HOTĂRÂRE
HOTĂRÂRE nr. 59 din 9 octombrie 2023 privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor
În temeiul prevederilor art. 41 alin. (4) și ale art. 43, coroborate cu cele ale art. 46 alin. (6), (8) și (11) din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICAnexa la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 74/2020 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1282 din 23 decembrie 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:– domnul deputat Mărculescu Dumitru, aparținând Grupului parlamentar al PNL, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci;– domnului deputat Pecingină Gheorghe, aparținând Grupului parlamentar al PNL, îi încetează calitatea de membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și al Comisiei pentru muncă și protecție socială și este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru tineret și sport;– domnul deputat Șișcu George, aparținând Grupului parlamentar al PNL, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci;– domnul deputat Vîlceanu Dan, aparținând Grupului parlamentar al PNL, trece de la Comisia pentru buget, finanțe și bănci la Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, în calitate de membru;– domnul deputat Aelenei Dănuț, aparținând Grupului parlamentar AUR, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru industrii și servicii.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 9 octombrie 2023, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,Alfred-Robert Simonis
București, 9 octombrie 2023.
Nr. 59.
-----