RAPORT
RAPORT nr. 30.634 din 7 octombrie 2024 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale candidatului independent Sbîrn Gicu, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 1.07.2024-23.09.2024 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale înregistrate de candidatul independent Sbîrn Gicu, cu ocazia alegerii autorităților administrației publice locale din anul 2024.I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii autorităților administrației publice locale din anul 2024:– contribuțiile electorale au fost în cuantum de 1.000,00 lei, astfel: 1.000,00 lei contribuții ale candidatului;– cheltuielile electorale au fost în cuantum de 999,00 lei.
Nu a fost solicitată rambursarea cheltuielilor electorale.II. Sancțiuni aplicate ca urmare a verificării legalității finanțării campaniei electorale, precum și ca urmare a sesizărilor
Mandatarul financiar coordonator a fost sancționat cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor art. 28 alin. (9) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva candidatului independent Sbîrn Gicu nu au fost formulate sesizări cu privire la nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la materialele de propagandă electorală.
București, 7 octombrie 2024.
Nr. 30.634.
-----