LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 640 din 27 iulie 2023 privind înscrierea imobilului situat în municipiul Craiova, strada Tabaci nr. 1, judeţul Dolj, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Educaţiei, pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 700 din 31 iulie 2023
Data publicării
31.07.2023
Vigoare
31 iulie 2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1), art. 293 și 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 867 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se declară bun de interes public național și se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Educației, pentru Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, a imobilului cu destinația de spațiu de învățământ, în vederea edificării unui Centru de simulare pentru dobândirea abilităților clinice, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecut în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Județean Dolj nr. 61/2023, modificată conform Hotărârii Consiliului Județean nr. 162/2023.
Articolul 2Predarea-primirea imobilului transmis potrivit art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între Consiliul Județean Dolj și Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 3Ministerul Educației își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera completările și modificările corespunzătoare în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRUION-MARCEL CIOLACUContrasemnează:Ministrul educației,Ligia DecaMinistrul finanțelor,Marcel-Ioan Boloș
București, 27 iulie 2023.
Nr. 640.
ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului situat în municipiul Craiova, strada Tabaci nr. 1, județul Dolj,care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul publical statului și care se dă în administrarea Ministerului Educației,pentru Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
Ordonator principal de credite Codul fiscal Denumirea
13729380 Ministerul Educației
Nr. MF Codul de clasificație Denumirea bunului imobil care face obiectul actului normativ Adresa
Elementele-cadru
de descriere tehnică
Persoana juridică care administrează imobilul Baza legală
Valoarea
de inventar
- lei -
Se atribuie de către Ministerul Finanțelor. 8.26.10 Spații de învățământ Județul Dolj, municipiul Craiova, strada Tabaci nr. 1 Teren în suprafață de 1.760 mp, nr. cadastral: 246208, CF nr. 246208 Craiova Ministerul Educației, pentru Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, CUI 10815397 Hotărârea Consiliului Județean Dolj nr. 61/2023 1.553.121,56

-----