LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 956 din 12 octombrie 2023 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru finanţarea unor cheltuieli curente şi de capital

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 922 din 12 octombrie 2023
Data publicării
12.10.2023
Vigoare
12 octombrie 2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare, cu completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, la capitolul 67.01 „Cultură, recreere și religie“, titlul 20 „Bunuri și servicii“, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2023, cu suma de 2.750 mii lei, pentru buna desfășurare și dezvoltare a unor proiecte prioritare și strategice din aria artelor spectacolului, artelor vizuale, cinematografiei, culturii scrise.
Articolul 2Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, la capitolul 67.01 „Cultură, recreere și religie“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2023, cu suma de 56.030 mii lei, pentru asigurarea salariilor, finanțarea proiectelor culturale și a activităților artistice, cheltuielilor de întreținere, funcționare și de natura utilităților, precum și finanțarea cheltuielilor de capital ale instituțiilor finanțate din venituri proprii și subvenție de la bugetul de stat și gestionarea schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film și producției de film în România, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2023 privind înființarea Oficiului de Film și Investiții Culturale, precum și pentru stabilirea unor măsuri instituționale referitoare la gestionarea schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film și producției de film în România, lansarea procedurilor de achiziție aferente Programului de restaurare a monumentelor istorice pe anul 2023.
Articolul 3Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, la capitolul 67.01 „Cultură, recreere și religie“, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente Cadrului financiar 2014-2020“, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2023, cu suma de 1.000 mii lei.
Articolul 4Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, la capitolul 67.01 „Cultură, recreere și religie“, titlul 59 „Alte cheltuieli“, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2023, cu suma de 220 mii lei, reprezentând reținerea de 10%, pentru finanțarea Ansamblului Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet și a Ansamblului Memorialul Revoluției - Decembrie 1989 din municipiul Timișoara.
Articolul 5Ministerul Finanțelor este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Culturii pe anul 2023.
Articolul 6Ministerul Culturii și alte organe abilitate de lege vor controla modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRUION-MARCEL CIOLACUContrasemnează:Ministrul culturii,Raluca Turcanp. Ministrul finanțelor,Carmen Moraru,secretar de stat
București, 12 octombrie 2023.
Nr. 956.
-----