LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 755 din 18 august 2023 privind actualizarea datelor de identificare şi a valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Curţii de Conturi

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 796 din 04 septembrie 2023
Data publicării
04.09.2023
Vigoare
04 septembrie 2023

Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prinLegea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 288 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea datelor de identificare și a valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Curții de Conturi, ca urmare a finalizării unor lucrări de investiții, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Curtea de Conturi își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 33 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRUION-MARCEL CIOLACUContrasemnează:Președintele Curții de Conturi,Mihai Busuioc p. Ministrul finanțelor,Carmen Moraru,secretar de stat
București, 18 august 2023.
Nr. 755.
ANEXĂ

Lista imobilelor aflate în administrarea Curții de Conturi ale căror date de identificare și valori de inventar se actualizează

Nr. crt.

Nr. MFP

Codul de clasificare

Denumirea imobilului

Adresa

Vecinătăți

Baza legală

Caracteristicile tehnice

Număr carte funciară

Valoarea de inventar - lei -

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

1.

35259

8.29.07

Clădire sediu central Curtea de Conturi

Str. Lev Tolstoi nr. 22-24; sectorul 1, municipiul București

N - str. Lev Tolstoi nr. 46
S - str. Amiral C-tin Bălescu
E - str. Maxim Gorki
V - str. Lev Tolstoi

Hotărârea Guvernului nr. 67/2011
Hotărârea Guvernului nr. 707/2015
Hotărârea Guvernului nr. 692/2019
Hotărârea Guvernului nr. 701/2020
Hotărârea Guvernului nr. 1.159/2021

Regim de înălțime:
C1 - corp A (D + P + 2E) + corp legătură (parter) + corp B (S2 + S1 + D + P + 2E)
Sc - 2.272 mp
Su - 3.296,85 mp
Sd - 4.965 mp
C2 - corp C (S + P + 2E)
Sc - 404 mp
Su - 1.182,41 mp
Sd - 1.525 mp
C3 - cabină poartă:
P: Sc - 37 mp
C4 - garaj: P: Sc - 137 mp
C5 - cabină poartă:
P: Sc - 6 mp
C6 - anexe: P: Sc - 16 mp
Steren - 5.617 mp

CF 243711 București sector 1 CF 243711-C1 CF 243711-C2 CF 243711-C3 CF 243711-C4 CF 243711-C5 CF 243711-C6

Valoare clădire - 14.840.078,73
Valoare teren - 37.307.337,00
Total valoare - 52.147.415,73

2.

152740

8.29.07

Clădire sediu Camera de Conturi Argeș

Str. Mr. Gh. Șonțu nr. 2, municipiul Pitești, județul Argeș

N - domeniu public
S - S.C. CARA - S.A.
E - str. Maior Șonțu
V - Colegiul M. Teiuleanu

Hotărârea Guvernului nr. 742/1993
Hotărârea Guvernului nr. 830/2004
Hotărârea Guvernului nr. 774/2015
Hotărârea Guvernului nr. 1.159/2021

Regim de înălțime:
S + P + 3E
Sc - 396 mp
Su - 1.527,33 mp
Sd - 1.980 mp
Steren - 423 mp

CF 94256 Pitești
CF 94256-C1

Valoare clădire - 4.507.638,05 Valoare teren - 648.823,00
Total valoare - 5.156.461,05

3.

35261

8.29.07

Clădire sediu Camera de Conturi Bacău

Str. Nicolae Bălcescu nr. 5, scara A, ap. 1, etaj: D + P + E, municipiul Bacău, județul Bacău

N - Parcul Trandafirilor
S - policlinică
E - restaurant
V - str. Războieni

Hotărârea Guvernului nr. 474/1994
Hotărârea Guvernului nr. 1.084/1995
Contract v-c 1.090/1995 Hotărârea Guvernului nr. 707/2015
Hotărârea Guvernului nr. 692/2019
Hotărârea Guvernului nr. 1.159/2021
Hotărârea Guvernului nr. 669/2022

Regim de înălțime: D + P + E
Sc - 1.155 mp
Sd - 886 mp
Demisol - Su = 69 mp
Parter - Su = 388 mp
Etaj - Su = 412 mp
Casa scării: Su - 17 mp
Cote teren - 149 mp

CF60275-C1-U22 Bacău

Valoare clădire - 4.215.490,65 Valoare teren - 167.968,64
Total valoare - 4.383.459,29

4.

35263

8.29.07

Clădire sediu Camera de Conturi Bistrița-Năsăud

Str. Gh. Șincai nr. 22, municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud

N - domeniu public și proprietăți private
S - spațiu comercial
E - str. Gh. Șincai
V - str. Lupeni

Hotărârea Guvernului nr. 799/1994
Hotărârea Guvernului nr. 707/2015
Hotărârea Guvernului nr. 692/2019
Hotărârea Guvernului nr. 1.159/2021

Regim de înălțime: P + E
Sc - 1.192 mp
Su - 963 mp
Sd - 1.341,49 mp
Steren - 598,77 mp

CF 4282 Bistrița

Valoare clădire - 4.374.033,40 Valoare teren - 564.690,00
Total valoare - 4.938.723,40

5.

35289

8.29.07

Clădire sediu Camera de Conturi Botoșani

Str. Unirii nr. 10A, municipiul Botoșani, județul Botoșani

N - parc terasă
S - pietonalul Unirii
E - direcția județeană pentru cultură
V - parc terasă hotel

Contract v-c 10.625/1993
Hotărârea Guvernului nr. 1.159/2021

1. Regim de înălțime:
S + P + 2E + M
Sc - 203 mp
Su - 712,91 mp
Sd - 938,44 mp
Steren - 203 mp
2. Regim de înălțime:
P - garaj
Sc - 85 mp
Su - 85 mp
Sd - 85 mp
Steren - 120 mp
3. Regim de înălțime:
P - windfang din aluminiu și sticlă autoportant
Sc - 11,49 mp; Su - 11,49 mp Sd - 11,49 mp
Steren - 82 mp

1. CF 65442 Botoșani
CF 65442-C1
2. CF 66172 Botoșani
CF 66172-C1
3. CF 67102 Botoșani
CF 67102-C1

Valoare clădire - 3.423.159,73 Valoare teren - 453.585,00
Total valoare 3.876.744,73

6.

35287

8.29.07

Clădire sediu Camera de Conturi Brașov

1. Piața George Enescu nr. 3 2. Piața George Enescu nr. 2 municipiul Brașov, județul Brașov

N - proprietate privată
S - proprietate privată
E - restaurant
V - S.C. Aro Palace - S.A.

Contract v-c 718/1994
 Hotărârea Guvernului nr. 669/2022

1. Regim de înălțime: S + P + 2E
Sc - 260 mp Su - 728 mp
Sd - 1.024 mp
Steren - 260 mp 2. Regim de înălțime: P Su - 61 mp Cote-părți comune - 61/452 Cote teren - 293/2170

1. CF 139925 Brașov CF 139925-C1
2. CF 126402-C1-U1 Brașov

Valoare clădire - 3.531.716,56
Valoare teren - 472.234,00
Total valoare 4.003.950,56

7.

35291

8.29.07

Clădire sediu Camera de Conturi Hunedoara

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 24, municipiul Deva, județul Hunedoara

N - Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 26
S - Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 22
E - teren viran
V - Bd. 1 Decembrie 1918

Contract v-c 734/1995
Hotărârea Guvernului nr. 669/2022

Regim de înălțime: D + P+ M Sc - 848 mp Su - 1.526 mp Sd - 2.097 mp Steren - 2.367 mp

CF 69188 Deva CF 69188-C1

Valoare clădire - 6.538.029,59 Valoare teren - 2.650.950,00 Total valoare 9.188.979,59

8.

35278

8.29.07

Clădire sediu Camera de Conturi Sălaj

Str. Corneliu Coposu nr. 5, municipiul Zalău, județul Sălaj

N - Camera de Comerț și Industrie Sălaj
S - complex comercial
E - Arhiva Primăriei Municipiului Zalău
V - str. Corneliu Coposu

Hotărârea Guvernului nr. 304/1995
Hotărârea Guvernului nr. 1.159/2021

Regim de înălțime: S + P + E Sc - 840 mp Su - 1.250,30 mp Sd - 1.641 mp Steren - 1.124 mp

CF 70517 Zalău CF 70517-C1

Valoare clădire - 5.419.734,44 Valoare teren - 377.651,00 Total valoare 5.797.385,44

9.

166508

8.29.07

Clădire sediu Camera de Conturi Timiș

Bd. Republicii nr. 2, municipiul Timișoara, județul Timiș

N - teren Primăria Timiș (zonă protecție cale ferată) S - Bd. Republicii
E - nr. cadastral NC 443787
V - nr. cadastral NC 426218

Hotărârea Guvernului nr. 1.159/2021

Regim de înălțime - S + P + 3E Sc - 463 mp Su - 1.533 mp Sd - 1.792 mp

CF 426219-C1 Timișoara

Valoare clădire 6.058.464,00 Total valoare 6.058.464,00

10.

35293

8.29.07

Clădire sediu Camera de Conturi Vaslui

Str. M. Kogălniceanu nr. 28, municipiul Vaslui, județul Vaslui

N - nr. cadastral 5399
S - str. Vasile Alecsandri
E - nr. cadastral 3231
V - str. Mihail Kogălniceanu

Contract v-c 706/1994
Hotărârea Guvernului nr. 669/2022

Regim de înălțime: C1 - P + 3E
Sc - 293 mp
Su - 766,44 mp
Sd - 1.288 mp
C2 - garaj auto
Sc - 74 mp
Sd - 74 mp
C3 - anexă: Sc - 12 mp
Sd - 12 mp
C4 - anexă: Sc - 6 mp
Sd - 6 mp
Steren - 1.424 mp

CF 80309 Vaslui CF 80309-C1
CF 80309-C2
CF 80309-C3
CF 80309-C4

Valoare clădire - 3.696.113,73 Valoare teren - 1.095.576,00
Total valoare 4.791.689,73

-----