ORDIN
ORDIN nr. 7.844 din 20 decembrie 2024 privind aprobarea Metodologiei de acordare a subvenţiilor pentru cămine-cantine destinate studenţilor, precum şi a subvenţiei pentru cazare acordate studenţilor care aleg altă formă de cazare decât căminele instituţiilor de învăţământ superior de stat
Luând în considerare:– prevederile art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (4), art. 13 alin. (4), art. 128 alin. (15)-(23) și art. 149 alin. (8) lit. a) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare;– Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;– Referatul de aprobare nr. 631/DGIU din 18.12.2024 a Ordinului ministrului educației privind aprobarea Metodologiei de acordare a subvențiilor de cazare și masă destinate studenților, precum și a subvenției de cazare acordate studenților care aleg altă formă de cazare decât căminele instituțiilor de învățământ superior de stat,
în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.Articolul 1Se aprobă Metodologia de acordare a subvențiilor pentru cămine-cantine destinate studenților, precum și a subvenției pentru cazare acordate studenților care aleg altă formă de cazare decât căminele instituțiilor de învățământ superior de stat, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2Instituțiile de învățământ superior de stat își asumă răspunderea pentru corectitudinea datelor transmise.
Articolul 3Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior își asumă răspunderea pentru corectitudinea calculelor efectuate conform anexei și comunică Ministerului Educației eventualele neconcordanțe sesizate.
Articolul 4Ministerul Educației și Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior notifică, verifică și/sau controlează instituțiile de învățământ superior de stat privind orice neconcordanțe sesizate în datele raportate.
Articolul 5În anul 2025, Ministerul Educației analizează și aprobă deschiderile de credite lunare, pe întreg parcursul anului, astfel încât instituțiilor de învățământ superior de stat să le fie repartizate sume care să asigure funcționarea în condiții normale a căminelor și cantinelor.
Articolul 6Direcția generală învățământ universitar, Direcția generală economică și instituțiile de învățământ superior de stat duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 7Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu 1 ianuarie 2025.
Articolul 8Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 20 decembrie 2024.
Nr. 7.844.
p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 20 decembrie 2024.
Nr. 7.844.