LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 100 din 23 octombrie 2023 privind validarea unui mandat de senator

Emitent
Senatul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 957 din 23 octombrie 2023
Data publicării
23.10.2023
Vigoare
23 octombrie 2023

În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din Constituția României, republicată, ale art. 94 alin. (13) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 12 și 15 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICSe validează mandatul de senator al domnului Torma Adrian-Constantin, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020 în Circumscripția electorală nr. 11 Caraș-Severin, pe lista Partidului Social Democrat, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Mocioalcă Ion.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 23 octombrie 2023, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,SORIN-MIHAI CÎMPEANU
București, 23 octombrie 2023.
Nr. 100.
-----