LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.425 din 14 noiembrie 2024 privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Universităţii de Vest din Timişoara, instituţie aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1171 din 25 noiembrie 2024
Data publicării
25.11.2024
Vigoare
25 noiembrie 2024

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1), art. 293 și 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, al art. 867 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea și actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului și ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se declară bun de interes public național și se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Universității de Vest din Timișoara, instituție aflată în coordonarea Ministerului Educației, a imobilului cu destinația de spațiu de învățământ, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecut în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Ghiroda nr. 230 din 25.07.2024.
Articolul 2Predarea-primirea imobilului transmis potrivit art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între Consiliul Local al Comunei Ghiroda și Universitatea de Vest din Timișoara, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 3Ministerul Educației își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările și completările corespunzătoare în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor,
Carmen Moraru,
secretar de stat
București, 14 noiembrie 2024.
Nr. 1.425.
ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din
domeniul public al statului și se dă în administrarea Universității de
Vest din Timișoara, instituție aflată în coordonarea Ministerului Educației

Nr. MF

Codul de clasificație

Tipul bunului (mobil/
imobil)

Denumirea

Elementele-cadru de descriere tehnică

Adresa

Vecinătăți

Anul dobândirii/
dării în folosință

Valoarea de inventar
- lei -

Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din
coloana 9 în evidența financiar-contabilă

Titularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de credite (denumire și cod fiscal)

Situația juridică

Baza legală

Administrare/ Concesiune/ Folosință gratuită/ Închiriere

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.

8.26.10

Imobil

Spații de învățământ

Teren în suprafață de 8.779 mp,
nr. cadastral: 412791, înscris în Cartea funciară nr. 412791 Ghiroda

Județul Timiș, comuna Ghiroda

Nord - comuna Ghiroda, sud - comuna Ghiroda, est - Ministerul Educației, vest - comuna Ghiroda

2024

470.224,66

8.07.2024

Universitatea de Vest din Timișoara, CUI 4250670, Ministerul Educației, CUI 13729380

Hotărârea Consiliului Local al Comunei Ghiroda nr. 230/25.07.2024

Administrare

-----