HOTĂRÂRE
HOTĂRÂRE nr. 1.109 din 16 noiembrie 2023 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare, cu completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pe anul 2023, la capitolul 70.01 „Locuințe, servicii și dezvoltare publică“, titlul 55 „Alte transferuri“, cu suma de 250.000 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, reprezentând credite bugetare, pentru finanțarea Programului național de construcții de interes public sau social.
Articolul 2Ordonatorul principal de credite răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1.
Articolul 3Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pe anul 2023.
Articolul 4Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la sfârșitul anului 2023.
PRIM-MINISTRUION-MARCEL CIOLACUContrasemnează:Viceprim-ministru,Marian NeacșuMinistrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,Adrian-Ioan VeșteaMinistrul finanțelor,Marcel-Ioan Boloș
București, 16 noiembrie 2023.
Nr. 1.109.
------
PRIM-MINISTRUION-MARCEL CIOLACUContrasemnează:Viceprim-ministru,Marian NeacșuMinistrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,Adrian-Ioan VeșteaMinistrul finanțelor,Marcel-Ioan Boloș
București, 16 noiembrie 2023.
Nr. 1.109.
------