DECRET
DECRET nr. 49 din 15 ianuarie 2024 privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c), ale art. 6 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2000 privind reinstituirea Ordinului, Crucii și Medaliei Naționale Serviciul Credincios, aprobată prin Legea nr. 543/2001, cu modificările ulterioare,
cu prilejul Zilei Culturii Naționale, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită la afirmarea dramaturgiei românești contemporane și pentru aportul important la creșterea rolului culturii în societate,
Președintele României decretează:ARTICOL UNICSe conferă Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler domnului dr. Feldman Radu Alexandru, scriitor, dramaturg.
PREȘEDINTELE ROMÂNIEIKLAUS-WERNER IOHANNIS
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRUION-MARCEL CIOLACU
București, 15 ianuarie 2024.
Nr. 49.
-----