LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.339 din 29 decembrie 2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 3 din 03 ianuarie 2024
Data publicării
03.01.2024
Vigoare
03 ianuarie 2024

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 201 alin. (1) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1(1) Se aprobă Metodologia-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante din învățământul superior, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, în baza metodologiei-cadru prevăzute la alin. (1), instituțiile de învățământ superior își stabilesc metodologia proprie de ocupare a funcțiilor didactice și de cercetare, care se aprobă de senatul universitar.(3) Rezultatele concursurilor se aprobă de senatul universitar, iar încadrarea pe post se face începând cu prima zi a semestrului următor concursului.
Articolul 2Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante din instituțiile de învățământ superior, aflate în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se finalizează în baza prevederilor aplicabile la data organizării acestora.
Articolul 3La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 457/2011 privind aprobarea Metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante din învățământul superior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 26 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

PRIM-MINISTRUION-MARCEL CIOLACUContrasemnează:Viceprim-ministru,Marian NeacșuMinistrul educației,Ligia DecaMinistrul muncii și solidarității sociale,Simona Bucura-Oprescu
București, 29 decembrie 2023.
Nr. 1.339.