LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 693 din 21 iunie 2024 privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar ale unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Penitenciarului Mioveni, din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 624 din 02 iulie 2024
Data publicării
02.07.2024
Vigoare
02 iulie 2024

Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1) și art. 361 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea datelor de identificare și a valorii de inventar ale imobilului cu nr. MF 154092, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Penitenciarului Mioveni, din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, conform anexei nr. 1.
Articolul 2(1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a imobilului cu nr. MF 154092, aflat în administrarea Penitenciarului Mioveni, din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.(2) Trecerea în domeniul privat al statului a imobilului prevăzut la alin. (1) se face în vederea scoaterii din funcțiune și demolării acestuia.(3) După scoaterea din funcțiune și demolarea imobilului prevăzut la alin. (1), Penitenciarul Mioveni își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică.
Articolul 3Administrația Națională a Penitenciarelor va opera, împreună cu Ministerul Finanțelor, modificările corespunzătoare în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Ministrul justiției,
Alina-Ștefania Gorghiu
p. Ministrul finanțelor,
Mihai Diaconu,
secretar de stat
București, 21 iunie 2024.
Nr. 693.
Anexa nr. 1

DATELE DE IDENTIFICARE
ale imobilului la care se modifică denumirea, descrierea tehnică și
valoarea de inventar, imobil aflat în administrarea Penitenciarului
Mioveni din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor - CUI 4469370
Nr. M.F. Codul de clasificare Denumirea Descrierea tehnică Vecinătăți Adresa
Anul dobândirii/
dării în folosință
Valoare de inventar (în lei) Situație juridică
Tip bun (mobil/
imobil)
Baza legală În adm./conces. Concesiune/ închiriat/ dat cu titlu gratuit
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
154092 8.25.02 Seră, birouri
Seră - suprafață construită 668 mp; regimul de înălțime =
P; suprafață teren = mp;
nr. cadastral 82035-C20; Birouri - suprafață construită 60 mp, regimul de înălțime = P; suprafață teren = mp;
nr. cadastral 82035-C21;
CF = 82035

Țara: România; județul: Argeș; orașul: Mioveni; bd. Dacia nr. 1 1982 43.723
Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului
nr. 416/2016
în administrare
imobil
Anexa nr. 2

DATELE DE IDENTIFICARE
ale imobilului aflat în administrarea Penitenciarului Mioveni din subordinea
Administrației Naționale a Penitenciarelor, care trece din domeniul public
al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării
Nr. crt. Nr. M.F. Codul de clasificare Denumirea imobilului Adresa imobilului
Anul dobândirii/
dării în folosință
Descrierea tehnică
Valoarea de inventar
(în lei)
Persoana juridică care administrează bunul
0 1 2 3 4 5 6 7 8
1 154092 8.25.02 Seră, birouri Țara: România; județul: Argeș; orașul: Mioveni; bd. Dacia nr. 1 1982
Seră - suprafață construită 668 mp; regimul de înălțime = P; suprafață teren = mp;
nr. cadastral 82035-C20; Birouri - suprafață construită 60 mp, regimul de înălțime = P; Suprafață teren = mp;
nr. cadastral 82035-C21;
CF = 82035
43.723 Penitenciarul Mioveni CUI 4469370

-----