LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 534 din 16 mai 2024 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Construire Centru naţional multirol, sat Izvorani, comuna Ciolpani, judeţul Ilfov"

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 468 din 21 mai 2024
Data publicării
21.05.2024
Vigoare
21 mai 2024

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire Centru național multirol, sat Izvorani, comuna Ciolpani, județul Ilfov“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și prin cel al Serviciului Român de Informații, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Adrian-Ioan Veștea
p. Directorul Serviciului Român de Informații,
Răzvan Ionescu
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 16 mai 2024.
Nr. 534.
ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Construire Centru național multirol, sat Izvorani, comuna Ciolpani, județul Ilfov“
Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Beneficiar: • Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției
• Serviciul Român de Informații - Unitatea Militară 0461 București
Amplasament: satul Izvorani, comuna Ciolpani, județul Ilfov

Indicatorii tehnico-economici
- Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA), 246.930 mii lei

- din care C + M 151.204 mii lei
- Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., 242.009 mii lei

- din care C + M 147.425 mii lei
- Valoarea finanțată de Serviciul Român de Informații, 4.921 mii lei

- din care C + M 3.779 mii lei
(în prețuri valabile la data de 2.06.2022, 1 euro = 4,9411 lei)

Eșalonarea investiției: INV/C + M

- Anul I INV 117.640 mii lei

C + M 77.257 mii lei
- Anul II INV 129.290 mii lei

C + M 73.947 mii lei
Capacități:


- suprafață construită mp 10.983,00
- suprafață desfășurată mp 28.691,00
Durata de execuție a investiției luni 24
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și prin cel al Serviciului Român de Informații, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----