LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
CIRCULARĂ

CIRCULARĂ nr. 48 din 20 octombrie 2023 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din aur cu tema 150 de ani de la naşterea lui Dimitrie Paciurea

Emitent
Banca Națională a României
Publicat
Monitorul Oficial nr. 973 din 26 octombrie 2023
Data publicării
26.10.2023
Vigoare
26 octombrie 2023
Articolul 1În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, începând cu data de 30 octombrie 2023, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Dimitrie Paciurea.
Articolul 2Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Metal Aur
Valoare nominală 100 lei
Titlu 900‰
Formă rotundă
Diametru 21 mm
Greutate 6,452 g
Cant zimțat
Calitate proof

Aversul monedei redă una dintre sculpturile lui Dimitrie Paciurea, „Gigantul“, inscripția „ROMANIA“, valoarea nominală „100 LEI“, stema României și anul de emisiune „2023“.
Reversul monedei prezintă portretul, numele, semnătura și anii între care a trăit Dimitrie Paciurea „1873“ și „1932“, alături de una dintre operele acestuia, „Himera Văzduhului“.
Articolul 3Monedele din aur vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central.
Articolul 4Monedele din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Dimitrie Paciurea au putere circulatorie pe teritoriul României.
Articolul 5Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.

Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,Mugur Constantin Isărescu
București, 20 octombrie 2023.
Nr. 48.
-----