LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.029 din 27 octombrie 2023 pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Institutul Regional de Oncologie Timişoara"

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 992 din 01 noiembrie 2023
Data publicării
01.11.2023
Vigoare
01 noiembrie 2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Institutul Regional de Oncologie Timișoara“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul național de redresare și reziliență, componenta 12 - Sănătate, investiția 2 - Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, ținta 377: Construirea și/sau dotarea de noi unități medicale/spitale publice, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

PRIM-MINISTRUION-MARCEL CIOLACUContrasemnează:Viceprim-ministru,Marian NeacșuMinistrul sănătății,Alexandru Rafilap. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,Marin Țole,secretar de statMinistrul investițiilor și proiectelor europene,Adrian CâciuMinistrul finanțelor,Marcel-Ioan Boloș
București, 27 octombrie 2023.
Nr. 1.029.
ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiții „Institutul Regional de Oncologie Timișoara“
Titular: Ministerul Sănătății
Beneficiar: Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș, pe perioada realizării investiției
Ministerul Sănătății, după finalizarea investiției
Amplasament: str. Grigore Alexandrescu nr. 139 (fosta adresă Calea Torontalului km 5), municipiul Timișoara, județul Timiș

Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA)
mii lei 1.153.030
(în prețuri valabile la data de 3.11.2022: 1 euro = 4,901 lei)
din care: C + M (inclusiv TVA)
mii lei 653.084
Valoarea totală rest de executat (inclusiv TVA)
mii lei 1.151.270
din care: C+M (inclusiv TVA)
mii lei 653.084
Eșalonarea investiției


- Anul I INV/CM mii lei/mii lei 100.000/70.000
- Anul II INV/CM mii lei/mii lei 182.000/192.000
- Anul III INV/CM mii lei/mii lei 450.000/321.000
- Anul IV INV/CM mii lei/mii lei 419.270/70.084
Capacități:


- suprafața construită - Ac
mp 16.554
- suprafața desfășurată - Ad
mp 65.419
- paturi spitalizare
buc. 250
- bloc operator (săli de operație)
buc. 1(6)
Durata rest de executat a investiției
luni 42
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja cu respectarea reglementării tehnice „Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri“, indicativ P100-1/2013.
În conformitate cu prevederile:– Regulamentului privind stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare, clădirea se încadrează în categoria de importanță B - construcție de importanță deosebită;– reglementării tehnice „Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri“, indicativ P100-1/2013, clădirea se încadrează în clasa I de importanță;– normativului de siguranță la foc a construcțiilor, indicativ P118/1999, gradul de rezistență la foc este II, iar riscul de incendiu este mic.Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul național de redresare și reziliență, componenta 12 - Sănătate, investiția 2 - Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, ținta 377: Construirea și/sau dotarea de noi unități medicale/spitale publice, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----