CIRCULARĂ
CIRCULARĂ nr. 38 din 9 august 2023 privind rata dobânzii penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii constituite în valută începând cu perioada de aplicare 24 august-23 septembrie 2023
În baza dispozițiilor art. 5 și art. 8 alin. (4) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României;
în aplicarea prevederilor art. 12 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României,
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României hotărăște:
Începând cu perioada de aplicare 24 august-23 septembrie 2023, rata dobânzii penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii constituite în valută este de 7,00% pe an.
Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,Mugur Constantin Isărescu
București, 9 august 2023.
Nr. 38.
-----