LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.373 din 7 noiembrie 2024 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru plata unor despăgubiri ca urmare a pagubelor produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, precum şi a dobânzilor aferente tranşelor salariale plătite în baza sentinţelor civile/hotărârilor judecătoreşti

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1116 din 07 noiembrie 2024
Data publicării
07.11.2024
Vigoare
07 noiembrie 2024

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2024 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă alocarea sumei de 6.418 mii lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pe anul 2024, la capitolul 74.01 „Protecția mediului“, titlul 59 „Alte cheltuieli“, pentru plata unor despăgubiri ca urmare a pagubelor produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, precum și a dobânzilor aferente tranșelor salariale plătite în baza sentințelor civile/hotărârilor judecătorești.
Articolul 2(1) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Agenția Națională de Protecție a Mediului, răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.(2) Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la finele anului 2024.
Articolul 3Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pe anul 2024.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Bogdan-Radu Balanișcu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 7 noiembrie 2024.
Nr. 1.373.
-----