LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
RAPORT

RAPORT nr. 15.814 din 16 noiembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Socialist în anul 2023

Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat
Monitorul Oficial nr. 65 din 25 ianuarie 2024
Data publicării
25.01.2024
Vigoare
25 ianuarie 2024


- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2023, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 5.07.2023-7.11.2023 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Național Socialist în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2022 Partidul Național Socialist a obținut venituri în valoare totală de 4.650,00 lei, acestea fiind încasate din cotizații, și a efectuat cheltuieli în cuantum de 2.957,82 lei.II. Sancțiuni aplicate
Partidul Național Socialist a fost sancționat cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (8), art. 5 alin. (4), art. 49 alin. (1) și ale art. 60 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă în cuantum de 15.000 lei ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare.
București, 16 noiembrie 2023.
Nr. 15.814.
------