LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.130 din 16 noiembrie 2023 privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea unor unităţi din subordinea Ministerului Afacerilor Interne

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1050 din 21 noiembrie 2023
Data publicării
21.11.2023
Vigoare
21 noiembrie 2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288, art. 293 alin. (5) și art. 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu prevederile art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1(1) Se aprobă înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestora în administrarea unor unități din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecute în domeniul public al statului prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale. (2) Imobilele prevăzute la alin. (1) se declară bunuri de uz și de interes public național și se utilizează pentru edificarea unor subunități de pompieri.
Articolul 2Predarea-primirea imobilelor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 3Ministerul Afacerilor Interne își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRUION-MARCEL CIOLACUContrasemnează:p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,Bogdan Despescu,secretar de statMinistrul finanțelor,Marcel-Ioan Boloș
București, 16 noiembrie 2023.
Nr. 1.130.
ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilelor, proprietate publică a statului, care se înscriu în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și se dau în administrarea unor unități din subordinea Ministerului Afacerilor Interne

Nr.
M.F.
Codul de clasificare Denumirea imobilului
Adresa
imobilului
Baza legală
Datele de identificare
ale imobilului
Persoana juridică căreia i se dă în administrare imobilul
Valoarea
de inventar
(lei)
Se va atribui. 8.19.01
Se va atribui
de către M.A.I.
Localitatea Dragomirești, județul Neamț
Hotărârea Consiliului Județean Neamț
nr. 114/30.05.2023

Teren în suprafață de 2.000 mp
CF nr. 51952 Dragomirești

Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații
de Urgență „Petrodava“
al Județului Neamț
CUI 2613460
9.749,00
Se va atribui. 8.19.01
Se va atribui
de către M.A.I.
Localitatea Bicaz, județul Neamț
Teren în suprafață de 1.140 mp
CF nr. 53147
Bicaz
55.567,00
Se va atribui. 8.19.01
Se va atribui
de către M.A.I.
Localitatea Roznov, județul Neamț
Hotărârea Consiliului Local al Orașului Roznov
nr. 42/12.05.2023

Teren în suprafață de 2.000 mp
CF nr. 56342 Roznov
47.691,51
Se va atribui. 8.19.01
Se va atribui
de către M.A.I.
Localitatea Ocna Șugatag, județul Maramureș
Hotărârea Consiliului Local al Comunei Ocna Șugatag
nr. 71/23.06.2023

Teren în suprafață de 3.000 mp
CF nr. 57548
Ocna Șugatag

Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești“ al Județului Maramureș
CUI 3627137
146.790,00
Se va atribui. 8.19.01
Se va atribui
de către M.A.I.
Localitatea Bălăușeri, județul Mureș
Hotărârea Consiliului Local al Comunei Bălăușeri
nr. 48/11.05.2023

Teren în suprafață de 2.406 mp
CF nr. 54241 Bălăușeri

Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea“ al Județului Mureș
CUI 4323071
71.446,66
Se va atribui. 8.19.01
Se va atribui
de către M.A.I.
Localitatea Izvoarele, județul Giurgiu
Hotărârea Consiliului Local al Comunei Izvoarele
nr. 34/26.04.2023

Teren în suprafață de 1.808 mp
CF nr. 31858 Izvoarele

Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vlașca“ al Județului Giurgiu
CUI 4578261
53.500,00

------