LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDONAN?Ă

ORDONANŢĂ nr. 41 din 31 august 2023 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 791 din 01 septembrie 2023
Data publicării
01.09.2023
Vigoare
04 septembrie 2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 193/2023 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.ARTICOL UNIC(1) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) și ale art. 63 alin. (4) și (4^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe și până la data de 31 decembrie 2023, unitățile administrativ-teritoriale pot garanta împrumuturile contractate de către operatorii de servicii de alimentare cu energie termică din subordine care prestează serviciul public de producere a energiei termice în sistem centralizat pentru achiziția de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2023-2024, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.(2) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) și ale art. 63 alin. (4) și (4^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 360/2022 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe și până la data de 31 decembrie 2023, unitățile administrativ-teritoriale care au calitatea de operator de serviciu de alimentare cu energie termică pot contracta împrumuturi de la instituțiile de credit pentru achiziția de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2023-2024.

PRIM-MINISTRUION-MARCEL CIOLACUContrasemnează:Viceprim-ministru,Marian NeacșuMinistrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,Adrian-Ioan VeșteaMinistrul finanțelor,Marcel-Ioan Boloș
București, 31 august 2023.
Nr. 41.
------