RAPORT
RAPORT nr. 16.263 din 23 noiembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Mişcarea pentru Medgidia în anul 2023
-extras-
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2023, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-13.11.2023 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Mișcarea pentru Medgidia în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.
Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate, echipa de control a constatat că la data întocmirii prezentului raport de control există Sentința civilă nr. 17/DEC/P din 28 februarie 2023 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, definitivă prin neapelare la data de 4.08.2023, prin care s-a dispus radierea Partidului Mișcarea pentru Medgidia din Registrul partidelor politice ținut la Tribunalul București.
Având în vedere situația mai sus prezentată, misiunea de control desfășurată la Partidul Mișcarea pentru Medgidia rămâne fără obiect.
București, 23 noiembrie 2023.
Nr. 16.263.
-----