Act
COMUNICAT din 29 noiembrie 2024 privind perioada cât contestatorul a activat ca subofiţer activ, eventual deja valorificată pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă de care beneficiază contestatorul, mai poate fi valorificată pentru stabilirea în favoarea contestatorului a unei pensii militare
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 20029/3/2024
Nr. de înregistrare a sesizării: 2780/1/2024
Data înregistrării sesizării: 29.11.2024
Conținutul sesizării:
Dacă perioada cât contestatorul a activat ca subofițer activ, eventual deja valorificată pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă de care beneficiază contestatorul, mai poate fi valorificată pentru stabilirea în favoarea contestatorului a uneia dintre pensiile prev. de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Dacă perioada cât contestatorul a fost elev al ȘCOLII MILITARE DE MAIȘTRI MILITARI și SUBOFIȚERI DE LOGISTICĂ„GHEORGHE LAZĂR” poate fi avută în vedere ca vechime în serviciu conform art. 3 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 223/2015 pentru stabilirea în favoarea contestatorului a uneia dintre pensiile prev. de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Minuta deciziei nr. 200 din 26 mai 2025
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 20.029/3/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:– dacă perioada cât contestatorul a fost subofițer activ, eventual deja valorificată la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă de care acesta beneficiază, mai poate fi valorificată pentru stabilirea în favoarea contestatorului a uneia dintre pensiile prevăzute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare;– dacă perioada cât contestatorul a fost elev al Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri de Logistică „Gheorghe Lazăr“ poate fi avută în vedere ca vechime în serviciu, conform prevederilor art. 3 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 223/2015, pentru stabilirea în favoarea contestatorului a uneia dintre pensiile prevăzute de această lege.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.