele cu prioritate față de creditorii prevăzuți în Legea nr. 85/2014 este de natură să afecteze în mod direct principiile supremației legii și egalității în drepturi. În contextul criticilor de neconstituționalitate este menționată Directiva (UE) 2019/1.023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei 2017/1.132 (Directiva privind restructurarea și insolvența).6. Judecătoria Slobozia opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată prin raportare la art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât: (i) nomele criticate fac referire la executarea silită a creanțelor datorate de debitorii declarați insolvenți, fără a se realiza o distincție clară între categoriile de creanțe ce pot fi executate silit, respectiv: dacă sunt avute în vedere doar creanțele curente ale organului fiscal ori și cele anterioare deschiderii procedurii insolvenței conform Legii nr. 85/2014, precum și modalitatea de încadrare a creanței deținute de organul fiscal într-una dintre cele două categorii - curentă sau anterioară deschiderii procedurii insolvenței - prin raportare la momentul nașterii/stabilirii existenței creanței, astfel că intervin dificultăți în interpretarea și aplicarea prevederilor menționate; (ii) creditorului fiscal, având o creanță care izvorăște dintr-o hotărâre judecătorească pronunțată în materie penală, i se acordă drept de preferință față de celelalte categorii de creditori, cu toate că dispozițiile Codului de procedură fiscală prevăd că organul fiscal nu are rang de preferință față de ceilalți creditori, existând creditori care dețin garanții cu rang prioritar față de creditorul fiscal. 7. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 266^3 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, care au următorul cuprins: „(1) Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, executarea silită a creanțelor prevăzute la art. 266^1 datorate de debitorii declarați insolvenți se realizează potrivit dispozițiilor prezentului cod.“11. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, în componenta privind calitatea legii, și ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile criticate, astfel cum reiese din expunerea de motive, au fost introduse în Legea nr. 207/2015 prin art. I pct. 102 din Ordonanța Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 31 august 2017, ca urmare a faptului că, în contextul legislativ dat de legislația în materie fiscală și în materia insolvenței, anterioară modificărilor și completărilor respective, debitorul era obligat doar la acoperirea creanțelor admise la masa credală, iar pentru diferența de valoare, creditorul nu mai avea dreptul de a o realiza. Prin urmare, organul fiscal trebuia să procedeze la anularea acesteia ulterior închiderii procedurii insolvenței, atunci când creanțele nu mai erau admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia. Aceleași principii se aplicau și în cazul debitorilor pentru care a fost aprobat de către judecătorul-sindic un plan de reorganizare atunci când creanțele fiscale nu erau acceptate în totalitate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat. 13. Ca atare, în scopul facilitării recuperării tuturor creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, provenite din săvârșirea unor infracțiuni, respectiv pentru recuperarea sumelor reprezentând repararea prejudiciului material, a amenzilor, a cheltuielilor judiciare și a sumelor confiscate, Codul de procedură fiscală a fost completat cu un nou capitol, respectiv capitolul XII^1 - Dispoziții aplicabile cazurilor speciale de executare silită (art. 266^1-266^5), prin care au fost stabilite reguli speciale, care se constituie în excepții de la reglementările privind procedura executării silite a creanțelor în materie fiscală și prin derogări în ceea ce privește materia insolvenței, respectiv: (i) sfera de aplicare a prevederilor capitolului XII^1 (art. 266^1); (ii) modalitatea de comunicare a actelor de executare silită în cazuri speciale (art. 266^2); (iii) executarea silită în cazul debitorilor insolvenți (art. 266^3); (iv) titlul executoriu și condițiile pentru începerea executării silite (art. 266^4); (v) condițiile începerii executării silite cazuri speciale (art. 266^5). 14. Având în vedere acest cadru legislativ, Curtea, în jurisprudența sa, a reținut că acesta conține aspecte procedurale ce țin de executarea silită a tuturor creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, provenite din săvârșirea de infracțiuni, reprezentând repararea prejudiciului material, a amenzilor, a cheltuielilor judiciare și a sumelor confiscate și pentru care s-a dispus atragerea răspunderii potrivit prevederilor legislației privind insolvența. Prin normele criticate legiuitorul a dat prioritate dispozițiilor Codului de procedură fiscală în raport cu alte acte normative, prin aplicarea principiului unicității reglementării în materie, prin prisma normelor de tehnică legislativă, astfel cum acesta este prevăzut de art. 14 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010 (Decizia 90 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 26 mai 2021, paragraful 29).15. Totodată, Curtea a statuat că prevederile criticate vizează recuperarea creanțelor bugetare, procedură care se circumscrie fazei a doua a unui „proces“, respectiv executarea hotărârii judecătorești. Or, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, în virtutea cărora atât competența instanțelor judecătorești, cât și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, această reglementare cu privire la aspectele procedurale de punere în executare a unei hotărâri judecătorești intră în competența exclusivă a legiuitorului, care are competența de a determina modalitățile în care se duce la îndeplinire o hotărâre judecătorească și de recuperare a creanțelor bugetare, întrucât, potrivit prevederilor art. 139 din Constituție, orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, prevederi cărora li se circumscriu și procedurile de recuperare a creanțelor fiscale sau bugetare. În aplicarea prevederilor art. 56 din Constituție, coroborate cu cele ale art. 139 din Legea fundamentală, Codul de procedură fiscală constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanțelor fiscale și bugetare, iar unde acest cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care acestea pot fi aplicate raporturilor dintre autorități publice și contribuabili/plătitori, context în care Codul de procedură fiscală reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea creanțelor fiscale datorate bugetului general consolidat, indiferent de autoritatea care le administrează, cu excepția cazului când prin lege se prevede altfel (art. 2 și art. 3 din Legea nr. 207/2015). Prin urmare, executarea silită prin care se urmărește valorificarea unor creanțe fiscale sau bugetare constituie, de principiu, obiectul unor reglementări cuprinse în Codul de procedură fiscală, prin care sunt prevăzute, la art. 220, și aspecte cu privire la competența organelor îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și cu efectuarea procedurii de executare silită a unor creanțe bugetare, care se realizează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 614 din 30 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 24 iunie 2022, paragrafele 41 și 42, sau Decizia nr. 90 din 16 februarie 2021, precitată, paragrafele 31 și 32).16. Prin Decizia nr. 306 din 11 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 5 iulie 2021, paragrafele 54-57, Curtea a observat că prevederile legale criticate sunt clare și nu afectează principiul securității raporturilor juridice. Acestea dau prevalență apărării interesului public într-o situație specială, respectiv punerea în executare a tuturor creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală provenite din săvârșirea de infracțiuni, astfel: a) sumele reprezentând repararea prejudiciului material; b) amenzi; c) cheltuieli judiciare; d) sume confiscate. Mai mult decât atât, ele au drept scop evitarea sustragerii de la plată a acestor sume de bani, ca urmare a unor posibile acțiuni dolosive întreprinse în desfășurarea procedurii insolvenței. Astfel, pentru realizarea veniturilor publice, legiuitorul, în conformitate cu Legea fundamentală, a prevăzut întotdeauna norme cu scopul de a face mai eficientă executarea și pentru a-i imprima un ritm mai accelerat. Adoptarea unui regim juridic special în materia creanțelor bugetare își găsește fundamentul constituțional în dispozițiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naționale în activitatea financiară. Acest temei constituțional justifică un drept special, de preferință în favoarea statului, în ceea ce privește efortul de încasare a creanțelor bugetare și de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile fundamentale ce i-au fost prescrise prin Constituție.17. Totodată, în ceea ce privește unele aspecte care țin de executarea silită a creanțelor fiscale sau bugetare, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a reținut că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba despre încălcarea principiului egalității în fața legilor prevăzut de art. 16 din Constituție (Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, sau Decizia nr. 978 din 30 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008). De asemenea, Curtea a stabilit că dreptul fiscal și procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că subiecții unor asemenea raporturi nu pot fi egali în drepturi și obligații. Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, și anume organul fiscal, are o poziție dominantă, fiind înzestrat cu exercițiul puterii de stat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 830 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 11 decembrie 2012, sau Decizia nr. 43 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 20 martie 2013). Aceste considerente sunt valabile și în ceea ce privește susținerile referitoare la faptul că normele criticate ar crea premisele unui tratament preferențial în favoarea recuperării creanțelor bugetare sau discriminatoriu (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 614 din 30 septembrie 2021, precitată, paragraful 48, Decizia nr. 318 din 11 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1090 din 15 noiembrie 2021, paragraful 45, sau Decizia nr. 90 din 16 februarie 2021, precitată, paragrafele 41 și 42).18. Față de această împrejurare, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față, astfel că toate considerentele mai sus prezentate sunt valabile mutatis mutandis și în cauza dedusă judecății, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, în raport cu prevederile constituționale invocate în susținerea acesteia, urmează să fie respinsă ca neîntemeiată. 19. Cu privire la celelalte chestiuni învederate de către autoarea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că acestea sunt aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii și nu intră în competența de analiză a instanței de contencios constituțional, ci țin de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. Astfel, prin Decizia nr. 393 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 25 august 2020, paragraful 25, instanța de contencios constituțional a reținut că interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Prin urmare, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea în concret a normelor criticate la situațiile particulare invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că acestea sunt aspecte ce țin de resortul instanței de judecată și al autorităților îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor instituite prin aceste dispoziții din Codul de procedură fiscală, în coroborare cu celelalte norme în materia insolvenței, în prezent fiind reglementată de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din de 25 iunie 2014, în funcție de evoluția legislativă și de stadiul procedurilor prevăzute de lege, iar pentru lămurirea unor astfel de chestiuni există și instituția recursului în interesul legii sau a dezlegării unor chestiuni de drept ce ține de resortul Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum s-a arătat mai sus. 20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Omega Invest - S.R.L. din Slobozia în Dosarul nr. 350/312/2020 al Judecătoriei Slobozia și constată că dispozițiile art. 266^3 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Slobozia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 31 octombrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu
------