DECIZIA nr. 741 din 14 decembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Daniela Ramona Marițiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Wu Minwei în Dosarul nr. 817/833/2020/a1 al Tribunalului Bihor - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.058D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra prezenței în sală a doamnei Burican Xuebin, traducător autorizat de limba chineză. De asemenea, magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepției, prin care acesta solicită numirea unui avocat din oficiu. Referitor la acest aspect, magistratul-asistent învederează că autorul excepției a fost citat atât la Penitenciarul Arad, cât și la domiciliul procesual ales la cabinetul de avocat care îl reprezintă, citarea sa fiind legal îndeplinită. 3. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de numire a unui avocat din oficiu.4. Curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respinge cererea de numire a unui avocat din oficiu. 5. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Susține că dispozițiile criticate nu refuză dreptul suspectului și al inculpatului de a contesta concluziile raportului de constatare, organul de urmărire penală sau instanța judecătorească având competența de a decide valoarea probantă a acestuia. Inculpatul poate formula cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Sintagma criticată, respectiv „din afara acestora“, nu aduce atingere prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, deoarece partea interesată beneficiază de garanțiile dreptului la un proces echitabil, inculpatul putând susține în fața judecătorului de cameră preliminară toate apărările în condiții de contradictorialitate, oralitate și nemijlocire.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:6. Prin Încheierea nr. 112/CCPF din 29 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 817/833/2020/a1, Tribunalul Bihor - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Wu Minwei într-o cauză penală aflată în etapa procesuală a camerei preliminare.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia, făcând referire la situația de fapt din dosar, susține că dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care sintagma „din afara acestora“ permite specialiștilor într-un anumit domeniu să efectueze rapoarte de constatare în sensul celor prevăzute de art. 172 alin. (9) din același act normativ, fără a fi autorizați prin lege în mod expres. Apreciază că, fără a exista o autorizare legală sau o dispoziție legală care să îi confere unui specialist într-un anumit domeniu dreptul de a efectua rapoarte de constatare în cadrul procesului penal, se permite administrarea unui mijloc de probă întocmit de către o persoană care nu este abilitată de lege să efectueze un asemenea act, aducându-se atingere principiului legalității efectuării actelor cu caracter juridic și, implicit, art. 1 alin. (5) din Constituție.8. Tribunalul Bihor - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Susține că, deși norma procesual penală criticată nu definește sintagma „specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora“ și nu instituie alte condiții legale de desemnare sau de autorizare pentru desfășurarea unei astfel de activități, acest fapt nu poate fi interpretat în sensul încălcării drepturilor constituționale invocate, având în vedere caracterul excepțional al măsurii dispuse și garanțiile procesuale conferite de legea procesual penală. Astfel, efectuarea unei constatări tehnico-științifice se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanță, de organul de urmărire penală, atunci când „există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt sau este necesară pentru lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei“. Constatarea se efectuează de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora asupra persoanei, materialului și datelor puse la dispoziție sau indicate de către organul de urmărire penală. Potrivit art. 181^1 din Codul de procedură penală, obiectul constatării, întrebările la care trebuie să răspundă specialistul și termenul în care urmează să fie efectuată lucrarea constatării sunt stabilite de organul de urmărire penală prin ordonanță, iar rezultatul activității desfășurate de specialist se consemnează într-un raport de constatare care va cuprinde descrierea operațiilor efectuate de specialist, a metodelor, programelor și echipamentelor utilizate, precum și concluziile constatării. 9. Potrivit art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, după finalizarea raportului de constatare, concluziile acestuia pot fi contestate de părți sau de subiecții procesuali principali, în această situație organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. Se poate dispune efectuarea unei expertize și atunci când, deși raportul de constatare nu este contestat, față de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Totodată, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesar, se poate solicita opinia unui expert. Mai mult, se constată că, potrivit art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, organul judiciar poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora atunci când sunt necesare asemenea cunoștințe în domeniile strict specializate.10. Așa fiind, se apreciază că prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece partea interesată beneficiază de garanțiile dreptului la un proces echitabil, sens în care eventualele dificultăți cauzate apărării prin limitarea drepturilor (precum imposibilitatea desemnării unui expert parte, a propunerii de obiective sau a formulării de obiecții și observații, precum în cazul expertizei judiciare) sunt suficient contrabalansate de procedurile urmate de autoritățile judiciare, putând susține în fața instanței de judecată toate apărările necesare în condiții de contradictorialitate cu acuzarea. 11. Arată că, potrivit definiției din Dicționarul explicativ al limbii române, prin specialist se înțelege persoana care cunoaște temeinic o disciplină, o problemă în domeniul căreia profesează. Așadar, indiferent dacă aceasta își desfășoară sau nu activitatea în cadrul organului judiciar, se apreciază că nu se justifică reglementarea unor condiții suplimentare pentru desemnarea specialistului de către organul judiciar, având în vedere sfera largă a domeniilor de specializare ce pot prezenta interes în cauzele penale, putându-se în schimb identifica în mod concret normele legale privind exercitarea unei anumite profesii și competențele aferente. Astfel, în ceea ce privește competențele specialiștilor de a întocmi rapoarte de constatare psihologică, sunt relevante Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România și Hotărârea Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019 pentru aprobarea normelor privind competențele profesionale, educația, formarea și atestarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.13. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 791 din 15 decembrie 2016.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „Constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.“17. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) referitor la dreptul internațional și dreptul intern și art. 21 alin. (3), potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a pronunțat asupra dispozițiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 437 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 953 din 12 noiembrie 2018, Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, și Decizia nr. 504 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1193 din 16 decembrie 2021.19. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că procedeul probatoriu numit „constatare“ presupune examinarea unor situații de fapt, mijloace de probă sau persoane de către specialiști, medici legiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul organului de urmărire penală ori în cadrul altor organe, când există pericol de dispariție a mijloacelor de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori când este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările se dispun când sunt întrunite două condiții, respectiv există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Așadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgența, consemnarea anumitor elemente care constituie probe în procesul penal, înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acțiunea timpului sau prin acțiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabilește dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită o faptă penală.20. Curtea a reținut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanță, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. Constatarea se efectuează de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, asupra persoanei, materialului și datelor puse la dispoziție sau indicate de către organul de urmărire penală. Potrivit art. 181^1 din Codul de procedură penală, obiectul constatării, întrebările la care trebuie să răspundă specialistul și termenul în care urmează să fie efectuată lucrarea constatării sunt stabilite de organul de urmărire penală prin ordonanță, iar rezultatul activității desfășurate de specialist se consemnează într-un raport de constatare care va cuprinde descrierea operațiilor efectuate de specialist, a metodelor, programelor și echipamentelor utilizate și concluziile constatării.21. Totodată, Curtea a reținut că, potrivit art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, după finalizarea raportului de constatare, concluziile acestuia pot fi contestate de părți sau subiecții procesuali principali, în această situație organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. Se poate dispune efectuarea unei expertize și atunci când, deși raportul de constatare nu este contestat, față de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Totodată, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesar, se poate solicita opinia unui expert.22. Potrivit art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, specialiștii care pot efectua constatări funcționează în cadrul organului de urmărire penală sau în afara organelor de urmărire penală. Astfel, art. 172 din Codul de procedură penală prevede că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de acești specialiști constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condițiile în care art. 5 alin. (2) din același cod prevede că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se realizează de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând și coroborând probele care nu au valoare prestabilită.23. Deși norma procesual penală criticată nu definește sintagma „specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare“, prin legislația în vigoare legiuitorul a stabilit domeniile de competență ale specialiștilor ce urmează să își desfășoare activitatea în cadrul organelor judiciare menționate, condițiile de numire a acestora și statutul lor, așa încât nu se poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5). Totodată, constatările tehnico-științifice efectuate de către acești specialiști constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor.24. Curtea a constatat că sintagma „specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală vizează persoane cu o înaltă calificare în varii domenii de competență, și anume specialiști în domeniul prelucrării și valorificării informațiilor, economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, care sunt încadrați, în condițiile legii, în structura organelor judiciare în vederea clarificării unor aspecte tehnice sau de specialitate în activitatea de urmărire penală (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 24-26, și Decizia nr. 461 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 5 octombrie 2020, paragraful 18). Totodată, Curtea a constatat că desfășurarea activității acestor specialiști sub directa conducere și supraveghere și sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparțialitate a specialiștilor respectivi. Mai mult, soluția legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragraful 21, și Decizia nr. 851 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 25 februarie 2021, paragraful 36).25. Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că nu poate fi reținută critica autorului excepției potrivit căreia sintagma „sau din afara acestora“ din cuprinsul dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală este lipsită de claritate și previzibilitate, pe motiv că legiuitorul nu precizează, în mod concret, care sunt specialiștii din afara organelor judiciare care pot să întocmească rapoarte de constatare tehnico-științifică, ce constituie mijloace de probă în procesul penal, fiind astfel încălcat dreptul inculpatului la un proces echitabil.26. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, rapoartele de constatare sunt mijloace prin care se obține o probă ce servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Norma de procedură criticată nu permite însă o enumerare exhaustivă a tuturor specialiștilor din afara organelor judiciare care pot să întocmească rapoarte de constatare tehnico-științifică, interpretarea textului de lege revenind organelor judiciare. Principiul legalității, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, impune legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a fi aplicate, în scopul asigurării posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale, fără a pretinde însă recurgerea la liste exhaustive, întrucât tehnica de reglementare vizează, în principal, categorii și formule generale. Astfel, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu încalcă cerințele de claritate și previzibilitate a legii impuse de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală având o formulare clară și previzibilă, care nu aduce nicio atingere dreptului inculpatului la un proces echitabil, drept consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală.27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor citate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Wu Minwei în Dosarul nr. 817/833/2020/a1 al Tribunalului Bihor - Secția penală și constată că dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 14 decembrie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
-----