LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.062 din 2 noiembrie 2023 privind suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pentru Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 998 din 02 noiembrie 2023
Data publicării
02.11.2023
Vigoare
02 noiembrie 2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare, cu completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pentru Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, cu suma de 10.500 mii lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare, la capitolul 61.01 „Ordine publică și siguranță națională“, titlul 10 „Cheltuieli de personal“, pentru plata drepturilor salariale și a unor drepturi corelative pentru personalul instituției, a drepturilor izvorâte din punerea în executare a titlurilor executorii, precum și a obligațiilor fiscale aferente.
Articolul 2Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Secretariatului General al Guvernului pentru Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale pe anul 2023, în vederea majorării acestuia cu sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, potrivit art. 1.
Articolul 3Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
Articolul 4Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la sfârșitul anului 2023, în condițiile legii.

PRIM-MINISTRUION-MARCEL CIOLACUContrasemnează:Viceprim-ministru,Marian NeacșuSecretarul general al Guvernului,Mircea AbrudeanPreședintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale,Georgian PopMinistrul finanțelor,Marcel-Ioan Boloș
București, 2 noiembrie 2023.
Nr. 1.062.
-----