DECIZIA nr. 97 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1), (1^2), (1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3^1) şi ale art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Bianca Drăghici	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Eurobank - S.A. (fosta Eurobank Ergasias) în Dosarul nr. 24.887/4/2020 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 578D/2021.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 1.451D/2021, nr. 1.452D/2021, nr. 1.567D/2021, nr. 1.582D/2021, nr. 1.585D/2021, nr. 1.586D/2021, nr. 1.633D/2021, nr. 2.130D/2021, nr. 2.338D/2021, nr. 2.737D/2021, nr. 3.106D/2021, nr. 3.136D/2021, nr. 3.140D/2021, nr. 3.241D/2021, nr. 3.250D/2021, nr. 3.277D/2021, nr. 3.690D/2021, nr. 349D/2022, nr. 522D/2022 și nr. 1.200D/2022, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții similare, excepție ridicată de Unicredit Bank - S.A. (fosta Unicredit Țiriac Bank - S.A.), de Credit Europe Bank NV, de Alpha Bank România - S.A., de Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. și Credit Europe Bank NV, de Credit Europe Bank (România) - S.A. și de First Bank - S.A., în dosarele nr. 29.612/4/2020, nr. 29.569/4/2020 și nr. 28.757/4/2020, ale Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă, în Dosarul nr. 4.653/189/2020 al Judecătoriei Bârlad, în Dosarul nr. 1.670/180/2021 al Judecătoriei Bacău - Secția civilă, în Dosarul nr. 14.567/1748/2020 al Judecătoriei Cornetu - Secția civilă, în dosarele nr. 12.663/302/2020 și nr. 18.232/302/2020 ale Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 13.379/200/2020 al Judecătoriei Buzău - Secția civilă, în Dosarul nr. 4.604/327/2020 al Judecătoriei Tulcea - Secția civilă și penală, în dosarele nr. 21.400/303/2020, nr. 4.694/303/2021, nr. 21.202/303/2020 și nr. 13.499/303/2020 ale Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă, în dosarele nr. 29.064/301/2020, nr. 1.277/301/2021 și nr. 14.685/301/2020 ale Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă, în Dosarul nr. 11.971/311/2020 al Judecătoriei Slatina, în Dosarul nr. 10.537/55/2021 al Judecătoriei Arad - Secția civilă și în Dosarul nr. 10.507/212/2021/a1 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă.4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.451D/2021, nr. 1.452D/2021, nr. 1.567D/2021, nr. 1.582D/2021, nr. 1.585D/2021, nr. 1.586D/2021, nr. 1.633D/2021, nr. 2.130D/2021, nr. 2.338D/2021, nr. 2.737D/2021, nr. 3.106D/2021, nr. 3.136D/2021, nr. 3.140D/2021, nr. 3.241D/2021, nr. 3.250D/2021, nr. 3.277D/2021, nr. 3.690D/2021, nr. 349D/2022, nr. 522D/2022 și nr. 1.200D/2022 la Dosarul nr. 578D/2021, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, având în vedere Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021 prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea acestor norme. Cu privire la celelalte dispoziții de lege criticate, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în această materie, menționând în acest sens Decizia nr. 469 din 14 septembrie 2023.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:7. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 24.887/4/2020, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Excepția a fost ridicată de Eurobank - S.A. (fosta Eurobank Ergasias) într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.8. Prin Încheierea din 16 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.653/189/2020, Judecătoria Bârlad a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1), în ceea ce privește sintagma „reprezintă impreviziune“, coroborat cu art. 4 alin. (1^3), care se referă la caracterul absolut al prezumțiilor, precum și ale art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 77/2016. Excepția a fost ridicată de Unicredit Bank - S.A. (fosta Unicredit Țiriac Bank - S.A.) într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatarea dării în plată.9. Prin Încheierea din 17 martie 2021 și Sentința civilă nr. 4.674 din 9 aprilie 2021, pronunțate în dosarele nr. 29.612/4/2020 și nr. 29.569/4/2020, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2), (1^3), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020). Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank NV în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații formulate împotriva unor notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.10. Prin Încheierea din 15 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.670/180/2021, Judecătoria Bacău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2), (1^3), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 52/2020. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank NV într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.11. Prin Încheierea din 12 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 14.567/1.748/2020, Judecătoria Cornetu - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2), (1^3), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank NV într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.12. Prin Încheierea din 7 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 12.663/302/2020, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1), în ceea ce privește sintagma „reprezintă impreviziune“, coroborat cu art. 4 alin. (1^3), ale art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020. Excepția a fost ridicată de Alpha Bank România - S.A. într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016. 13. Prin Încheierea din 8 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 13.379/200/2020, Judecătoria Buzău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2), (1^3), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 52/2020. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank NV într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.14. Prin Încheierea din 19 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.604/327/2020, Judecătoria Tulcea - Secția civilă și penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2), (1^3), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020). Excepția a fost ridicată de Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. și Credit Europe Bank NV într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.15. Prin Încheierea din 9 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 21.400/303/2020, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 77/2016. Excepția a fost ridicată de Alpha Bank România - S.A. într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în constatare formulate în temeiul Legii nr. 77/2016. 16. Prin Încheierea din 23 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 18.232/302/2020, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) coroborat cu art. 4 alin. (1^3) și cu art. 8 alin. (5) teza finală, ale art. 4 alin. (1^1) lit. a) și b), ale art. 4 alin. (1^2), (3) și (4) și ale art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank NV într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.17. Prin Încheierea din 4 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.694/303/2021, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2), (1^3), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank NV într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016. 18. Prin Încheierea din 22 iulie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 29.064/301/2020, Judecătoria Sectorului 3 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2), (1^3), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank NV într-o cauză având ca obiect soluționarea unor contestații formulate împotriva unor notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016. 19. Prin Încheierea din 6 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 11.971/311/2020, Judecătoria Slatina a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) în ceea ce privește sintagma „reprezintă impreviziune“, coroborat cu art. 4 alin. (1^3), care se referă la caracterul absolut al prezumțiilor reglementate la art. 4 alin. (1^1), și cu art. 8 alin. (5) teza finală, ale art. 4 alin. (1^1) lit. a) în ceea ce privește sintagma „pe durata executării contractului de credit“ și stabilirea procentului de 52,6%, ale art. 4 alin. (1^1) lit. a) și b), ale art. 4 alin. (1^2), (3) și (4), precum și ale Legii nr. 52/2020. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank (România) - S.A. într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în constatarea dării în plată. 20. Prin Încheierea din 29 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.277/301/2021, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) - (1^3), (3) și (4), ale art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016. Excepția a fost ridicată de First Bank - S.A. într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.21. Prin Încheierea din 29 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 14.685/301/2020, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1), în ceea ce privește sintagma „reprezintă impreviziune“, și ale art. 4 alin. (1^2), (1^3), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank (România) - S.A. într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016. 22. Prin Încheierea din 18 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 21.202/303/2020, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2), (1^3), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 52/2020. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank NV într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.23. Prin Încheierea din 28 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 13.499/303/2020, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) din Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020, în ceea ce privește sintagma „reprezintă impreviziune“, coroborat cu art. 4 alin. (1^3) din același act normativ, care se referă la caracterul absolut al prezumțiilor reglementate la art. 4 alin. (1^1) și cu art. 8 alin. (5) teza finală, ale art. 4 alin. (1^1) lit. a) și b) din Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020, ale art. 4 alin. (1^2) din Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 52/2020, ale art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 77/2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 52/2020, și ale art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank NV într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații. 24. Prin Sentința civilă nr. 18.068 din 23 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 28.757/4/2020, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2), (1^3), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 52/2020. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank NV într-o cauză având ca obiect soluționarea unor contestații formulate împotriva unor notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016. 25. Prin Încheierea din 9 februarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 10.537/55/2021, Judecătoria Arad - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 77/2016. Excepția a fost ridicată de Alpha Bank România - S.A. într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate în temeiul Legii nr. 77/2016.26. Prin Încheierea nr. 4.881 din 15 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 10.507/212/2021/a1, Judecătoria Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2), (1^3), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 52/2020. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank NV într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.27. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, deși fundamentarea temeinică a inițiativelor legislative reprezintă o exigență impusă de Constituție, întrucât previne arbitrarul în activitatea de legiferare, asigurând faptul că legile propuse și adoptate răspund unor nevoi sociale reale și dreptății sociale, nu poate fi identificată justificarea intervenției normative și nu au fost prezentate studii sau cercetări ori evaluări statistice. De asemenea, nu există vreun studiu de impact cu privire la actul normativ criticat, care a fost adoptat fără consultarea și în lipsa avizului favorabil al Băncii Naționale a României.28. Accesibilitatea și previzibilitatea legii sunt cerințe ale principiului securității raporturilor juridice, constituind garanții împotriva arbitrarului, iar rolul controlului de constituționalitate este de a asigura aceste garanții, opuse oricărei intervenții legislative arbitrare. Or, de exemplu, Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 24/2011 privind creditele destinate persoanelor fizice, pe care se încearcă fundamentarea pragului procentual de 52,6%, a fost abrogat în totalitate prin Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare (art. 28), la rândul lui abrogat parțial prin Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 6/2018 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare, inclusiv în ceea ce privește valorile stabilite pentru șocul asupra cursului de schimb.29. De asemenea, prin legea analizată au fost reglementate prezumții absolute de impreviziune, raportat la praguri valorice ale căror relevanță și oportunitate nu au fost în niciun fel fundamentate și motivate de către legiuitor. Condiția motivării este esențială, tocmai pentru a permite atât înțelegerea rațiunilor care stau la baza reglementării, precum și pentru controlul de constituționalitate a legii. De exemplu, în motivarea textului trebuia să se arate de ce se consideră că termenul de 6 luni corespunde cerințelor reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa relevantă, respectiv de ce s-ar putea considera că menținerea pragurilor valorice crescute pentru o perioadă de 6 luni este constantă și ireversibilă prin mecanismul de autoreglare a pieței.30. Mai mult decât atât, expresia „reprezintă impreviziune“ este neclară, echivocă, pentru că nu se înțelege ce condiții a avut în vedere legiuitorul cu privire la impreviziune, respectiv dacă sunt cele care rezultă din cuprinsul art. 1.271 din Codul civil și din deciziile Curții Constituționale sau dacă a avut în vedere numai unele dintre aceste condiții.31. O primă interpretare posibilă este în sensul că această expresie evocă toate condițiile legale ale impreviziunii prevăzute de art. 1.271 din Codul civil, pentru că legiuitorul nu distinge între acestea. A doua interpretare posibilă este în sensul că sintagma „reprezintă impreviziune“ nu acoperă toate condițiile impreviziunii, situație în care ar trebui să fie analizat textul în raport cu toate condițiile pe care le instituie art. 1.271 din Codul civil.32. În prima interpretare este practic anihilat caracterul judiciar al impreviziunii statuat de Curtea Constituțională în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, încălcându-se forța obligatorie a deciziilor Curții Constituționale. Rolul judecătorului devine unul formal, decorativ și își pierde substanța. Rezultă că echitatea manifestată în materia impreviziunii sub forma aprecierii caracterului vădit injust al executării obligației de către debitor trebuie să rămână un atribut suveran al instanței judecătorești, al cărei rol și a cărei existență înseși ar fi grav denaturate în situația în care ideea de dreptate ar fi prezumată absolut de lege, fără a mai fi necesară intervenția legiuitorului pentru ca, pe baza legii, acesta să distingă ceea ce este just de ceea ce este injust.33. Cum rolul instituției juridice a impreviziunii este echilibrarea contractului care s-a dovedit excesiv de oneros pentru părți, rezultă că efectul aplicării impreviziunii nu poate fi dezechilibrarea contractului în favoarea celeilalte părți, în concret, în defavoarea creditorului, ale cărui drepturi sunt total ignorate de noile prevederi legale, în sensul că se face abstracție de impactul pe care o creștere a cursului valutar o poate avea asupra activității sale complexe, din care face parte și contractul de credit.34. Sintagma „pe durata executării contractului“ ridică probleme de neconstituționalitate câtă vreme nu rezultă dacă procentul de 52,6% se determină ca urmare a fluctuațiilor de curs valutar intervenite pe întreaga durată a executării contractului de credit, până la momentul formulării notificării de dare în plată, cumulat, sau dacă se consideră impreviziune doar în situația în care, la un moment dat pe durata executării contractului de credit, spontan, excepțional și imprevizibil, intervine o creștere bruscă a cursului valutar ce depășește cursul de la încheierea contractului cu 52,6%.35. Textul legal face abstracție de caracterul complex al obligației ce revine debitorului, mai exact de împrejurarea că întinderea obligației de rambursare a debitorului nu este influențată doar de variația cursului valutar, ci și de evoluția dobânzii, respectiv a indicelui de referință la care se raportează dobânda (Libor în cazul creditelor în franci elvețieni, Euribor în cazul creditelor în euro).36. Nu mai puțin, textul legal încalcă și dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituție, privind dreptul de proprietate privată al creditorului, câtă vreme, în mod nediferențiat, în funcție de elementele descrise mai sus, se prezumă impreviziunea. Consecința constă în modificarea condițiilor contractuale inițial agreate, prin adaptarea acestora în favoarea debitorului, creditorul nemaiavând, prin ipoteză, dreptul de a solicita contraprestațiile în condițiile agreate, cu toate că modalitatea în care a intervenit fluctuația cursului valutar nu se circumscrie în concret unui eveniment excepțional care să facă excesiv de oneroasă și vădit injustă executarea obligației de către debitor.37. De asemenea, modalitatea în care este conceput textul criticat face imposibile pentru creditor exercitarea dreptului la apărare și accesul efectiv la justiție. Creditorul este pus în situația de a nu avea reprezentarea cadrului legal la care se raportează pentru a verifica îndeplinirea cazului de impreviziune invocat de către debitor, astfel încât apare neclar dacă este sau nu cazul să formuleze contestație la notificarea debitorului, respectiv dacă și în ce condiții o astfel de contestație ar fi întemeiată sau neîntemeiată, încălcându-se astfel dreptul creditorului la apărare și dreptul la un proces echitabil.38. Din această perspectivă, nici ipoteza de la art. 4 alin. (1^1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 nu este însoțită de vreo motivare. Astfel, nu este motivată instituirea creșterii de peste 50% a obligației de plată drept cauză de impreviziune, textul nefiind corelat nici cu Legea privind plafonarea dobânzilor, act normativ adoptat de Parlament, încă nepromulgat la data ridicării excepției de neconstituționalitate, în cuprinsul căruia sunt instituite plafoane maximale ale dobânzilor ce pot fi percepute de bancă, legea dispunând și remedii în acest sens, care însă nu au nicio legătură cu impreviziunea.39. Pct. 2 din Legea nr. 52/2020 cu referire la art. 4 alin. (1^1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 este susceptibil de interpretări multiple și arbitrare. Astfel, pe de o parte, s-ar putea susține îndeplinirea unei condiții atunci când majorarea cu peste 50% a obligației lunare de plată din luna precedentă sau chiar a oricăreia dintre obligațiile de plată anterioare, dacă la momentul curent al formulării notificării de dare în plată, care declanșează prezumția de impreviziune, se înregistrează o creștere de peste 50% a ratei față de acest moment intermediar, iar această creștere este constantă pe o perioadă de cel mult 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată. Pe de altă parte, nu este exclusă nici interpretarea potrivit căreia creșterea de peste 50% se raportează la prima astfel de obligație lunară de plată, imediat ulterioară încheierii contractului de finanțare.40. Soluția legislativă cuprinsă în articolul unic pct. 3 din Legea nr. 52/2020 cu referire la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 contravine principiului legalității consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât nu distinge între cazurile de impreviziune instituite de articolul unic pct. 2 și 8 din Legea nr. 52/2020.41. Mai mult decât atât, prevederile articolului unic pct. 3 din Legea nr. 52/2020 cu referire la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 sunt neconstituționale și în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât din economia actului normativ criticat nu se poate deduce ce înseamnă echilibrarea contractului și care sunt cazurile în care intervine incidența, exprimarea legiuitorului fiind echivocă, lipsită de caracter dispozitiv.42. Soluția legislativă cuprinsă în art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016 contravine atât principiului securității juridice, întrucât nu se încadrează organic în sistemul celorlalte acte normative, de la care derogă fără a exista o fundamentare adecvată pentru noua soluție, cât și principiului egalității în fața legii, întrucât instituie un tratament diferențiat pentru persoane aflate în situații similare. Un debitor ale cărui obligații de plată au fost suspendate ca efect al inițierii procedurii dării în plată nu ar putea fi raportat la Biroul de credit, însă un alt debitor care are obligațiile de plată suspendate din varii motive ar putea fi raportat în continuare. 43. Textul art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016 este neclar prin raportare la trimiterea pe care o face la dispozițiile art. 4 alin. (1^3) din același act normativ, întrucât nu se înțelege dacă trimiterea a fost făcută pentru a sublinia caracterul de prezumție absolută pe care îl instituie art. 8 alin. (5) în ipoteza executării silite a imobilului ipotecat sau pentru a arăta că, în această ipoteză, pe lângă condiția specială a executării silite a imobilului ipotecat trebuie să fie îndeplinit unul dintre cazurile de impreviziune prezumate absolut de la art. 4 alin. (1^1) la care face trimitere art. 4 alin. (1^3), respectiv să fie incidentă fluctuația cursului valutar cu peste 52,6% față de cursul de la data încheierii contractului sau obligația de plată lunară a creditului să fi înregistrat o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă, iar oricare dintre cele două ipoteze să se fi menținut pe o durată de cel puțin 6 luni anterior înregistrării notificării de dare în plată.44. Dacă trimiterea pe care o face la dispozițiile art. 4 alin. (1^3) are rolul de a sublinia caracterul de prezumție absolută pe care îl instituie art. 8 alin. (5), în ipoteza executării silite a imobilului ipotecat, atunci textul este neconstituțional. Astfel, impreviziunea este exclusă într-o asemenea ipoteză, pentru că nu poate fi vorba despre un eveniment imprevizibil pentru debitor. Dimpotrivă, atunci când a constituit garanția asupra imobilului, creditorul și-a asumat riscul executării silite în caz de neplată, iar atunci când debitorul și-a asumat riscul evenimentului așa-zis imprevizibil, impreviziunea nu își mai găsește aplicare. În plus, executarea silită în cazul creditelor imobiliare este reglementată legal prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, astfel încât se creează un paralelism legislativ „malign“, în condițiile în care un proces reglementat legal devine un eveniment prezumat a crea starea de impreviziune a clientului și dezechilibrarea relațiilor contractuale.45. Executarea silită care are loc împotriva debitorului se prezumă a fi consecința propriei atitudini culpabile, în materia răspunderii contractuale operând prezumția de culpă prin simplul fapt al neexecutării obligațiilor asumate. Or, textul încalcă principiul răspunderii contractuale, consacrat dintotdeauna de Codul civil, fie cel vechi, fie cel nou, prezumând nu culpa, ci lipsa vinovăției debitorului consumator.46. În cea de-a doua interpretare, care presupune că trimiterea pe care o face textul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 la dispozițiile art. 4 alin. (1^3) are rolul de a arăta că, pentru a vorbi despre impreviziune în această ipoteză, trebuie să fie îndeplinit și unul dintre cazurile de impreviziune prezumată absolut de art. 4 alin. (1^1) la care face trimitere art. 4 alin. (1^3) din același act normativ, în plus față de executarea silită a imobilului ipotecat, respectiv să fie incidentă fluctuația cursului valutar cu peste 52,6% față de cursul de la data încheierii contractului sau obligația de plată lunară a creditului să fi înregistrat o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă, iar oricare dintre cele două ipoteze să se fi menținut pe o durată de cel puțin 6 luni anterior înregistrării notificării de dare în plată. Textul este viciat de neconstituționalitate prin raportare la motivele de neconstituționalitate invocate în legătură cu art. 4 alin. (1^1) lit. a) și b) și prin raportare la art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 77/2016.47. Prin urmare, legea nu este clară, instituie prezumții absolute care împiedică accesul liber la justiție al creditorului și încalcă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, în principal Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 și Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019. 48. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În Dosarul nr. 1.452D/2021, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate. În Dosarul nr. 1.633D/2021, instanța apreciază că normele criticate nu respectă principiile previzibilității și accesibilității, întrucât nici consumatorii, nici instituțiile de credit nu pot prevedea în mod rezonabil ce condiții trebuie să îndeplinească și în ce situații este aplicabil acest act normativ. 49. Judecătoria Bârlad apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât, prin textele legale criticate, legiuitorul oferă o bază obiectivă la care instanțele de judecată ar urma să se raporteze, legiuitorul putând stabili condițiile în care urmează să intervină impreviziunea, aspect ce s-a materializat prin adoptarea Legii nr. 52/2020. 50. Judecătoria Bacău - Secția civilă apreciază că, în aparență, Legea nr. 52/2020 nu încalcă principii fundamentale.51. Judecătoria Cornetu - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 147 alin. (4) din Constituție, întrucât prevederile Legii nr. 52/2020 contravin considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 731 din 6 noiembrie 2019.52. Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată în ceea ce privește definiția acordată de legiuitor condiției impreviziunii, întrucât legiuitorul nu s-a limitat doar la a insera condiția impreviziunii pentru ca instituția dării în plată reglementată de prevederile Legii nr. 77/2016 să opereze, ci a reglementat anumite cazuri specifice prezumate în mod absolut ca impreviziune, care par să excludă cerința elementului neprevăzut ce definește instituția impreviziunii. 53. Judecătoria Buzău - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată numai în ceea ce privește dispozițiile art. 4 alin. (1^1) lit. a) și alin. (1^3) teza întâi din Legea nr. 77/2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 52/2020.54. Judecătoria Tulcea - Secția civilă și penală, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.55. Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate. 56. Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă apreciază că nu sunt încălcate normele constituționale invocate de vreme ce pot fi reglementate prezumții legale fără ca acestea, per se, să aducă atingere accesului liber la justiție, dreptului la apărare, înfăptuirii justiției sau deciziilor Curții Constituționale. Se menționează deciziile Curții Constituționale nr. 731 din 6 noiembrie 2019 și nr. 432 din 17 iunie 2021.57. Judecătoria Slatina apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (1^2) din Legea nr. 77/2016 nu răspund exigențelor stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 731 din 6 noiembrie 2019, respectiv ca fluctuația majoră a monedei creditului să aibă o anumită persistență în timp, în sensul caracterului său constant, continuu, ireversibil. Instanța reține că procedura este stipulată în favoarea consumatorului, iar reglementarea prezumțiilor absolute marchează o probatio diabolica, în sensul că, deși acestea operează și nu poate fi făcută dovada contrară, textul de lege pune în sarcina contestatarului proba unei omisiuni a îndeplinirii condițiilor, adică a unui fapt negativ determinat. 58. Judecătoria Arad - Secția civilă apreciază că dispoziția legală criticată este constituțională.59. Judecătoria Constanța - Secția civilă apreciază că mecanismul de aplicare și de determinare a valorii la care se raportează pragul de peste 50% prevăzut de lege este menționat chiar în art. 4 alin. (1^2) din lege și, mai mult, obligația de a interpreta legea aparține, în primul rând, instanțelor judecătorești. Textul prezintă suficiente elemente pentru a asigura aplicarea sa, din această perspectivă critica de neconstituționalitate nefiind întemeiată. De asemenea, instanța constată că viciile de constituționalitate invocate cu privire la derogarea de la dispozițiile de drept comun ce reglementează impreviziunea, precum instituirea unei prezumții absolute de impreviziune, au fost analizate prin Decizia Curții Constituționale nr. 731 din 6 noiembrie 2019, nefiind necesară revizuirea celor statuate de instanța de contencios constituțional. 60. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.61. Guvernul, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul nr. 2.737D/2021, apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, prin prisma încălcării art. 1 alin. (5) și a art. 147 alin. (4) din Constituție, conducând la neconstituționalitatea legii, în ansamblul său, pentru lipsa avizului Băncii Naționale a României, respectiv la neconstituționalitatea soluțiilor normative cuprinse la articolul unic pct. 8, cu referire la art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 52/2020, și neîntemeiată prin raportare la celelalte norme constituționale invocate.62. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:63. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.64. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl constituie dispozițiile Legii nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, precum și dispozițiile art. 4 alin. (1^1), (1^2), (1^3), (3) și (4), ale art. 5 alin. (3^1) și ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit căruia „Dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, dar și voința reală a autoarelor excepției de neconstituționalitate, Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 4 alin. (1^1), (1^2), (1^3), (3) și (4), ale art. 5 alin. (3^1) și ale art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 52/2020, sub aspectul criticilor de neconstituționalitate intrinsecă, precum și Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, sub aspectul criticilor de neconstituționalitate extrinsecă. Textele legale criticate în mod punctual au următorul cuprins:– Art. 4 alin. (1^1) - (1^3), (3) și(4) din Legea nr. 77/2016:(1^1) Reprezintă impreviziune:a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creștere de peste 52,6% față de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Națională a României la data transmiterii notificării de plată și cursul de schimb publicat de Banca Națională a României la data încheierii contractului de credit;b) pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.(1^2) În scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menținerea pragurilor valorice prevăzute la alin. (1^1) lit. a) și b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.(1^3) Prezumțiile prevăzute la alin. (1^1) au caracter absolut. Creditorul care formulează contestație, conform art. 7, are obligația de a dovedi omisiunea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la alin. (1) lit. a)-d). (...)(3) Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condițiile art. 5 sau art. 8 alin. (5).(4) Echilibrarea și continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilității vădite a continuării sale.– Art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016: „Pe perioada notificării, precum și pe perioada soluționării cererilor prevăzute la art. 7 și 8, este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanți sau rău-platnici a debitorului care a efectuat notificarea prevăzută la art. 5 alin. (1), indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din inițiativa creditorului sau a unei autorități centrale sau locale. Dispozițiile prezentului alineat sunt aplicabile în mod corespunzător și persoanelor și procedurilor la care se referă art. 6 și, respectiv, art. 8 alin. (5).“;– Art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016: „(...) Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria inițială și pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Dispozițiile art. 4 alin. (1^3) se aplică în mod corespunzător.“65. Autoarele excepției apreciază că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind principiul statului de drept, al legalității, al calității legii și al securității juridice, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 124 privind înfăptuirea justiției, art. 136 alin. (5) privind proprietatea, art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curții Constituționale. Se mai invocă și art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.66. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra prevederilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) și (4), ale art. 5 alin. (3^1) și ale art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016, precum și a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, prin Decizia nr. 447 din 13 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 3 ianuarie 2024, Decizia nr. 469 din 14 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 27 noiembrie 2023, Decizia nr. 749 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 29 august 2024, Decizia nr. 750 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 30 august 2024.67. Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă, potrivit căreia la adoptarea Legii nr. 52/2020 nu s-a solicitat avizul Băncii Naționale a României, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 30 iunie 2004, Curtea a statuat că Banca Națională a României nu este o instituție fundamentală, reglementată prin Constituție, astfel că solicitarea avizului său nu reprezintă un standard de constituționalitate, și că în discuție este o chestiune de drept civil, respectiv reglementarea ipotezelor de impreviziune care pot duce la încetarea contractului de credit prin darea în plată a imobilului ipotecat, astfel că nu intră în atribuțiile Băncii Naționale a României avizarea cazurilor de impreviziune, operațiune esențialmente de drept civil. Prin urmare, Curtea a reținut că Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, nu încalcă art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție prin raportare la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004.68. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă formulate, Curtea a reținut că acestea vizează în principal problema reglementării unor prezumții absolute de impreviziune. Pentru a determina dacă ele se plasează în sfera riscului supraadăugat al contractului de credit, trebuie să se aibă în vedere criteriile consistenței valorice și persistenței temporale a fluctuației în sensul Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020. Pe baza acestor criterii, legea analizată a fixat (i) consistența valorică a diferenței de curs valutar dintre valoarea monedei naționale și a celei străine la un procent de 52,6% raportată la data contractării creditului și (ii) persistența temporală circumscrisă la o perioadă de 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată, perioadă în care diferența de curs valutar antereferită trebuie să se mențină.69. Cu privire la consistența valorică a diferenței de curs, Curtea a reținut că art. 4 alin. (1^1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 reglementează o prezumție de impreviziune care valorifică o creștere a cursului valutar de peste 50%, ceea ce reprezintă o abatere de la obișnuitul unor fluctuații valutare. Curtea a subliniat că încheierea contractelor în monedă străină implică un risc valutar, risc care nu se poate transforma de plano într-o cauză de încetare a utilității sociale a contractului de credit. Prin urmare, riscul valutar nu are valențe subiective, ci obiective, astfel că impreviziunea întemeiată pe acesta nu ține seama de tipul sau durata contractului de credit sau de percepția ulterioară sau în timp a debitorului/creditorului. Ceea ce contează este ca legea să prezume că un risc valutar de o anumită consistență nu a putut forma obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre părțile contractului, trecând dincolo de puterea de prevedere a acestora. Faptul că legiuitorul nu a reglementat în mod distinct diferențele de risc valutar care se constituie în cazuri de impreviziune, în funcție de durata contractului de credit, nu demonstrează decât că toate situațiile trebuie tratate cu aceeași unitate de măsură, evitându-se, astfel, eventualele situații de inegalitate între debitori/creditori, după caz. Mai mult, pentru a preveni astfel de situații, creditorii (profesioniști) trebuie să fie diligenți și să stabilească în contractele de credit clauze care să evite intervenirea unui astfel de caz de impreviziune. Nu este rolul Curții Constituționale să clasifice contractele de credit în contracte pe durată scurtă, medie sau lungă, în funcție de care să stabilească un anumit regim juridic sub aspectul reținerii impreviziunii și astfel să impună ea însăși anumite praguri pentru consistența valorică a diferenței de curs valutar.70. Referitor la consistența temporală a diferenței de curs valutar, Curtea a reținut că menținerea pe o durată de 6 luni a diferenței de 52,6% dintre cursul actual și cel existent la data încheierii contractului de credit relevă un caracter constant, continuu, ireversibil al fluctuației, care, așadar, nu este una temporară/circumstanțială/particulară. Nu este rolul Curții să stabilească dacă această perioadă trebuia să fie mai mare, ci doar să se asigure că este o perioadă rațională și care previne arbitrarul.71. Sub aspectul cerințelor de calitate a legii, o altă chestiune invocată a fost aceea a stabilirii procentului care se subsumează riscului inerent și a celui care intră în registrul riscului supraadăugat. Această critică nu ține seama de conținutul normativ al textului analizat, care nu cuprinde vreo referire la un anumit procent care ar ține de riscul inerent, ci stabilește pur și simplu că dacă se atinge o asemenea diferență valorică între cursul monedei străine de la momentul contractării creditului și cel de la momentul invocării impreviziunii, intervenirea impreviziunii este prezumată, iar debitorul are opțiunea de a da în plată imobilul ipotecat.72. Criticile vizând situația creditelor reeșalonate/ restructurate aduc în discuție o problemă de aplicare a legii. În cazul contractului prin care este modificat contractul inițial în sensul prelungirii termenului de plată (reeșalonarea), cauza de impreviziune se raportează tot la data încheierii contractului de credit inițial, capitalul nefiind afectat, ci doar plata acestuia urmând să se realizeze într-un interval temporal mai extins. În cazul creditelor deja restructurate, este o problemă distinctă în sensul că dacă (i) principalul sumei de plată (capitalul) a format obiectul unei negocieri între părți, diminuându-se, invocarea acestei cauze de impreviziune devine posibilă numai prin raportare la această nouă dată și dacă (ii) a fost stinsă obligația inițială prin încheierea în mod subsecvent a unui nou contract între debitor și creditor, invocarea acestei cauze de impreviziune devine posibilă numai prin raportare la această nouă dată. Redimensionarea capitalului constituie o modificare esențială a contractului inițial încheiat, astfel că modificările contractuale care afectează capitalul produc efecte și în privința datei la care se raportează această cauză de impreviziune, data încheierii contractului de credit fiind data încheierii actului care „restructurează“ capitalul.73. În ceea ce privește susținerile referitoare la faptul că instanțele naționale s-au pronunțat deseori asupra imposibilității calificării fluctuațiilor valutare drept caz de impreviziune, iar aceste constatări se bucură de autoritate de lucru judecat, Curtea a observat că, potrivit noului cadru normativ, fluctuațiile valutare de peste 52,6% reprezintă impreviziune, astfel că instanțele judecătorești nu mai au competența de a decide ele însele dacă sau în ce măsură fluctuația valutară poate fi calificată drept impreviziune. Întrucât legea a reglementat, printr-o definiție legală, o prezumție absolută de impreviziune, instanța judecătorească trebuie să o aplice în consecință. Totodată, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești se raportează la norma aflată în vigoare, pe baza căreia a fost pronunțată, și nu împiedică modificarea acesteia. De altfel, în sistemul constituțional românesc, hotărârea judecătorească pronunțată de instanțele judecătorești ordinare nu constituie un izvor formal al dreptului. Ca atare, noua reglementare nu încalcă exigențele de calitate a legii, din moment ce este comprehensibil faptul că se aplică și acelor contracte de credit în raport cu care, anterior intrării în vigoare a noii legi, instanțele judecătorești au considerat ca nefiind întrunite condițiile impreviziunii sub imperiul vechii reglementări. Prin urmare, Curtea a constatat că art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2) și (1^3) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 44 și art. 147 alin. (4) din Constituție.74. A doua prezumție reglementată valorifică creșterea obligației de plată lunare de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. Întrucât obligația lunară de plată (rata lunară) constă din capital plus dobândă, rezultă că o creștere cu 50% a ratei lunare trebuie să fie determinată de creșterea dobânzii cu cel puțin același cuantum procentual. Această prezumție valorifică în latura sa de consistență valorică două aspecte: ponderea dobânzii în cadrul obligației lunare de plată și, corelativ acesteia, creșterea cu minimum 50% a dobânzii, care duce la creșterea cu cel puțin 50% a ratei lunare. Aceasta este condiția de consistență valorică, în timp ce criteriul persistenței temporale este menținerea pe o durată de 6 luni consecutive a acestei situații. Raportarea se face la rata precedentă perioadei de 6 luni consecutive în care trebuie să se mențină această creștere. Nu este rolul Curții să stabilească dacă această fluctuație a valorii obligației lunare de plată determinată de creșterea dobânzii trebuia să fie de 50%-100%, ci doar să se asigure că este o fluctuație rațională luată în calcul și care previne arbitrarul. Or, cele de mai sus indică o abatere de la riscul inerent contractului de credit. Prin urmare, art. 4 alin. (1^1) lit. b), alin. (1^2) și (1^3) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 44 și art. 147 alin. (4) din Constituție.75. Referitor la criticile de neconstituționalitate aduse art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 în raport cu art. 1 alin. (5) și cu art. 21 alin. (3) din Constituție, Curtea a arătat că, de principiu, o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 77/2016 poate parcurge 4 faze (2 extrajudiciare și 2 judiciare), iar în cadrul acestei proceduri se interpune art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, care stabilește că „echilibrarea și continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilității vădite a continuării sale“. Curtea a reținut că întreaga procedură reglementată de Legea nr. 77/2016 include ideea de adaptare a contractului, astfel că fiecare fază a acestei proceduri implică aplicarea cu prioritate a soluției de adaptare a contractului în raport cu cea de încetare a acestuia. Astfel, în cele două faze extrajudiciare, cele două părți pot negocia atât adaptarea, cât și încetarea contractului de credit, iar dacă se ajunge la un acord în acest sens, fără intervenția instanței, fie creditorul nu mai formulează contestație, fie debitorul nu mai formulează acțiunea în stingerea creanței, după caz. Optându-se pentru soluția adaptării contractului, se ajunge la evitarea încetării contractului de credit prin darea în plată a bunului imobil ipotecat, ceea ce reprezintă o aplicare fidelă a art. 4 alin. (4) teza întâi din lege. Prin urmare, dacă art. 4 alin. (4) teza întâi din lege este o reglementare de principiu care privește relația dintre debitor și creditor, atrăgându-le atenția asupra necesității menținerii utilității sociale a contractului de credit, teza a doua aduce în discuție obligația instanței judecătorești de a aplica - în mod prioritar - soluția adaptării contractului.76. Curtea a stabilit că atât debitorul, pe cale reconvențională în cadrul contestației, cât și creditorul, în cadrul acțiunii în stingerea creanței, pot formula cereri de adaptare a contractului de credit. Posibilitatea formulării unor astfel de cereri reconvenționale trebuie recunoscută în fiecare fază procesuală în parte tocmai pentru că, pe de o parte, evită multiplicarea corespunzătoare a cererilor formulate de debitor și creditor, astfel că partea nu mai trebuie să formuleze o nouă cerere de adaptare a contractului prin mijlocirea dreptului comun, iar, pe de altă parte, asigură egalitatea juridică între cele două părți. Prin urmare, ca o exigență a dreptului la un proces echitabil, prin aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, cererea de adaptare a contractului poate fi formulată atât în contestație, cât și în acțiunea în stingerea obligației.77. În ipoteza intervenirii acordului părților pentru adaptarea contractului în cursul fazelor judiciare, instanța judecătorească va dispune adaptarea acestuia. În schimb, în măsura în care nu se întrunește un asemenea acord, va evalua dacă în cauză există o imposibilitate vădită a continuării contractului, încetarea sa dispunându-se doar în această situație. Stingerea obligațiilor izvorâte din contractul de credit ipotecar și transmiterea dreptului de proprietate către creditor echivalează cu încetarea contractului, însă art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 stabilește că aceasta reprezintă o ultimă soluție aplicabilă în situația constatării impreviziunii, astfel că părțile trebuie să depună toate diligențele pentru menținerea utilității sociale a contractului, iar instanța judecătorească trebuie să urmărească, în mod firesc, continuarea contractului. De aceea, ca regulă, instanța trebuie să dispună adaptarea contractului de credit, cu excepția situației în care este demonstrată existența unei imposibilități vădite de continuare a acestuia. Această imposibilitate nu se analizează prin raportare la situația patrimonială a debitorului, pentru că nu există nicio relație între impreviziunea în contracte și situația financiară a debitorului, impreviziunea exprimând o tensiune intracontractuală, și nu una personală, ce transcende cadrului strict contractual. Așadar, sintagma „imposibilitate vădită a continuării contractului de credit“ se raportează întotdeauna la drepturile și obligațiile rezultate din contractul de credit, instanța judecătorească neputând realiza un inventar al situației patrimoniale a debitorului pentru a decide adaptarea sau încetarea contractului.78. În deciziile sale cu privire la Legea nr. 77/2016, Curtea a trebuit ea însăși să delimiteze impreviziunea de situația patrimonială actuală a debitorului (spre exemplu, Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018), tocmai pentru că, în mod greșit, instanțele judecătorești analizau și administrau un probatoriu pentru a determina situația materială a debitorului în vederea stabilirii unei afectări a echilibrului contractual, considerând că în acest mod se evaluează starea de impreviziune a contractului de credit. Or, echilibrul contractual în ipoteza contractului de credit nu se determină prin raportare la întregul patrimoniu al debitorului sau la posibilitățile sale financiare de rambursare a împrumutului, ci prin raportare strictă la conținutul clauzelor contractuale. Astfel, materializarea riscului supraadăugat are un efect direct asupra acestor clauze și, în consecință, generează în mod automat dezechilibrul contractual (Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, precitată, paragraful 51). Prin urmare, odată constatată impreviziunea potrivit conținutului matematic al art. 4 alin. (1^1)-(3) din Legea nr. 77/2016, instanța judecătorească poate dispune adaptarea contractului de credit. În măsura în care executarea contractului este excesiv de oneroasă sub aspectul drepturilor și obligațiilor derivând din chiar prevederile sale, acesta își pierde utilitatea socială, fiind, așadar, imposibilă/irațională continuarea sa; în acest caz, instanța va dispune stingerea obligațiilor izvorâte din contractul de credit ipotecar și transmiterea dreptului de proprietate către creditor.79. Având în vedere cele expuse, Curtea a constatat că art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă cerințele de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât stabilește în mod clar că soluția adaptării contractului este prioritară încetării acestuia prin darea în plată a imobilului ipotecat, iar pentru a dispune una dintre cele două soluții, oferă instanței judecătorești un criteriu rațional, și anume aprecierea posibilității continuării executării contractului de credit prin raportare strict la prestațiile la care părțile s-au obligat. Totodată, textul criticat nu încalcă art. 21 alin. (3) din Constituție pentru că atât debitorul, cât și creditorul, în faze procesuale distincte, pot formula cereri de adaptare a contractului. Prin urmare, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție.80. Cu privire la art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016, prin Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021, paragraful 60, Curtea a statuat că această normă nu este decât o consecință firească a art. 5 alin. (3), a art. 7 alin. (4) și a art. 8 alin. (3) din lege, faptul depunerii notificării și al desfășurării procedurilor judiciare consecutive acesteia neputând antrena înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanți sau rău-platnici. Curtea a subliniat că textul criticat este unul de strictă interpretare care se referă la datoria/penalitățile rezultate din contractul de credit supus notificării, și nu din alte acte/fapte juridice ale debitorului străine acestui contract. Ca atare, art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 44 și art. 147 alin. (4) din Constituție.81. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016, invocată în dosarele Curții Constituționale nr. 2.737D/2021 și nr. 3.690D/2021, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, precum și faptul că încheierile de sesizare în dosarele sus-menționate au fost pronunțate la data de 23 aprilie 2021 și, respectiv, la data de 28 ianuarie 2021, deci anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 432 din 17 iunie 2021, care s-a realizat la data de 21 septembrie 2021, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.82. Pentru a ajunge la această soluție, Curtea a reținut că prezumția legală absolută instituită îl vizează pe debitorul împotriva căruia s-a derulat și s-a finalizat o procedură de executare silită, prin vânzarea imobilului cu destinație de locuință și împotriva căruia se continuă executarea, având ca debit un rest neacoperit ca urmare a vânzării realizate. O asemenea măsură reprezintă o ingerință a statului în dreptul de proprietate privată al creditorului, iar limitarea creanței antereferite numai la valoarea bunului ipotecat, pe motiv că acesta a fost executat silit, aspect căruia i se dă eficiența unei situații de impreviziune, fără ca aceasta să fie una reală și efectivă, nu relevă existența unui scop legitim al ingerinței, constituindu-se mai degrabă într-o măsură socială sau care valorifică o condiție potestativă simplă din partea debitorului, cu consecința privării de proprietate a creditorului asupra unei părți din creanța sa. Prin urmare, aceasta, în realitate, reprezintă o cauză de limitare a răspunderii contractuale a debitorului ce împiedică executarea contractului de credit, în funcție de voința debitorului. Practic, o circumstanță personală, fără legătură cu clauzele contractului, este convertită într-un caz de impreviziune.83. Curtea a mai reținut că art. 8 teza a doua din Legea nr. 77/2016 cuprinde un element de procedură și unul de drept substanțial. Cel de procedură privește faptul că debitorul care apelează la procedura reglementată de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu o poate face direct, ci prin depunerea unei notificări conform art. 5 alin. (1) din aceeași lege. Această reglementare procedurală reprezintă o transpunere în plan normativ a paragrafului 44 din Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017. În schimb, reglementarea de drept substanțial, și anume prezumarea absolută a impreviziunii în ipoteza în care debitorul a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit pentru datoria inițială și pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat, conservă elementele de neconstituționalitate reținute în Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, afectând art. 8 teza a doua din Legea nr. 77/2016. În concepția Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019, reținerea impreviziunii pentru un creditor aflat în situația descrisă parcurge etapa notificării, a contestației la notificare, a încheierii actului de dare în plată și, în caz de neconformare a creditorului, etapa de stingere a datoriei izvorâte din contractul de credit. Prin urmare, pentru etapa notificării, ipotezele de impreviziune sunt reglementate de art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din lege, acestora neputându-le fi alăturată o nouă ipoteză care vizează o eventuală consecință a impreviziunii (faptul că bunul imobil ipotecat a fost executat și că executarea continuă pentru că datoria inițială/accesoriile acesteia nu a/au fost acoperită/acoperite). Așadar, chiar dacă bunul imobil ipotecat a fost vândut la licitație publică, iar executarea silită continuă, debitorul trebuie să se încadreze în ipotezele de impreviziune prevăzute de art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din lege pentru a putea solicita stingerea datoriei. În condițiile constatării neconstituționalității tezei a doua, Curtea a constatat și neconstituționalitatea tezei a treia, pentru că aceasta devine restrictivă și poate relativiza întreaga procedură prin introducerea unui dubiu, respectiv acela că numai art. 4 alin. (1^3) se aplică în mod corespunzător, nu și celelalte dispoziții cuprinse în art. 4. Rezultă că, în ipoteza art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, pentru a se reține incidența impreviziunii, devin incidente art. 4 alin. (1) lit. e) și alin. (1^1)- (1^3) din aceeași lege.84. Desigur, revine instanțelor de judecată competența de a stabili cadrul procesual în care se soluționează litigiul dedus judecății, în funcție de stadiul derulării contractului de credit și de data încheierii acestuia, aplicând în mod corespunzător dispozițiile legale specifice fiecărei faze procesuale în parte, împreună cu jurisprudența Curții Constituționale asociată acestora (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 39 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 7 septembrie 2018, paragraful 256).85. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudența mai sus invocată, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezentele cauze.86. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (5) teza a treia din Legea nr. 77/2016, invocată în Dosarul Curții Constituționale nr. 3.140D/2021, se reține că, prin Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, precitată, Curtea Constituțională a constatat că art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016 sunt neconstituționale.87. Având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, precum și faptul că încheierea de sesizare în dosarul sus-menționat a fost pronunțată la data de 6 octombrie 2021, deci ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 432 din 17 iunie 2021, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) teza a treia din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă.88. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (5) teza a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Credit Europe Bank (România) - S.A în Dosarul nr. 11.971/311/2020 al Judecătoriei Slatina.2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Credit Europe Bank NV în Dosarul nr. 18.232/302/2020 al Judecătoriei Sectorului 5 București și în Dosarul nr. 13.499/303/2020 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă.3. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Eurobank - S.A. (fosta Eurobank Ergasias), de Unicredit Bank - S.A. (fosta Unicredit Țiriac Bank - S.A.), de Credit Europe Bank NV, de Alpha Bank România - S.A., de Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. și Credit Europe Bank NV, de Credit Europe Bank (România) - S.A. și de First Bank - S.A., în dosarele nr. 24.887/4/2020, nr. 29.612/4/2020, nr. 29.569/4/2020 și nr. 28.757/4/2020 ale Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă, în Dosarul nr. 4.653/189/2020 al Judecătoriei Bârlad, în Dosarul nr. 1.670/180/2021 al Judecătoriei Bacău - Secția civilă, în Dosarul nr. 14.567/1.748/2020 al Judecătoriei Cornetu - Secția civilă, în dosarele nr. 12.663/302/2020 și nr. 18.232/302/2020 ale Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 13.379/200/2020 al Judecătoriei Buzău - Secția civilă, în Dosarul nr. 4.604/327/2020 al Judecătoriei Tulcea - Secția civilă și penală, în dosarele nr. 21.400/303/2020, nr. 4.694/303/2021, nr. 21.202/303/2020 și nr. 13.499/303/2020 ale Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă, în dosarele nr. 29.064/301/2020, nr. 1.277/301/2021 și nr. 14.685/301/2020 ale Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă, în Dosarul nr. 11.971/311/2020 al Judecătoriei Slatina, în Dosarul nr. 10.537/55/2021 al Judecătoriei Arad - Secția civilă și în Dosarul nr. 10.507/212/2021/a1 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 4 alin. (1^1), (1^2), (1^3), (3) și (4) și cele ale art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și Legea nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, în ansamblul său, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă, Judecătoriei Bârlad, Judecătoriei Bacău - Secția civilă, Judecătoriei Cornetu - Secția civilă, Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă, Judecătoriei Buzău - Secția civilă, Judecătoriei Tulcea - Secția civilă și penală, Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă, Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă, Judecătoriei Slatina, Judecătoriei Arad - Secția civilă și Judecătoriei Constanța - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici
------