HOTĂRÂRE
HOTĂRÂRE nr. 138 din 13 noiembrie 2023 privind validarea unui mandat de senator
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din Constituția României, republicată, ale art. 94 alin. (13) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 12 și 15 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICSe validează mandatul de senator al domnului Dohotar Mihăiță, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020 în Circumscripția electorală nr. 43 - pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării, pe lista Partidului Național Liberal, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Badea Viorel-Riceard.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 13 noiembrie 2023, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,SORIN-MIHAI CÎMPEANU
București, 13 noiembrie 2023.
Nr. 138.
----