LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 80 din 8 februarie 2024 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Alternativa Techirghiol", judeţul Constanţa

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 117 din 09 februarie 2024
Data publicării
09.02.2024
Vigoare
09 februarie 2024

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Alternativa Techirghiol“, județul Constanța, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile - Programul Transport (P.T.) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Sorin-Mihai Grindeanu
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Adrian-Ioan Veștea
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 8 februarie 2024.
Nr. 80.
ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Alternativa Techirghiol“
Ordonator principal de credite: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Beneficiar: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
Amplasament: județul Constanța
Valoarea totală, inclusiv TVA:
(în prețuri la data de 22.06.2023/1 euro = 4,9636 lei),

5.744.823 mii lei
din care C + M (inclusiv TVA):

4.923.530 mii lei
Durata de execuție a obiectivului de investiție:

36 de luni
Eșalonarea investiției (INV/C + M):
Anul I: INV 2.744.823 mii lei Anul II: INV 2.000.000 mii lei Anul III: INV 1.000.000 mii lei

C + M 2.923.530 mii lei
C + M 1.000.000 mii lei
C + M 1.000.000 mii lei
Capacități:
- lungime traseu autostradă: 30,590 km
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică P100-1/2013“, cu modificările și completările ulterioare.Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului se realizează din fonduri externe nerambursabile - Programul Transport (P.T.) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----