LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 660 din 13 iunie 2024 privind aprobarea stemei comunei Ulmi, judeţul Dâmboviţa

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 565 din 18 iunie 2024
Data publicării
18.06.2024
Vigoare
18 iunie 2024

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC(1) Se aprobă stema comunei Ulmi, județul Dâmbovița, prevăzută în anexa nr. 1.(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Ulmi, județul Dâmbovița, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Adrian-Ioan Veștea
București, 13 iunie 2024.
Nr. 660.
Anexa nr. 1*)*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA
comunei Ulmi, județul Dâmbovița
 
Anexa nr. 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Ulmi, județul Dâmbovița
Descrierea stemei
Stema comunei Ulmi se compune dintr-un scut francez medieval, triunghiular, cu marginile rotunjite, albastru, tăiat de un brâu undat, de argint, având în partea superioară un mănunchi format din opt spice de grâu de aur așezate în evantai, iar în partea inferioară un ulm natural.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificațiile elementelor însumate
Ulmul este, în cazul de față, armă vorbitoare de la care provine denumirea localității.
Mănunchiul de spice de grâu face referire la ocupația de bază a locuitorilor, agricultura, iar numărul spicelor indică numărul satelor aparținătoare comunei.
Brâul undat evocă hidrografia localității - râul Ialomița.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
-----