RAPORT
RAPORT nr. 12.086 din 20 septembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional de Centru
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2023, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 3.07.2023-14.09.2023 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Național de Centru în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.I. Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2022 veniturile Partidului Național de Centru au totalizat 1.550,00 lei și au fost obținute din cotizații ale membrilor de partid, iar cheltuielile au fost în sumă de 351,62 lei.II. Sancțiuni aplicate:
Partidul Național de Centru a fost sancționat cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru nerespectarea art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare.
București, 20 septembrie 2023.
Nr. 12.086.
-----