LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
RAPORT

RAPORT nr. 17.089 din 6 decembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Forţa Pensionarilor (PFP)

Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat
Monitorul Oficial nr. 44 din 18 ianuarie 2024
Data publicării
18.01.2024
Vigoare
18 ianuarie 2024


- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2023, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-30.11.2023 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Forța Pensionarilor (PFP) în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că Partidul Forța Pensionarilor (PFP) nu a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă, până la 30 aprilie 2023, Raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor realizate în anul 2022.
De asemenea, Partidul Forța Pensionarilor (PFP) nu a transmis Autorității Electorale Permanente situațiile financiare anuale aferente anului 2022 în termen de cel mult 15 zile de la data înregistrării acestora la organul fiscal competent.
Totodată, formațiunea politică nu a comunicat informația privind modificarea adresei sediului central în cel mult 45 de zile de la data producerii acesteia către Autoritatea Electorală Permanentă.
De asemenea, entitatea a utilizat alte surse de venit decât cele prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru plata utilităților aferente funcționării spațiului dat în folosință cu destinația de sediu al partidului în perioada 1.01.2022-31.12.2023.II. Sancțiuni aplicate
Partidul Forța Pensionarilor (PFP) a fost sancționat cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 49 alin. (1) și (3) și ale art. 60 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare.
București, 6 decembrie 2023.
Nr. 17.089.
-----