LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
RAPORT

RAPORT nr. 11.460 din 7 septembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianţa România Centenar în anul 2023

Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat
Monitorul Oficial nr. 878 din 29 septembrie 2023
Data publicării
29.09.2023
Vigoare
29 septembrie 2023


- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2023, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-30.08.2023 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Alianța România Centenar în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.I. Constatări
Întrucât Partidul Alianța România Centenar nu a transmis Autorității Electorale Permanente, în termen de 15 zile de la data primirii în 21.06.2023 a Notificării nr. 7.619 din 8.06.2023, respectiv până la data de 7.07.2023, documentele solicitate de Autoritatea Electorală Permanentă, echipa de control nu a putut verifica veniturile încasate și cheltuielile efectuate de formațiunea politică în anul 2022.II. Sancțiuni aplicate
Partidul Alianța România Centenar a fost sancționat cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor art. 43 alin. (4) și ale art. 49 alin. (1) și (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 7 septembrie 2023.
Nr. 11.460.
-----