DECIZIA nr. 39 din 30 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4 [cu referire la dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Patricia-Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Excepția a fost ridicată de Cristina Alina Lavinia Stan în Dosarul nr. 6.417/2/2018* al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 828D/2021.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În ceea ce privește aspectele de neconstituționalitate extrinsecă invocate de autoarea excepției arată că dispozițiile de lege criticate nu afectează regimul Ministerului Afacerilor Interne, ci, din contră, contribuie la flexibilizarea activității acestei instituții. Referitor la susținerea potrivit căreia decizia de încetare a raportului de serviciu ar fi lipsită de imparțialitate, reprezentanta Ministerului Public apreciază că aceasta este nefondată, întrucât, în cauză, autoarea excepției este cea care a solicitat încetarea raportului de serviciu.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 2 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.417/2/2018*, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Excepția a fost ridicată de Cristina Alina Lavinia Stan într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a dispoziției de încetare a raportului de serviciu.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1, 20, 26 și 115. În acest sens, arată că prevederile art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018 afectează viața profesională, prin aceea că stabilesc ca încetarea raportului de muncă să fie dispusă de către șeful unității Ministerului Afacerilor Interne care are calitatea de ordonator de credite, și nu de către ministru, astfel că analiza cazurilor de încetare a raporturilor de serviciu este lipsită de imparțialitate și obiectivitate. Susține că dreptul la viață privată include și protecția dreptului la viață profesională și citează, în acest sens, Hotărârea din 29 aprilie 2002, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Pretty împotriva Regatului Unit, paragraful 61, Hotărârea din 7 august 1996, pronunțată în Cauza C. împotriva Belgiei, paragraful 25, și Hotărârea din 28 mai 2009, pronunțată în Cauza Bigaeva împotriva Greciei.6. De asemenea, autoarea excepției susține că Guvernul nu poate modifica Statutul polițistului printr-o ordonanță de urgență, întrucât dispozițiile art. 115 alin. (6) prevăd interdicția afectării instituțiilor fundamentale ale statului pe calea ordonanțelor de urgență.7. Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. 8. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 2 iulie 2018. Din motivarea excepției de neconstituționalitate se constată că autoarea acesteia vizează, în realitate dispozițiile art. I pct. 4 [cu referire la dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002] din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018, care au următorul cuprins: „La articolul 15 alineatul (1), după litera c) se introduc două noi litere, literele d) și e), cu următorul cuprins:d) șeful unității Ministerului Afacerilor Interne care are calitatea de ordonator de credite, pentru polițiștii din subordine, alții decât cei prevăzuți la lit. b) și c);12. Autoarea excepției susține că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 11 privind dreptul internațional și intern, ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 26 privind dreptul la viață privată și de familie și ale art. 115 referitor la delegarea legislativă. De asemenea, invocă art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la viață privată și de familie.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta a fost invocată într-o cauză în care autoarea a solicitat anularea dispoziției de încetare a raportului de serviciu ca urmare a cererii acesteia, cerere asupra căreia însă a revenit. Încetarea raportului de serviciu s-a realizat cu aplicarea dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora încetarea, la cerere, a raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor profesionale. Dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002, așa cum au fost completate prin art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018, stabilesc că acordarea gradelor profesionale se face prin avansare de către șeful unității Ministerului Afacerilor Interne care are calitatea de ordonator de credite, pentru polițiștii din subordine, alții decât cei prevăzuți la lit. b) și c). Anterior modificărilor și completărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 prevedea că acordarea gradelor profesionale se făcea prin avansare de către: a) Președintele României, pentru ofițerii de poliție la gradul de chestor de poliție, chestor principal de poliție, chestor-șef de poliție și chestor general de poliție, la propunerea ministrului administrației și internelor; b) ministrul administrației și internelor, pentru ceilalți ofițeri de poliție, la propunerea inspectorului general al Poliției Române; c) inspectorul general al Poliției Române și șefii celorlalte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, pentru agenții de poliție. 14. Autoarea excepției formulează atât critici de neconstituționalitate extrinsecă, cât și critici de neconstituționalitate intrinsecă, ce privesc conținutul dispozițiilor art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018.15. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea observă că autoarea excepției susține că cele arătate de Guvern în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2018 nu justifică și nu se referă la modificarea art. 15 din Legea nr. 360/2002. 16. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituție (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței.17. Situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun și au un caracter obiectiv, în sensul că existența lor nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență. Ordonanța de urgență nu constituie o alternativă aflată la discreția Guvernului, prin care acesta și-ar putea încălca obligația sa constituțională de a asigura, în vederea îndeplinirii programului său de guvernare, reglementarea prin lege, de către Parlament, a relațiilor ce constituie obiectul acestei reglementări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, în accepțiunea Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, inexistența sau neexplicarea urgenței reglementării situațiilor extraordinare constituie în mod evident o barieră constituțională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanțe de urgență în sensul arătat. A decide altfel înseamnă a goli de conținut dispozițiile art. 115 din Constituție privind delegarea legislativă și a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgență acte normative cu putere de lege, oricând și - ținând seama de împrejurarea că prin ordonanță de urgență se poate reglementa și în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu.18. Analizând preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2018, Curtea reține că, în legătură cu prevederile de legale criticate, Guvernul a menționat că evoluția societății și dinamica unor activități reclamă flexibilizarea și descentralizarea mecanismului de acordare a gradelor profesionale pentru ofițerii de poliție, mai ales că acesta constituie o referință pentru stabilirea unor competențe administrative în diferite domenii de activitate. În contextul unor modificări mai ample aduse Statutului polițistului prin aceeași ordonanță de urgență, impuse de situația extraordinară generată de deficitul major de personal acumulat, determinat de numărul mare de pensionări și de aprobarea unor cifre de școlarizare inferioare nevoilor instituționale, având în vedere necesitatea modificării urgente a Legii nr. 360/2002 ca urmare a constatării neconstituționalității unor dispoziții legale ce afectau Statutul polițistului, precum și necesitatea stabilirii unor măsuri imediate care să prevină afectarea capacității de îndeplinire a misiunilor și scăderea gradul de asigurare a ordinii publice, Curtea apreciază că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018 întrunește condiția existenței unei situații extraordinare. Această situație a impus adoptarea de urgență a unor măsuri menite atât să adapteze Statutul polițistului unei situații marcate de criză, cât și să prevină efectele negative pe care lipsa unor asemenea măsuri le-ar putea avea asupra siguranței și ordinii publice. Prin urmare, Curtea apreciază că adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2018 s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție.19. În continuare, analizând critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, întrucât dispozițiile art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018 ar afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, în cazul de față Ministerul Afacerilor Interne, Curtea Constituțională reține că, așa cum s-a statuat în jurisprudența sa anterioară, regimul constituțional al instituțiilor fundamentale ale statului vizează toate componentele care definesc regimul juridic al acestora - structura organizatorică, funcționarea, competențele, resursele materiale și financiare, numărul și statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adopta etc. (a se vedea Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009). 20. Cu privire la sensul dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea a statuat că interdicția adoptării de ordonanțe de urgență este totală și necondiționată atunci când menționează că „nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale“ și că „nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“. În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă „afectează“, dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin.21. Examinând dispozițiile de lege prin prisma acestor repere jurisprudențiale, Curtea reține că descentralizarea mecanismului de acordare a gradelor profesionale pentru ofițerii de poliție, respectiv a celui de încetare a raportului de serviciu constituie o măsură menită să flexibilizeze activitatea instituțională. Susținerile autoarei excepției, potrivit căreia aceste măsuri ar afecta imparțialitatea actului de încetare a raportului de serviciu, favorizând un comportament abuziv din partea conducătorului ierarhic, reprezintă o simplă presupunere, nesusținută însă de argumente care să îi dovedească temeinicia. Este adevărat că, în raporturile de muncă, în general, și în raporturile de serviciu, în special, poziția ierarhic superioară a angajatorului, respectiv a șefului unității, în cazul analizat, poate lăsa loc unor atitudini abuzive. Aceasta nu este însă o consecință de plano a legii. În măsura în care legea prevede condiții clare de încetare a raportului de muncă/de serviciu și permite accesul la justiție atunci când aceste condiții legale nu au fost respectate, Curtea apreciază că nu se poate reține o afectare a drepturilor persoanei angajate sau, în speță, a statutului polițiștilor. Curtea amintește că, potrivit dispozițiilor art. 366 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, dispozițiile acestui act normativ constituie cadrul general în materia funcției publice și a funcționarilor publici și se aplică și funcționarilor publici cu statut special, acolo unde legea specială nu prevede altfel. Dispozițiile art. 533 din aceeași ordonanță de urgență reglementează elementele pe care trebuie să le conțină în mod obligatoriu actul administrativ de încetare a raporturilor de serviciu, iar dispozițiile art. 69 din Legea nr. 360/2002 prevăd situațiile în care poate înceta raportul de serviciu al polițistului. Curtea mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 533 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, actele administrative întocmite cu nerespectarea dispozițiilor art. 528-533 din aceeași ordonanță sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile legii, iar potrivit dispozițiilor art. 536 din același act normativ, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.22. Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile legale oferă un cadru clar referitor la încetarea raportului de serviciu al polițistului, instituind, deopotrivă, posibilitatea de acces la instanța de judecată în cazul în care acest cadru nu este respectat. Așa fiind, Curtea apreciază că susținerile privind încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție sunt neîntemeiate. 23. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate pe care autoarea excepției le aduce dispozițiilor art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018 în raport cu prevederile art. 26 din Constituție și ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că, în motivarea excepției, sunt invocate cauze ale Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat că art. 8 din Convenție protejează dreptul la dezvoltarea personală și dreptul de a stabili și dezvolta relații cu alte persoane și cu lumea înconjurătoare (Hotărârea din 29 iulie 2002, pronunțată în Cauza Pretty împotriva Regatului Unit, paragraful 61), precum și că noțiunea de viață privată cuprinde și dreptul unei persoane de a forma și dezvolta relații cu alte ființe umane, inclusiv relații de natură profesională sau de afaceri (Hotărârea din 7 august 1996, pronunțată în Cauza C. împotriva Belgiei, paragraful 25). Totodată autoarea excepției a arătat că, potrivit jurisprudenței aceleiași instanțe europene, nu există niciun motiv de principiu pentru a considera că „viața privată“ exclude activitățile profesionale (Hotărârea din 28 mai 2009, pronunțată în Cauza Bigaeva împotriva Greciei, paragraful 23).24. Față de aceste critici, Curtea reține că aspectele invocate de autoarea excepției vizează, în esență, exercitarea dreptului la muncă. Prevederile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale oferă o protecție acestui drept prin aceea că, alături de dreptul persoanei la viață privată intimă, personală și dreptul persoanei la un mediu înconjurător sănătos, acest articol protejează, așa cum reiese din jurisprudența Curții de la Strasbourg, și dreptul la viață privată socială, care presupune dreptul individului de a stabili și de a dezvolta relații cu semenii săi. 25. Prevederile art. 26 din Constituție, care se referă la respectarea și ocrotirea vieții intime, familiale și private, sunt interpretate, în temeiul prevederilor constituționale ale art. 11 și 20, în acord cu cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la aceste noțiuni. Cu toate acestea, Curtea observă că, spre deosebire de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Constituția României consacră în mod distinct, în art. 41, dreptul la muncă și la protecția socială a muncii. Sub protecția acestui articol constituțional intră și stabilitatea muncii. În acest sens, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că dreptul la muncă este un drept complex, ce implică diferite aspecte, dintre care libertatea alegerii profesiei și a locului de muncă reprezintă numai una dintre componentele acestui drept. Astfel, odată dobândit un loc de muncă, acesta trebuie să se bucure de o serie de garanții care să îi asigure stabilitatea, neputând fi de conceput că prevederile constituționale ar asigura libertatea de a obține un loc de muncă, dar nu și garantarea păstrării acestuia, cu respectarea, evidentă, a condițiilor și limitelor constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, paragraful 30). 26. Motivele pe care autoarea excepției le invocă pentru a susține încălcarea dreptului său la muncă se referă, în mod similar criticii formulate în raport cu prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție, la faptul că dispozițiile de lege criticate lipsesc de imparțialitate decizia de încetare a raportului de serviciu. Astfel, considerentele reținute mai sus cu privire la această critică sunt valabile și în această privință, neputându-se constata, în consecință, în cazul analizat, încălcarea dreptului la muncă. 27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristina Alina Lavinia Stan în Dosarul nr. 6.417/2/2018* al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. I pct. 4 [cu referire la dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului] din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 30 ianuarie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Patricia-Marilena Ionea
-----