LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 616 din 6 iunie 2024 privind includerea şi, respectiv, comasarea unor poziţii în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, actualizarea denumirii, descrierii tehnice şi a valorii de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova, şi trecerea acestora din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale municipiul Caracal

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 566 din 18 iunie 2024
Data publicării
18.06.2024
Vigoare
18 iunie 2024

Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1) și art. 292 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se introduce o poziție nouă - Rezervor apă în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 1.
Articolul 2Se aprobă comasarea pozițiilor cu nr. MF 154672 și nr. MF 154673 la poziția cu nr. MF 154761 cu denumirea „Teren curți construcții“, ca urmare a înscrierii în aceeași carte funciară și actualizării valorilor de inventar și a descrierii tehnice ale bunului rezultat în urma comasării, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 3Se aprobă actualizarea denumirii, descrierii tehnice și a valorii de inventar ale imobilelor aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 3.
Articolul 4(1) Se aprobă trecerea imobilelor cuprinse în anexa nr. 4, aflate în administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova, din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale municipiul Caracal.(2) Scopul pentru care se transmit imobilele de la alin. (1) este realizarea unor obiective de investiții constând în parc industrial, pădure urbană, locuințe sociale/fond locativ, locuințe de necesitate, zone agrement, terenuri ce vor fi atribuite tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală conform Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, republicată, cu modificările ulterioare, cu fonduri de la bugetul local sau alte surse de finanțare legal constituite.(3) Termenul de realizare a lucrărilor de investiții de utilitate publică de interes local este de 7 ani de la preluarea imobilelor pe bază de protocol de predare-primire.(4) În cazul nerealizării obiectivelor în termenul prevăzut la alin. (3), imobilele prevăzute la alin. (1) revin, în condițiile legii, în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova.(5) Imobilele transmise potrivit alin. (1) nu pot primi altă destinație.
Articolul 5Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 4 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 6La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor, își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va efectua modificarea corespunzătoare în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 7Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
p. Ministrul justiției,
George Cătălin Șerban,
secretar de stat
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Marin Țole,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor,
Carmen Moraru,
secretar de stat
București, 6 iunie 2024.
Nr. 616.
Anexa nr. 1

DATELE DE IDENTIFICARE
ale bunului imobil care se înscrie în inventarul bunurilor
care alcătuiesc domeniul public al statului, imobil aflat în
administrarea Ministerului Justiției, prin
Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova,
CUI 4553240
Nr. M.F. Codul de clasificare Denumirea
Descrierea tehnică
(suprafața construită, suprafața desfășurată, regim de înălțime, cartea funciară nr. …..)
Vecinătăți Adresa
Anul dobândirii/
dării în folosință

Valoarea de inventar
(lei)
Situația juridică Tipul bunului (mobil/imobil)
Baza legală
în administrare/
concesionare

concesiune/
închiriat/dat cu titlu gratuit
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Urmează a se atribui. 8.25.02 Rezervor apă Suprafața construită = 2 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C37, CF 54381 Caracal
Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106 2007 6.945
Protocol nr. 233.409/2007
Hotărârea Guvernului nr. 656/2007
În administrare
Imobil

Total 6.945

Anexa nr. 2

DATELE DE IDENTIFICARE
ale bunurilor imobile aflate în administrarea Ministerului Justiției,
prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova,
care se comasează
Bunurile imobile care se comasează Nr. M.F. Codul de clasificare Denumirea Administratorul bunului imobil Adresa Descrierea tehnică
Valoarea de inventar
(lei)

Valoarea de inventar a bunului rezultat în urma comasării
(lei)
1 2 3 4 5 6 7 8
154671 8.25.02 Teren cu construcții Penitenciarul Craiova - CUI 4553240 Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106 Suprafață teren = 11.519 mp, CF 54381 Caracal 460.124
154672 8.25.02 Teren fără construcții Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106 Suprafață teren = 159.600 mp, CF 54381 Caracal 357.591
154673 8.25.02 Alte grupe de terenuri Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106 Suprafață teren = 94.760 mp, CF 54381 Caracal 462.894
Bunul imobil rezultat ca urmare a comasării 154671 8.25.02 Teren curți construcții Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106 Suprafață teren = 265.879 mp, CF 54381 Caracal
1.280.609
Anexa nr. 3

DATELE DE IDENTIFICARE
ale imobilelor la care se modifică denumirea, descrierea tehnică
și valoarea de inventar, imobile aflate în administrarea
Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor -
Penitenciarul Craiova, CUI 4553240

Nr. M.F.

Codul de clasificare

Denumirea

Descrierea tehnică (suprafață construită, suprafață desfășurată, regim de înălțime, cartea funciară nr. …..)

Vecinătăți

Adresa

Anul dobândirii/
dării în folosință

Valoarea de inventar
(lei)

Situația juridică

Tipul bunului (mobil/imobil)

Baza legală

În administrare/
concesionare

concesiune/
închiriat/dat
cu titlu gratuit

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

154003

8.25.02

Teren pășune

Suprafață teren = 227.000 mp; CF 58650 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal, str. Gheorghe Magheru nr. 97, T 74/1

2009

7.686.774

HCL Caracal nr. 15/2004, Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2004, Hotărârea Guvernului nr. 817/2009, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154629

8.25.02

Sediu administrativ

Suprafață construită = 442 mp; regimul de înălțime = P + 1; nr. cadastral 54381-C2, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

19.202

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154630

8.25.02

Dormitor

Suprafață construită = 694 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C6, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

12.069

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154631

8.25.02

Dormitor

Suprafață construită = 580 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C22, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

10.133

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154632

8.25.02

Dormitor

Suprafață construită = 478 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C21, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

8.078

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154633

8.25.02

Dormitor

Suprafață construită = 571 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C10, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

7.865

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154634

8.25.02

Infirmerie

Suprafață construită = 298 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C7, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

9.070

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154635

8.25.02

Punct de control

Suprafață construită = 110 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C1, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

4.552

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154636

8.25.02

Corp gardă

Suprafață construită = 171 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C5, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

23.362

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154637

8.25.02

Punct control

Suprafață construită = 36 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C28, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

2.771

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154638

8.25.02

Săli clasă

Suprafață construită = 291 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C3, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

43.478

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154639

8.25.02

Magazie materiale

Suprafață construită = 581 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C9, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

12.849

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154640

8.25.02

Bloc alimentar

Suprafață construită = 870 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C20, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

21.611

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154641

8.25.02

Club

Suprafață construită = 325 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C4, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

9.613

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154642

8.25.02

Magazie

Suprafață construită = 233 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C23, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

8.361

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154643

8.25.02

Uzină electrică

Suprafață construită = 10 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C27, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

1.726

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154644

8.25.02

Magazie

Suprafață construită = 337 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C29, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

10.647

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154645

8.25.02

Atelier reparații

Suprafață construită = 317 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C30, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

34.635

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154646

8.25.02

Remiză

Suprafață construită = 1.311 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C16, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

94.816

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154647

8.25.02

Baie + magazie

Suprafață construită = 468 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C18, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

24.535

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154648

8.25.02

Remiză

Suprafață construită = 1.103 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C19, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

124.201

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154649

8.25.02

Săli clase

Suprafață construită = 301 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C11, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

44.092

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154650

8.25.02

Castel de apă

Suprafață construită = 14 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C25, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

17.325

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154651

8.25.02

Depozit carburant

Suprafață construită = 41 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C17, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

8.030

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154652

8.25.02

Depozit muniții

Suprafață construită = 173 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C14, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

37.554

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154653

8.25.02

Depozit muniții

Suprafață construită = 174 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C15, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

37.554

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154654

8.25.02

Bordei alimente

Suprafață construită = 70 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C12, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

1.425

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154655

8.25.02

Bordei alimente

Suprafață construită = 100 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C13, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

1.425

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154656

8.25.02

Bordei CL

Suprafață construită = 76; suprafață desfășurată = 76; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C38, CF 54381 Caracal

7.322

154657

8.25.02

Cocină porci

Suprafață construită = 231 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C32, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

50.717

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154658

8.25.02

Stație CL

Suprafață construită = 4 mp; suprafață desfășurată = 4 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C39, CF 54381 Caracal

1.181

154659

8.25.02

Coteț păsări

Suprafață construită = 58 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C36, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

1.996

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154660

8.25.02

Pătul

Suprafață construită = 50 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C34, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

3.038

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154661

8.25.02

Magazie cereale

Suprafață construită = 66 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C35, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

2.871

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154662

8.25.02

Grajd de vite

Suprafață construită = 540 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C31, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

53.821

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154663

8.25.02

Punct sacrificare

Suprafață construită = 20 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C26, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

1.740

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154664

8.25.02

Cocină porci

Suprafață construită = 281 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C33, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

29.073

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154665

8.25.02

Foișor santinelă

Suprafață construită = 5 mp; suprafață desfășurată = 5 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C40; CF 54381 Caracal

13

154666

8.25.02

Punct control

Suprafață construită = 4 mp; suprafață desfășurată = 4 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C41, CF 54381 Caracal

1.102

154667

8.25.02

Magazie materiale

Suprafață construită = 163 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C24, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

63.073

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154668

8.25.02

Panou PSI

Suprafață construită = 15; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C8, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2007

3.071

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Imobil

154669

8.25.02

Cabine hidrofoare și rezervor

Suprafață construită = 46 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C42, CF 54381 Caracal

416.536

154670

8.25.02

Teren arabil

1. Suprafață teren = 27.200 mp, CF 54377 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; strada Gheorghe Magheru nr. 106b

2007

2.816.272

2. Suprafață teren = 130.168 mp, CF 54380 Caracal

Țara: România; județul Olt; T73 P 314, 315

2007

3. Suprafață teren = 125.918 mp, CF 54379 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; Strada Zorilor nr. 21

2007

4. Suprafață teren = 201.114 mp, CF 54378 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106A

2007

154674

8.25.02

Drumuri și alei asfaltate

Suprafața = 1.756 mp

16.642

154675

8.25.02

Drumuri și alei betonate

Suprafața = 4.476 mp

77.578

154676

8.25.02

Drumuri și alei cu macadam

Suprafața = 5.028 mp

17.401

154677

8.25.02

Drumuri și alei cu pământ

Suprafața = 18.012 mp

936

154678

8.25.02

Împrejmuire beton - prefabricate

Lungime = 640 ml

8.203

154679

8.25.02

Împrejmuire metalică

Lungime = 270 ml

3.529

154680

8.25.02

Împrejmuire sârmă ghimpată pe un rând

Lungime = 2.842 ml

1.894

154681

8.25.02

Platforme cu macadam

Suprafața = 1.280 mp

4.430

154682

8.25.02

Platouri beton asfaltate

Suprafața = 8.064 mp

76.423

154683

8.25.02

Platouri cu macadam

Suprafața = 6.184 mp

21.402

154684

8.25.02

Rețea alimentare cu apă

Lungime = 941 ml

2.095

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012

În administrare

Imobil

154685

8.25.02

Rețea canalizare 300 mm

Lungime = 1.244 ml

14.024

154686

8.25.02

Rețea energie electrică aeriană

Lungime = 2.550 ml

26.234

154687

8.25.02

Rețea energie electrică subterană

Lungime = 50 ml

448

154688

8.25.02

Statuie din bronz Tudor Vladimirescu

Suprafață construită = 10 mp; suprafață construită desfășurată = 10 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C43, CF 54381 Caracal

3.000

Hotărârea Guvernului nr. 656/2007

În administrare

Imobil

TOTAL 12.043.818
Anexa nr .4

DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilelor care se transmit din domeniul public al statului
și din administrarea Ministerului Justiției, prin
Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova,
în domeniul public al unității administrativ-teritoriale -
municipiul Caracal

Nr. MFP

Codul de clasificare

Denumirea bunului

Elementele-cadru de descriere tehnică

Adresa

Valoarea de inventar a bunului care face obiectul transmiterii (lei)

Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI

Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI

0

1

2

3

4

5

6

7

154003

8.25.02

Teren pășune

Suprafață teren = 227.000 mp; CF 58650 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal, str. Gheorghe Magheru nr. 97, T 74/1

7.686.774

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154629

8.25.02

Sediu administrativ

Suprafață construită = 442 mp; suprafață desfășurată = 884 mp; regimul de înălțime = P+1; nr. cadastral 54381-C2, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

19.202

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154630

8.25.02

Dormitor

Suprafață construită = 694 mp; suprafață desfășurată = 694 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C6, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

12.069

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154631

8.25.02

Dormitor

Suprafață construită = 580 mp; suprafață desfășurată = 580 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381 C22, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

10.133

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154632

8.25.02

Dormitor

Suprafață construită = 478 mp; suprafață desfășurată = 478 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C21, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

8.078

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154633

8.25.02

Dormitor

Suprafață construită = 571 mp; suprafață desfășurată = 571 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C10, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

7.865

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154634

8.25.02

Infirmerie

Suprafață construită = 298 mp; suprafață desfășurată = 298 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C7, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

9.070

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154635

8.25.02

Punct control

Suprafață construită = 110 mp; suprafață desfășurată = 110 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C1, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

4.552

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154636

8.25.02

Corp gardă

Suprafață construită = 171 mp; suprafață desfășurată = 171 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C5, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

23.362

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154637

8.25.02

Punct control

Suprafață construită = 36 mp; suprafață desfășurată = 36 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C28, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2.771

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154638

8.25.02

Săli de clasă

Suprafață construită = 291 mp; suprafață desfășurată = 291 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C3, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

43.478

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154639

8.25.02

Magazie materiale

Suprafață construită = 581 mp; suprafață desfășurată = 581 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C9, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

12.849

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154640

8.25.02

Bloc alimentar

Suprafață construită = 870 mp; suprafață desfășurată = 870 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C20, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

21.611

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154641

8.25.02

Club

Suprafață construită = 325 mp; suprafață desfășurată = 325 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C4, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

9.613

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154642

8.25.02

Magazie

Suprafață construită = 233 mp; suprafață desfășurată = 233 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C23, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

8.361

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154643

8.25.02

Uzină electrică

Suprafață construită = 10 mp; suprafață desfășurată = 10 mp ; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C27, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

1.726

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154644

8.25.02

Magazie

Suprafață construită = 337 mp; suprafață desfășurată = 337 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C29, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

10.647

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154645

8.25.02

Atelier reparații

Suprafață construită = 317 mp; suprafață desfășurată = 317 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C30, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

34.635

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154646

8.25.02

Remiză

Suprafață construită = 1.311 mp; suprafață desfășurată = 1.311 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C16, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

94.816

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154647

8.25.02

Baie + magazie

Suprafață construită = 468 mp; suprafață desfășurată = 468 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C18, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

24.535

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154648

8.25.02

Remiză

Suprafață construită = 1.103 mp; suprafață desfășurată = 1.103 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C19, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

124.201

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154649

8.25.02

Săli de clasă

Suprafață construită = 301 mp; suprafață desfășurată = 301 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C11, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

44.092

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154650

8.25.02

Castel de apă

Suprafață construită = 14 mp; suprafață desfășurată = 14 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C25, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

17.325

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154651

8.25.02

Depozit carburant

Suprafață construită = 41 mp; suprafață desfășurată = 41 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C17, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

8.030

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154652

8.25.02

Depozit muniții

Suprafață construită = 173 mp; suprafață desfășurată = 173 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C14, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

37.554

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154653

8.25.02

Depozit muniții

Suprafață construită = 174 mp; suprafață desfășurată = 174 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C15, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

37.554

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154654

8.25.02

Bordei alimente

Suprafață construită = 70 mp; suprafață desfășurată = 70 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C12, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

1.425

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154655

8.25.02

Bordei alimente

Suprafață construită = 100 mp; suprafață desfășurată = 100 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C13, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

1.425

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154656

8.25.02

Bordei CL

Suprafață construită = 76; suprafață desfășurată = 76; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C38, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

7.322

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154657

8.25.02

Cocină porci

Suprafață construită = 231 mp; suprafață desfășurată = 231 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C32, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

50.717

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154658

8.25.02

Stație CL

Suprafață construită = 4 mp; suprafață desfășurată = 4 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C39, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

1.181

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154659

8.25.02

Coteț păsări

Suprafață construită = 58 mp; suprafață desfășurată = 58 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C36, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

1.996

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154660

8.25.02

Pătul

Suprafață construită = 50 mp; suprafață desfășurată = 50 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C34, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

3.038

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154661

8.25.02

Magazie de cereale

Suprafață construită = 66 mp; suprafață desfășurată = 66 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C35, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2.871

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154662

8.25.02

Grajd de vite

Suprafață construită = 540 mp; suprafață desfășurată = 540 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C31, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

53.821

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154663

8.25.02

Punct de sacrificare

Suprafață construită = 20 mp; suprafață desfășurată = 20 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C26, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

1.740

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154664

8.25.02

Cocină porci

Suprafață construită = 281 mp; suprafață desfășurată = 281 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C33, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

29.073

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154665

8.25.02

Foișor santinelă

Suprafață construită = 5 mp; suprafață desfășurată = 5 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C40; CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

13

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154666

8.25.02

Punct control

Suprafață construită = 4 mp; suprafață desfășurată = 4 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C41, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

1.102

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154667

8.25.02

Magazie materiale

Suprafață construită = 163 mp; suprafață desfășurată = 163 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C24, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

63.073

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154668

8.25.02

Panou PSI

Suprafață construită = 15 mp; suprafață desfășurată = 15 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C8, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

3.071

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154669

8.25.02

Cabine hidrofoare și rezervor

Suprafață construită = 46 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C42, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

416.536

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154670

8.25.02

Teren arabil

1. Suprafață teren = 27.200 mp, CF 54377 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; strada Gheorghe Magheru nr. 106b

2.816.272

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

2. Suprafață teren = 130.168 mp, CF 54380 Caracal

Țara: România; județul Olt; T73 P 314, 315

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

3. Suprafață teren = 125.918 mp, CF 54379 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; Strada Zorilor nr. 21

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

4. Suprafață teren = 201.114 mp, CF 54378 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106A

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154671

8.25.02

Teren curți-construcții

Suprafață teren - 265.879 ha, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

1.280.609

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154674

8.25.02

Drumuri și alei asfaltate

Suprafața = 1.756 mp

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

16.642

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154675

8.25.02

Drumuri și alei betonate

Suprafața = 4.476 mp

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

77.578

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154676

8.25.02

Drumuri și alei cu macadam

Suprafața = 5.028 mp

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

17.401

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154677

8.25.02

Drumuri și alei cu pământ

Suprafața = 18.012 mp

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

936

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154678

8.25.02

Împrejmuire beton - prefabricate

Lungime = 640 ml

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

8.203

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154679

8.25.02

Împrejmuire metalică

Lungime = 270 ml

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

3.529

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154680

8.25.02

Împrejmuire sârmă ghimpată pe un rând

Lungime = 2.842 ml

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

1.894

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154681

8.25.02

Platforme cu macadam

Suprafața = 1.280 mp

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

4.430

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154682

8.25.02

Platouri beton asfaltate

Suprafața = 8.064 mp

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

76.423

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154683

8.25.02

Platouri cu macadam

Suprafața = 6.184 mp

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

21.402

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154684

8.25.02

Rețea alimentare cu apă

Lungime = 941 ml

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

2.095

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154685

8.25.02

Rețea canalizare 300 mm

Lungime = 1.244 ml

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

14.024

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154686

8.25.02

Rețea energie electrică aeriană

Lungime = 2.550 ml

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

26.234

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154687

8.25.02

Rețea energie electrică subterană

Lungime = 50 ml

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

448

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

154688

8.25.02

Statuie din bronz Tudor Vladimirescu

Suprafață construită = 10 mp; suprafață construită desfășurată = 10 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C43, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

3.000

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

Urmează a se atribui.

8.25.02

Rezervor apă

Suprafață construită = 2 mp; suprafață desfășurată = 2 mp; regimul de înălțime = P; nr. cadastral 54381-C37, CF 54381 Caracal

Țara: România; județul Olt; municipiul Caracal; str. Gheorghe Magheru nr. 106

6.945

Statul român, din administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova
CUI - 4553240

UAT - municipiul Caracal
CUI - 4395175

Total 13.331.372

-------